De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea È™i începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinÈ›ei È™i de îndepărtare de Biserică. RuÈ™ii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfânt care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, care să le fie model, erou, tată, profet, judecător, iar Sfântul Serafim de Sarov a reuÈ™it, prin forÈ›a iubirii care-l caracteriza, să le fie călăuză către Hristos. DeÈ™i se afla în pustia pădurilor Sarovului, Sfântul Serafim vedea patimile societăÈ›ii de care era izolat prin puterea Sfântului Duh, pe care a dobândit-o È™i pe care a propovăduit-o drept scop al oricărui creÈ™tin.
Este important să ne apropiem de viaÈ›a unui sfânt nu numai din perspectiva supranaturalului È™i a minunilor, ci È™i prin intermediul societăÈ›ii în care a activitat acesta, a influenÈ›elor culturale È™i religioase specifice timpului său, care sigur au avut un rol important în decizia divină de a ridica din mijlocul poporului un Sfânt pentru popor, È™i nu orice Sfânt, ci Sfântul Serafim de Sarov.
În cele ce urmează redăm un fragment din carte, pentru a evidenÈ›ia cele afirmate mai sus:
Din toate colÈ›urile Rusiei veneau la Sfântul plăcut lui Dumnezeu cei însetaÈ›i de mângâiere duhovnicească în codrul de pini, nu departe de mănăstire, unde îl găseau pe StareÈ›ul gârbovit într-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gât. El îi primea pe toÈ›i cu dragoste, li se închina tuturor până la pământ, săruta mâna fiecărui om, binecuvântându-l. Chiar È™i pe cel mai mare păcătos îl numea „bucuria mea”, văzând în el darul dumnezeiesc: sufletul său nemuritor. În orice timp al anului îi saluta pe toÈ›i cu cuvintele: „Hristos a înviat!”.

Dimitrie Bejan a rămas în conştiinţa posterităţii drept unul din puţinii martori pătimitori ai holocaustului comunist care a lăsat în urma sa o mărturie scrisă ce poartă amprenta unei autentice valori literare. “Hotarul cu cetăţi” este noua carte din colecţia dedicată de Editura Doxologia scrierilor Părintelui Dimitrie Bejan. Ca şi celelalte cărţi ale Părintelui Bejan, “Hotarul cu cetăţi” rămâne în cadrul memorialisticii, însă, în paginile sale nu mai întâlnim cutremurătoarele relatări zugrăvite în “Oranki – Amintiri din captivitate”. Această carte este jurnalul călătoriei tânărului Dimitrie, membru al echipelor de cercetare sociologică ale reputatului Dimitrie Gusti, trimis în Basarabia pentru a observa şi consemna specificul locurilor. Mai mult decât simple însemnări zilnice, “Hotarul cu cetăţi” prezintă secvenţe istorico-memorialistice, impresii de călătorie, observaţii sociologice despre Basarabia perioadei interbelice. Stilul specific Părintelui Dimitrie Bejan imprimă naraţiunii o mireasmă specifică filelor de letopiseţ făcând din “Hotarul cu cetăţi” o cronică pitorească a plaiurilor basarabene din perioada cea mai înfloritoare a României Mari.

Uneori harul se retrage din simÈ›irea noastră ca să putem creÈ™te, să putem discerne È™i alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm. De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creÈ™terea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am
 întâmpina pe Cale.Lepădarea de lumea aceasta înseamnă pur È™i simplu trăirea în ea cu harul care nu e din ea È™i care nu schimbă lumea, ci pe om È™i omul schimbă lumea! Pe măsură ce omul devine lucrător al harului cu propria sa hărnicie È™i hotărâre, lumea din jurul lui se schimbă pentru că el este o părticică a acestei lumi È™i o È™i include ca micro-cosmos în el. Taină mare! Dar nu o putem cunoaÈ™te decât prin participare, prin trăire.Schimonahia Siluana Vlad

Atunci cand venim la Spovedanie, venim sa ne intalnim fata catre fata cu un prieten.  Nu venim pentru a fi judecati si condamnati.  Nu venim infricosati de ceea ce urmeaza sa se intample.  Venim la Cel care, Dumnezeu fiind, dincolo de suferinta, dincolo de moarte, a ales din iubire pentru noi sa devina om, sa ia asupra Sa firea noastra omeneasca si sa-Si dea viata pentru noi.  Viata Sa, moartea Sa sunt pentru noi dovada ca suntem intr-atat de mult iubiti de Dumnezeu incat putem veni la El fie ca suntem buni, fie ca suntem rai, si El ne va primi cu bratele deschise; daca este cineva gata sa planga pentru pacatele noastre, pentru nevrednicia noastra acela este El, din compasiune, din mila, din iubire – cu acea disponibilitate pe care am vazut-o in viata unui sfant, caruia Hristos i-a spus ca si un singur pacatos daca ar mai fi in lume, S-ar intrupa si ar muri din nou pentru acesta, fiindca El nu poate rabda gandul ca exista vreun om care piere.

Sfanta Evanghelie pe intelesul copiilor este o lucrare care isi trage seva din doua izvoare exceptionale care au influentat pozitiv cursul umanitatii: textul Sfintei Scripturi, care a fost adaptat pentru a deveni pe cat se poate accesibil copiilor, si manuscrisul miniat, rafinata arta care sta la baza cartii ilustrate, asa cum o stim astazi.

Faptul ca aceasta carte apare la Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei nu este deloc o intamplare, ea facand legatura intre ilustratia de carte contemporana si miniatura cu care un artist desavarsit precum Gavriil Uric impodobea in anul 1429 Tetraevangheliarul de la Neamtu, una dintre cele mai frumoase lucrari de miniatura care au iesit din atelierele europene ale acelei perioade atat de infloritoare si in ceea ce priveste artele frumoase.

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părinții, Maria și Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu și în iubire creștină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Munților” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat și mi-a pus numele Olga, spunându-le părinților mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; și așa a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, și mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani și trebuia să țin taină; și am ținut… Cred că rugăciunile acestor sfinți părinți s-au auzit la ceruri și așa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invitație oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Așa am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici și mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, și am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfârșite, la umbra cărora Petru citea și iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a șoptit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune viața în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam și auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neamț dobândește îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.