Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creÈ™tinismului nu constituie pur È™i simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită È™i fundamentată.Nu aÈ™ putea să mă numesc pe mine însumi creÈ™tin, dacă nu aÈ™ fi optimist. Și dacă m-aÈ™ numi creÈ™tin È™i nu aÈ™ fi optimist, nu aÈ™ fi un creÈ™tin sincer. Și voi toÈ›i în zadar vă numiÈ›i creÈ™tini, dacă voi nu sunteÈ›i optimiÈ™ti. CreÈ™tinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.CredinÈ›a, nădejdea È™i iubirea alcătuiesc împreună optimismul. Numai optimismul ne mântuieÈ™te. Dacă nu avem optimism, nu avem credinÈ›ă.Pe chipul optimistului în fiecare zi se răsfrâng razele soarelui, îl încălzesc È™i îi luminează sufletul, în vreme ce chipul pesimistului rămâne fără soare, iar drept rezultat, sufletul lui este rece È™i întunecat. Primul – cel optimist – vede florile în fiecare zi, în vreme ce al doilea – pesimistul – vede totul ca pe un loc murdar, plin de gunoaie. Nu poate să existe nicio lucrare creatoare fără optimism.FraÈ›ilor, să fim optimiÈ™ti È™i să avem credinÈ›ăîn Dumnezeu. Există Creatorul, Făcătorul lumii È™i Părintele nostru. Gândul acesta să fie temelia sau fundamentul optimismului nostru...Noi să fim optimiÈ™ti ca È™i creÈ™tini, pentru căîn credinÈ›a noastră au găsit mângâiere chiar È™i cei mai deznădăjduiÈ›i oameni.A fi cineva optimist înseamnă să trăiască È™i să preÈ›uiască drept sau corect darul vieÈ›ii.

Te-ai tot întrebat dacă am uitat de minunata împărăÈ›ie a virtuÈ›ilor? Nu, cu siguranÈ›ă nu am uitat. Și cum era să uit de aÈ™a ceva? Cum să nu îÈ›i doreÈ™ti să trăieÈ™ti într-un peisaj de vis cu persoane cu totul È™i cu totul deosebite aÈ™a cum le găsim aici. Și mă bucur că nici tu nu ai uitat! Vrei să facem o călătorie împreună în ÎmpărăÈ›ie? Bine! Vino! O să-È›i fac mai întâi cunoÈ™tinÈ›ă cu judecătorul ÎmpărăÈ›iei: Cumpătarea. El îÈ›i spune dacă este bine ceea ce ai făcut sau nu. El te învaÈ›ă cât È™i cum să mănânci, cum È™i cu ce să te îmbraci, cum să vorbeÈ™ti, cum să te comporÈ›i cu ceilalÈ›i fără a aduce cuiva vreo supărare.      Când eÈ™ti în preajma Cumpătării te simÈ›i liniÈ™tit, în pace È™i te face să te vezi stăpân pe tine, pe propria ta persoană.            Acest judecător este sobru, hotărât, È™tie ce vrea de la viaÈ›ă, impune respect. PoÈ›i învăÈ›a multe de la el doar privindu-l! Ca într-o carte plină de învăÈ›ături, vei descoperi sfaturi de viaÈ›ăÈ™i comportamente de urmat, doar „citindu-l” din priviri pe acest măreÈ› judecător. Cu atât mai mult dacăîl vei iubi È™i îl vei asculta în toate zilele. Astfel Cumpătarea îÈ›i va deveni un bun model de urmat. Din ÎmpărăÈ›ia Mândriei mulÈ›i au dorit să biruie pe acest drept judecător. S-au năpustit asupra lui mai ales  lăcomia, îmbuibarea, beţia, zgârcenia, risipa, neruşinarea, luxul È™i orgoliul. Dar nimic nu au reuÈ™it. Din faÈ›a acestui judecător au pierit precum piere visul când te trezeÈ™ti dimineaÈ›a. La fel È™i tu vei birui aceÈ™ti monÈ™tri dacă vei iubi È™i vei sta aproape de Cumpătare. Dacă nu îÈ›i faci ca prieten pe acest judecător, vei sta mereu cu ochii spre pământ È™i nu te vei putea bucura de frumuseÈ›ile ÎmpărăÈ›iei. Doar cei ce se însoÈ›eÈ™te cu virtutea Cumpătării se simt cu adevărat liberi È™i o pot admira pe Împărăteasa Iubire în toată splendoarea ei. Doar aceia îl pot vedea limpede pe Dumnezeu È™i pot descoperi cele interioare ale lor, frumuseÈ›ile lăuntrice ale sufletului.Adam È™i Eva s-au despărÈ›it de Cumpătare. Au ascultat de È™arpele ce le vorbea de dulceaÈ›a fructului È™i de posibilitatea de a deveni măreÈ› ca Dumnezeu fără a face un efort personal. Astfel ei au pierdut ÎmpărăÈ›ia. Dar tu iubind-o, poÈ›i să redescoperi raiul pierdut.„În toate lucrurile tale fii cumpătat şi nici o neputinţă nu te va întâmpina!”. Și pentru a îndrăgi mai mult această virtute, să urmărim viaÈ›a Sfântului Proroc Daniil È™i a celor trei prieteni ai săi! 

