Psihologie pastorala aplicata

Format: 15*21cm
ISBN: 978-606-607-361-5
Status: in stoc

Psihologie pastorala aplicata

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Renasterea
Numar de pagini: 312

Prezentul volum se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor în Teologie care au nevoie să se familiarizeze cu noțiuni de psihologie, cu precădere cu cele care le vor fi de folos în activitatea pastorală (prezentă sau de perspectivă). De mare folos va fia colo unde există în cadrul universității câte un masterat în domeniul Psihologie Pastorală, precum și cel în Consiliere Pastorală și Asistență Psiho-Socială de la Cluj-Napoca, realizat printr-un parteneriat între Facultatea de Psihologie din cadrul U.B.B. și Facultatea de Teologie Ortodoxă din aceeași universitate. Meritul pentru această structură didactică îi revine Decanului Facultății de Psihologie din cadrul  U.B.B. , Domnul prof. univ. dr. abil. Adrian Opre, care a susținut parteneriatul. Prezenta lucrare nu are pretenție de exhaustivitate sau de originalitate fermă; forța ei stă în identitatea ei concretă, de manual practic pentru teologi, care adună la un loc perspective, însumează și sintetizează noțiuni necesare celui care acționează în domeniul consilierii pastorale.

Pret: 25.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

watch series