Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sfântul Nicolae Velimirovici nu a căutat să se refugieze din ţară, ci a rămas să sufere alături de poporul său, a fost arestat şi i s‑a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Liubostinia. Era începutul unui drum al crucii care avea să se sfârşească abia după patru ani în cumplitul lagăr de la Dachau, de unde episcopul Nicolae avea să fie eliberat de trupele americane.

Războiul era purtat şi împotriva sutelor de mii de sârbi care nu aveau altă vină decât că nu doreau să renunţe la credinţa ortodoxă a strămoşilor lor, împotriva clerului şi împotriva locaşurilor sfinte. Erau orori comise de reprezentanţii unor ţări care se pretindeau creştine, dar care în practică nu se deosebeau de ateii sovietici sau de împăraţii păgâni din vechime. Fiind sub pază, Sfântul Nicolae nu va putea interveni ca în alte dăţi, ci, asistând din mănăstirea sa la măcelurile comise de reprezentanţii „înaltei” civilizaţii apusene depărtate de Hristos, va scrie pentru a mărturisi pentru adevăr şi pentru credinţa sa. Din suferinţele şi lacrimile sale din acea vreme s‑a născut şi această mică scriere.

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov

Patriarhul Eftimie de Târnovo (1320/1330‑1402) este considerat cel mai strălucit cărturar bulgar al celei de‑a doua jumătăÈ›i a secolului al XIV‑lea. Par­cursul înal­tului ierarh va fi unul isihast È™i cărturăresc deopotrivă, acesta înfiinÈ›ând vestita „Școală literară de la Târnovo”, cu adânci reverberaÈ›ii în spaÈ›iul nord‑dunărean – legăturile întâi­­stătătorului cetăÈ›ii AsăneÈ™tilor cu mitropolitul Antim al Ungrovlahiei ori cu stareÈ›ul Nicodim de la Tismana, viitor sfânt, fiind de altfel binecunoscute.

Tălmăcitor, dar È™i alcătuitor al unor vieÈ›i de sfinÈ›i È™i al unor pa­ne­girice, în cinstea cel mai adesea a cuvioÈ™ilor ori mucenicilor ale căror moaÈ™te se aflau în vremea păstoririi sale în bisericile capitalei È›aratului vlaho‑bulgar, cuvintele ierarhului sunt străbătute de un fior poetic arareori întâlnit în alte scrieri hagiografice.

După publicarea CorespondenÈ›ei Sfântului ­Patriarh Eftimie, prin tălmăcirea de această dată a VieÈ›ilor SfinÈ›ilor de la Târnovo – considerate de cei mai mulÈ›i cercetători o adevărată capodoperă literară –, opera strălucitului ierarh cărturar‑isihast devine accesibilă aproape în întregime cititorului român –, umplând în acest chip un gol uriaÈ™ în literatura noastră hagiografică È™i aducând, totodată, nu puÈ›in folos creÈ™tinului aplecat către aflarea sensurilor tot mai adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i ale  credinÈ›ei.

Volumul de fata isi propune sa reuneasca in paginile sale scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul cu privire la viata familiei crestine. Patrunderea spirituala a marelui dascal al Bisericii se vadeste cu stralucire in aceste texte, rezultat al comunicarii vii si iubitoare dintre sfant si fiii sai duhovnicesti. Scrise ?ntr-un limbaj placut si accesibil, ele constituie un excelent indreptar pentru familiile ce navigheaza prin furtunile acestei vieti.

A vă ruga pentru rezolvarea problemelor materiale nu e păcat... Cel ce ne-a învăÈ›at să spunem la rugăciune: „Pâinea noastră cea spre fiinÈ›ă dă-ne-o nouă astăzi” nu Se va simÈ›i jignit când ne vom ruga È™i pentru celelalte lucruri lumeÈ™ti – bineînÈ›eles, încredinÈ›ând deznodământul sfintei Lui voi.
Familia este o cruce pentru cap! RăbdaÈ›i supunându-vă Domnului; făcând tot ce vă stă în putere, încredinÈ›aÈ›i totul în voia lui Dumnezeu.