In aceasta carte sunt adunate intrebari, care ii apar cel mai des omului in calea catre Biserica. La aceste intrebari raspunde un propovaduitor si publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchis). Odata parintele Macarie a fost intrebat: De ce exista in Biserica Ortodoxa atatea lucruri inutile, neinţelese si greu de indeplinit? La care el a raspuns: Sa zicem ca ati venit la o mina de diamante. Ce veti vedea acolo? Cele mai grele utilaje, sute de muncitori si ingineri de diferite specializari, munti intregi de roca sterila. Orice voiti – numai diamante nu. Reiese, oare, de aici ca nu exista deloc diamante sau ca mina nu mai are nicio valoare? Tocmai aceste diamante duhovnicesti trebuie cautate in Biserica, si atunci,cu timpul, va deveni clar motivul, pentru care este nevoie de „utilaje” si pentru care exista muntii de roca sterila. Parintele Macarie a ajutat deja multi oameni sa vina la Biserica si sa gaseasca raspunsuri la intrebari importante si incomode. Nadajduim foarte mult, iubiti cititori, ca aceasta serie de carti, pregatita de editura noastra, va va ajuta si pe dumneavoastra sa gasiti calea catre Hristos.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privinÈ›a chestiunilor vieÈ›ii interioare bisericeÈ™ti, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri È™i probleme. Pe noi ne înconjoară o mulÈ›ime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.

Cartea Mariei Sarajishvili Cerurile deschise este uimitoare, impecabila, induiosatoare si pe alocuri trista. Povestirile ei scurte sunt despre oamenii crestin-ortodocsi, de diferite varste si statut social, dar ceea ce-i uneste este credinta vie in Hristos si milostivirea Lui. Unele povestiri insufla tristete, pentru ca viata omului ortodox uneori este grea, anevoioasa, insa Dumnezeu este milostiv cu noi, si ne poarta de grija. Aceasta este o carte pentru noi toti, fiecare va gasi in ea ceva propriu, nativ, ceva din ceea ce a trait sau a suferit.
Ea scrie povestiri amuzante, dar si triste despre viata crestin-ortodoxa. Triste pentru ca multi oameni in zilele noastre au o viata grea. Si totusi, aceste povesti sunt amuzante, pentru ca tot mai multi oameni venind la biserica isi intaresc convingerea ca toti crestinii ortodocsi sunt uniti spiritual, fiind frati si surori in Hristos.
Simple si expresive povestirile ei descrie viata de dupa destramarea Uniunii Sovietice cand in Georgia a urmat saracia si somajul. Scenele de zi cu zi luate din viata reala dezvaluie Ortodoxia in Caucaz. Umorul fin rezoneaza cu tristetea si durerea vietii cotidiene. Prin continutul povestirilor sale autoarea trezeste constiinta umana si dezvaluie pronia lui Dumnezeu in viata fiecarui om.