Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cel mai recent volum publicat la editura Renasterea se intituleaza „Compasiunea Tatalui” si-l are ca autor pe Parintele Boris Bobrinskoy. Volumul debuteaza cu o ampla introducere semnata de Maxime Egger in care sunt prezentate viata si itinerariul spiritual ale Parintelui Boris Bobrinskoy. Nume sonor al diasporei ruse din Franta, Parintele Bobrinskoy a fost vreme indelungata profesor la Institutul Saint Serge din Paris, formandu-se in atmosfera teologica si duhovniceasca a Parintilor sau teologilor Serghie Bulgakov, Gheorghe Florovsky, Ciprian Kern, Nicolai Afanasieff, John Meyendorff, Alexander Schmemann s. a., cu totii profesori la acest institut. Cartea apare in traducerea lui Nicolae Turcan.

Îţi scriu dis-de-dimineaţă! Elanul tău e bun şi sfânt, cât rămâi în bunătate şi sfinţenie! Dacă el te înrăieşte, poate fi periculos! De-aceea ţi-am cerut răbdare, cuminţenie şi "înţelepciune"! Părinţii, fraţii, locul şi timpul care ne însoţesc fiinţarea sunt alese de Dumnezeu, şi nu sunt la întâmplare. Însă nu ele rămân determinarea vieţii noastre pământeşti, ci Dumnezeu, Care ni le-a pus înainte, fără să le excludem, pentru că ele întregesc "Adamul" personal, parte integrantă din "Omul" mântuit!
Poate e greu cuvântul, dar mare e iubirea şi nu mă tem că nu voi fi înţele

Dacă istoria are un sens, dacă scapă repetiţiei ciclice şi destinului şi dacă este istorie în sensul propriu al cuvantului - adică viaţă, nu doar trecere -, acsestea se întâmplă pentru că Întruparea este un fapt unic, ivit în viaţa oamenilor. Un eveniment care, în mod tainic, restaurează umanitatea. Împărţind timpul şi viaţa credincioşilor, sărbătorile slujirii creştine se situează în acest cadru. Deoarece a sărbători nu înseamnă doar a rememora şi a ne aduce aminte, ci şi a ne deschide unui har mereu actual şi prezent.

„Ritul bizantin actual este rezultatul a doua traditii confluente: una, caracteristic constantinopolitana, avandu-si radacinile indepartate la Antiohia si probabil si in Capadocia; alta, palestiniana, inspirata de slujbele de la Ierusalim si din manastirile din imprejurimi. De cand vechea randuiala constantinopolitana a fost abandonata, oficiul divin bizantin actual [cele sapte Laude] apartine celei de a doua traditii; dimpotriva, Liturghia Euharistica este categoric de origine constantinopolitana si a pastrat randuielile capitalei. Ansamblul celor trei antifoane era o structura liturgica ce aparea frecvent in slujbele constantinopolitane si il putem considera ca una dintre caracteristicile acestui vechi rit. Nu este intalnit in slujbele traditiei palestiniene. Deci, pentru a studia cele trei antifoane de la inceputul Liturghiei, cel mai valoros document de care dispunem este Tipiconul Marii Biserici”. (J. Mateos, S.J., Celebrarea Cuvantului in Liturghia Bizantina, p. 34)