Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor.  Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.  Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi.  Acesta este scopul fiintarii lumii.  

Sfantul Ioan de Kronstadt

Editura Sophia / Editura Siluana
ediția a doua

Nebunia pentru Hristos rămâne una dintre cele mai grele È™i mai măreÈ›e ne­voin­È›e ale evlaviei ortodoxe, pe care, din iubire de Dumnezeu È™i de oameni, au luat‑o asupra lor unii dintre creÈ™tinii cei mai râvnitori. Nebunia pentru Hristos este o nevoinÈ›ă creÈ™tinească pe cât de rară, pe atât de anevoioasă È™i de înaltă, la care sunt chemaÈ›i de Domnul Dumnezeu numai bărbaÈ›i È™i femei dintre cei mai aleÈ™i, puternici cu trupul È™i cu sufletul.
Părintele Teofilact Avdeev È™i iero­schi­mo­na­hul Sera­fim sunt doi dintre aceÈ™ti apropiaÈ›i ai Împără­È›i­ei lui Dumnezeu, în ale căror cuvinte È™i fapte cău­tă­to­rului de cele nepământeÈ™ti i se descoperă din plin strălucirea cea mai presus de minte a vieÈ›ii harice.
Călătoria lor duhovnicească pe acest pământ ne este zugrăvită în culori vii prin condeiul ves­titului Serghei Nilus, ucenicul de o viaÈ›ă al StareÈ›i­lor Optinei È™i pictorul neobosit al priveliÈ™tilor sfinÈ›eniei.

Episcopul Nicolae Velimirovici ne ofera, prin scrisorile sale, solutii la nelinistile si intrebarile noastre.  Raspunsurile acestui mare duhovnic lamuresc unele dintre cele mai grave probleme actuale: sinuciderea, blestemul si binecuvantarea, nationalismul, razbunarea mortilor, moda etc.

Cum să rămâi indiferent la spectacolul unui Liban sfâÈ™iat, al unui Liban răstignit, când te numeÈ™ti Virgil Gheorghiu È™i când È™tii că acest pământ al suferinÈ›ei este pământul lui Dumnezeu! 
„Dumnezeu sălăÈ™luieÈ™te în Liban”, spune Gheorghiu. „El a prefăcut această È›ară într‑un templu, un loc de refugiu pentru toÈ›i cei persecutaÈ›i, prigoniÈ›i, expulzaÈ›i”. Avraam însuÈ™i È™i-a aflat refugiul în acest pământ. Ospitalitatea maroniÈ›ilor, dar È™i a strămoÈ™ilor lor – cananeenii, arameii, tirienii, fenicienii, sidonienii –, nu le-a adus practic nimic altceva decât suferinÈ›ă, rele È™i masacre cărora le sunt victime de mii de ani. Născută în orizontul unui Beirut în flăcări, această carte pasionantă e povestea prezenÈ›ei creÈ™tine în Liban, istoria tumultuoasă a unei naÈ›ii aflate aici de la crearea lumii până la drama de astăzi. Un „imn de slavă” închinat unui popor care È™i-a asumat, ca destin, ospitalitatea È™i primirea de străini (cf. Evr. 13, 2). 
O nouă provocare, aÈ™adar, pentru Virgil Gheorg­hiu. Înainte de a nu fi prea târziu. Înainte ca noaptea să cadă peste Liban – un simbol viu, zdrobit, al unei epoci de violenÈ›ă... 

Întru cetele cele prea minunate ale SfinÈ›ilor, care se află de‑a pururi văzători È™i rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte È™i nenumărate minuni. ViaÈ›a È™i lucrarea sa plină de harul È™i dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioÈ™ii mult îndrăgiÈ›i de români: cuvintele È™i stihurile sale grăiesc simplităÈ›ii, dar deopotrivă È™i adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaÈ™tele È™i minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieÈ™tii tale bunătăÈ›i, ca È™i suspinul meu cel îndelungat să se sfârÈ™ească prin îmbrăÈ›iÈ™area Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. LimpezeÈ™te-mi È™i înnoieÈ™te-mi mintea, inima È™i simÈ›irile, Cuvioase Ioane, ca, uÈ™urându-se È™i primenindu-se toate prin blândeÈ›ea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrăÈ›iÈ™ându-L pe Cel Care m-a îmbrăÈ›iÈ™at prin Cruce, să mă las în braÈ›ele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic È™i m-au adus la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, È™i să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este È™i Care cunoaÈ™te pe de-a întregul trecutul, prezentul È™i veÈ™nicia mea.

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”.