SunteÈ›i soÈ›ie, sunteÈ›i mamă, sunteÈ›i stăpână a casei. Toate îndatoririle soÈ›iei, mamei, stăpânei casei sunt înfăÈ›iÈ™ate în scrierile SfinÈ›ilor Apostoli. CercetaÈ›i-le È™i apucaÈ›i-vă să le împliniÈ›i cu conÈ™tiinciozitate, fiindcă este îndoielnic că mântuirea se poate rândui fără împlinirea îndatoririlor pe care ni le impun poziÈ›ia socială È™i ocupaÈ›ia noastră. Acestea sunt de la Dumnezeu È™i se pot întoarce ori spre plăcerea Lui, dacă sunt împlinite cu credincioÈ™ie, ori spre jignirea Lui, de nu sunt împlinite.
Sfåntul Teofan Zăvorâtul

Parafrazându‑l pe Sfântul Ignatie Briancianinov, putem spune că Romanul Selafiila este „o ofrandă monahismului contemporan”, un dar de iubire adus de părintele Torik călugărilor și călugărițelor de azi. Prin istorisirea vieții schimonahiei Selafiila – la baza căreia se află biografia schimonahiei Sepfora, una dintre excepționalele îndrumătoare duhovnicești ale Rusiei secolului al XX‑lea –, autorul prezintă panorama vieții unei femei simple credincioase, trăitoare în secolul al XX‑lea – cel atât de bogat în evenimente și suferințe, de la Revoluție la Perestroika –, viață care a însumat foamete, sărăcie, desființarea gospodăriilor țărănești, pierderea celor apropiați, lagărele. 

Cartea conține multe învățături ale unor nevoitori mai mult sau mai puțin cunoscuți din secolul al XX‑lea, deosebit de valoroase, prin claritatea și simplitatea expunerii, pentru începătorii în viața monahală. 

Înălțimea darurilor dumnezeiești, greutatea nevoințelor și durerilor pe care le poartă eroina principală arată, cum nu se poate mai clar, „cât de strâmtă e poarta și cât de îngustă calea” de a ajunge la „cele ce ochiul n‑a văzut şi urechea n‑a auzit, şi la inima omului nu s‑au suit” (I Cor. 2, 9), pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc. 

„Titlul cărÈ›ii este "Psihoterapia ortodoxă" deoarece lucrarea de faÈ›ă prezintă învăÈ›ătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i despre tămăduirea sufletului. Știu că termenul de psihoterapie este unul întrucâtva modern, fiind întrebuinÈ›at de mulÈ›i psihologi, psihoterapeuÈ›i È™i psihiatri pentru a exprima metoda pe care o aplică în tratarea nevroticilor. Întrucât, însă, mulÈ›i psihiatri nu cunosc învăÈ›ătura Bisericii sau nu vor să o folosească, iar antropologia lor este cu totul diferită de antropologia È™i soteriologia SfinÈ›ilor PărinÈ›i, deÈ™i am întrebuinÈ›at termenul psihoterapie, nu am expus È™i teoriile lor. AÈ™ fi putut cu uÈ™urinÈ›ă menÈ›iona È™i părerile pe care aceÈ™tia le împărtăÈ™esc cu privire la anumite teme, dintre care unele sunt în acord cu învăÈ›ătura SfinÈ›ilor PărinÈ›i, iar altele, cu totul contrare, urmând ca apoi să notez observaÈ›iile de rigoare, însă nu am voit acest lucru. Socotesc că este mai bine ca învăÈ›ătura Bisericii să se facă auzită prin glasul SfinÈ›ilor PărinÈ›i, fără amestecare. De aceea, am adăugat termenului psihoterapie epitetul ortodoxă, adică "Psihoterapia ortodoxă", pentru care o altă formulare posibilă ar fi "Calea tămăduirii ortodoxe".”

„Se vorbeÈ™te mult astăzi despre problemele psihologice. După mine, aÈ™a‑numitele probleme psihologice sunt, îndeosebi, probleme legate de gânduri, de întunecarea minÈ›ii‑nous È™i de necurăÈ›ia inimii. Inima necurată, aÈ™a cum este descrisă de SfinÈ›ii PărinÈ›i, mintea întunecată, cufundată într‑un întuneric greu, È™i gândurile întinate sunt cele care dau naÈ™tere tuturor aÈ™a‑numitelor probleme psihologice. Când omul se tămăduieÈ™te lăuntric, când descoperă locul inimii, îÈ™i curăÈ›eÈ™te puterea noetică a sufletului È™i o slobozeÈ™te din robie pe cea raÈ›ională, nu are probleme psihologice sau, cel puÈ›in, dacă ele există, sunt abordate corect. TrăieÈ™te fericita È™i neclătinata pace a lui Hristos. Spunem acestea, desigur, păstrând rezervele legate de bolile somatice ale sistemului nervos, datorate oboselii, epuizării, slăbirii È™i uzurii trupului.”

† Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos È™i Aghios Vlasios