Viata noastra dupa moarte

Format: 10*14.5
ISBN: 978-973-97746-1-1
Status: in stoc

Viata noastra dupa moarte

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agapis
Numar de pagini: 128

Moartea este consecinÈ›a păcatului, pedeapsa lui Dumenzeu împotriva neascultării primilor oameni. Ori în ce zi veÈ›i mânca din el, cu moarte veÈ›i muri (Fac. 2, 17). Primul om creat de Dumnezeu după chipul È™i asemănarea Lui era perfect È™i nemuritor È™i ca dovadă a perfecÈ›iunii lui, este, că Dumnezeu nu i-a dat nici o lege de urmat, aÈ™a cum avem noi azi, ci doar os ingură poruncă. Primul om constituie un tot perfect armonios, o îmbinare desăvârÈ™ită între trup È™i suflet, ambele nemuritoare, nu exista nici o contradicÈ›ie între ele.
 

Pret: 4.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Semnul Sfintei Cruci prefigurat în Vechiul Testament

      Semnul Sfintei Cruci pus de Dumnezeu în corpul omenesc

      Bine este cuvântat mult iubitorul şi milostivul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină; Care aşa de mult a iubit lumea, încât şi pe Fiul său Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede Într-Însul să nu piară; ci să aibă viaţă veşnică. Omul din viaţa aceasta vremelnică, este un luptător de la leagăn
      până la mormânt. Lupta omului, ca şi fiinţa lui, este dublă: trupească şi sufletească. Lupta aceasta îndoită o vedem în viaţa
      Mântuitorului, de la ieslea peşterii din Betleem, fuga în Egipt, până sus deasupra Golgotei, unde S-a înălţat de bună voie pe Cruce, de unde în dureri vii şi grele suferinţe, Şi-a dat Duhul în Mâinile Tatălui Ceresc.
      Viaţa şi activitatea minunată a Mântuitorului a fost glorificată prin Crucea şi Învierea Sa. Drepţii, Patriarhii, Proorocii, Preoţii şi toţi aleşii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, de la Abel până la Ioan Botezătorul prin suferinţele, jertfirea vieţilor lor, însoţite de feluritele biruinţe duhovniceşti au preînchipuit cu culori vii: Crucea Mântuitorului din întreaga lui viaţă, de la ieslea din Betleem până la jertfirea pe Crucea înfiptă sus, deasupra Golgotei şi Învierea Lui. Apostolii, Ierarhii, Preoţii, Mărturisitorii şi toţi creştinii aprinşi de dragostea Dumnezeiască, s-au lepădat de sine, au luat Crucea lor şi au urmat Celui Răstignit, jertfindu-şi şi cheltuindu-şi cu mare folos toată viaţa lor pământească, în schimbul căreia au dobândit viaţa şi fericirea veşnică. Arma aceasta Dumnezeiască şi puternică, cu care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a luptat cu succes asupra răutăţii lumii, a otravei ucigătoare, a păcatului şi a tiraniei diavolului, a dat-o urmaşilor Săi, drept armă mult folositoare în lupta ce le stă înainte. Împăraţii şi voievozii pământului, dau ostaşilor lor: săbii, suliţe, arme, revolvere, mitraliere, tunuri, dinamite, grenade, etc., pentru a lupta cu succes în războiul trupesc. Domnul nostru Iisus Hristos, Împăratul Cerului şi al Pământului, a dat urmaşilor Săi, drept armătură: Sfânta Cruce. El nu le-a dat altă armătură cu care să lupte, decât numai Sfânta Cruce. Cu Cuvântul şi cu fapta, El a arătat tuturor luptătorilor Săi, biruinţa minunată ce se câştigă prin întrebuinţarea acestei armături, cu tainice puteri supranaturale.
      El, mai întâi şi-a recrutat şi îşi recrutează din lumea aceasta ucenici, ostaşi luptători, pentru lupta cea bună, zicând: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”. Pe toţi cei ce au venit şi I-au urmat Lui în viaţă, ziua îi învăţa cu cuvântul şi cu fapta, cum să procedeze în lupta duhovnicească pentru cucerirea sufletelor; iar noaptea adeseori se ruga Tatălui Ceresc pentru dânşii şi pentru toţi care îi vor urma Lui (Ioan 17, 20)….

      Semnul Sfintei Cruci prefigurat în Vechiul Testament
    • Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

watch series