Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cu harul lui Dumnezeu si cu mijlocirile Sfantului Ioan Gura de Aur s-a editat cel de-al IX volum al seriei Cuvinte de aur.  Temele acestui volum sunt urmatoarele:
I. Sfarsitul lumii: a) Antihristul ; b) Plinirea vremii; c) A doua Venire; d) Judecata viitoare.
II. Vesnicia: a) Vesnicia; b) Slava viitoare; c) Raiul; d) Imparatia lui Dumnezeu; e) Iadul.

Este adevarat ca temele acestea preocupa pe orice credincios si ridica multe semne de intrebare.

Pe toti ne intereseaza in mod special cand va fi plinirea vremii.  Sfantul raspunde acestor nedumeriri folosindu-se de textele Sfintei Scripturi si de argumente rationale, fara sa pregete sa utilizeze si elemente istorice in toate temele sale.

Căsătoria este o ceremonie bisericească şi nu o afacere privată. Este un eveniment social, şi nu o chestiune individualistă. Acesta e motivul pentru care atât la începutul Logodnei, cât al Cununiei diaconul se roagă „pentru mântuirea tuturor”, „pentru pacea a toată lumea” şi „pentru tot clerul şi poporul”.
Este limpede faptul că slujba a fost iniţial încorporată în dumnezeiasca Liturghie . De fapt, adevăratul înţeles al Căsătoriei, însăşi sfinţenia ei, nu poate fi apreciată pe deplin în afara contextului ei euharistic. Scopul fundamental al săvârşirii Tainei Căsătoriei în cadrul dumnezeieştii Liturghii a fost recunoaşterea faptului că Euharistia era revelaţia reală, palpabilă a Împărăţiei. Lumânările ţinute adesea de cuplu simbolizează această Împărăţie, aşa cum s-a arătat ea în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 2) la Cincizecime, deşi poate că ele sunt mai degrabă un chip al luminii lui Hristos, centrală în rânduielile de iniţiere pascale din Biserica primară. Dar cuplul ca atare reprezintă organe vii oferite lui Dumnezeu, precum pâinea şi vinul pentru Euharistie, în aÈ™teptarea slăvitei È™i luminatei sale prefaceri. Minunea Căsătoriei face posibilă „o nouă creaÈ›ie”, deÈ™i nu o creaÈ›iei ex nihilo, ci una care rezultă din condiÈ›iile oferite de cuplu. Unul oferă lui Dumnezeu ceea ce are È™i ceea ce este, în vreme ce Dumnezeu preface apa în vin (cf. Ioan 2, 1-11). Urmarea acestei „făpturi noi” este calea către veÈ™nicie, simbolizată de „dănÈ›uirea lui Isaia”, în chip circular. DănÈ›uirea semnifică Biserica, condusă de Hristos, simbolizat la rându-i de Evanghelia ţinută de preot. Hristos conduce cuplul în noua lui viaţă ca pe un microcosmos al Bisericii şi al creaţiei.

În această carte sunt îmbinate trei bestseller-uri ale editurii „Nikeia” – trei cărÈ›i ale protoiereului Alexei Uminski: Ce vreau eu de la Dumnezeu, Ce vreau eu de la Biserică È™i Bazele vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Trei teme foarte importante sunt îmbinate pentru a ne introduce în mod succesiv în viaÈ›a creÈ™tină conÈ™tientă. Trecând de la simplu la complex, cartea acoperă o gamă largă de subiecte: de la primele întrebări, apărute pe calea către credinÈ›ăÈ™i Biserică– până la viaÈ›a duhovnicească conÈ™tientă. Bine-cunoscutul propovăduitor, scriitor (publicist) È™i duhovnic caută împreună cu cititorul rezolvări la cele mai dificile probleme ale vieÈ›ii lăuntrice. Părintele Alexei nu ne cheamă să învăÈ›ăm norme de comportament, ci pune întrebări despre sensul vieÈ›ii creÈ™tinului È™i dă exemple nu de o credinÈ›ă formală, ci de una vie È™i plină de bucurie în Dumnezeu.

Cetatea noastră este în ceruri, spune Sfântul Apostol Pavel (Filipeni 3: 20). ViaÈ›a noastră, cugetarea noastră, petrecerea noastră zilnică, gândirea noastră, perspectiva noastră nu au de-a face cu cele pământeÈ™ti, cu cele temporale, cu cele spaÈ›iale, ci au de-a face cu cele veÈ™nice, cu cele duhovniceÈ™ti. Oricâte ai dobândi în această lume, toate acestea sunt puÈ›ine. OricâÈ›i ani ai trăi, chiar È™i o sută cincizeci de ani, sunt foarte puÈ›ini. Orice ai face, se distruge. Însă, ce lucru minunat este ca să trăiască cineva de acum, prin cultivarea acestei gândiri È™i a acestor virtuÈ›i, în starea ÎmpărăÈ›iei veÈ™nice a lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaÈ›ă fără de sfârÈ™it. Aceasta este legătura noastră cu timpul: să-l transformăm în veÈ™nicie.
Și doar că le aminteÈ™te cineva [pe toate acestea], se simte mulÈ›umit! ÎnchipuiÈ›i-vă că deja le È™i trăieÈ™te! Și de remarcat că Biserica ne cheamă la acest fapt. Deoarece Biserica numai acest fapt îl trăieÈ™te. Nu o interesează nimic altceva. Iar cu duhul veÈ™niciei întâmpină È™i viaÈ›a cotidiană.

Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.

Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei. Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.

Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer” (Sf. Vasilecel Mare).