Franturi de cer

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-546-
Status: in stoc

Franturi de cer

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 142

Societatea de astăzi ne cere să arătăm mai mult decât suntem cu adevărat. Dă valoare doar celor care strălucesc. De aceea pierde dimensiunea supraraţionalului. Uită să caute cele care depăşesc percepţia ei limitată.Poziţia fiecăruia în faţa credinţei, a drumului său duhovnicesc, rămâne un drept irevocabil şi totodată o responsabilitate personală.În vreme ce urmărim oameni de toate felurile străbătând cărările vieţii, negreşit în noi se nasc imagini care ne reamintesc cât de determinante sunt alegerile noastre. Că, în cele în urmă, nu suntem cei care credem, nu suntem cei care susţinem ceva, suntem drumurile pe care am ales să umblăm.Deseori spunem minciuni sinelui nostru, străduindu-ne să înfrumuseţăm alegerea greşită. Vorbim încontinuu despre cât de important este să fii sinele tău în aceeaşi clipă când, cei mai mulţi dintre noi, ne prefacem mereu că suntem altcineva. De la cele mai simple lucruri, cum este îmbrăcămintea, locurile în care ieşim, relaţiile noastre cu ceilalţi, până la cele mai importante, cum sunt idealurile şi valorile credinţei noastre… să nu fim noi înşine este destul de obişnuit. Este însă şi foarte epuizant.Aşadar de ce să nu fii simplu sinele tău? Cel mai probabil, motivul pentru care purtăm măşti şi ne prefacem a fi altcineva decât ceea ce suntem, este pentru că nu ştim cine suntem exact. Poate că toate acestea sunt o parte a unei călătorii către descoperirea sinelui nostru, şi după ce purtăm multe măşti, ne dăm seama că nu avem nicio nevoie de ele, fiindcă suntem fericiţi fără să ne prefacem.Uneori nu conştientizăm că am adoptat comportări care nu au legătură cu adevăratul nostru sine. Uneori este mai puţin stresant şi mai uşor să ne prefacem a fi altcineva. Alteori este mai atrăgător, pentru a ne face plăcuţi uneia sau mai multor persoane. Însă ceea ce ignorăm este faptul că pe termen lung nu vom deveni fericiţi şi vom fi mereu închişi în altceva.Adevărul este că cel mai bun dar pe care-l putem face sinelui nostru este să fim autentici. Să străbatem cărarea noastră şi să ne adunăm comoara privind mereu în sus, spre cer! Atunci vom conştientiza că frânturile vieţii noastre sunt cele care ne vor ajuta să creăm cel mai frumos mozaic din cer!Frânturi de cer… împreună cu El!

Pret: 11.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Ce minunat este sa traiesti in Imparatia Iubirii! Totul este frumusete, mireasma si bucurie. Iti amintesti ce cauta in basme Fat-Frumos? Asa este si in aceasta imparatie: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

      Sfetnicul imparatesei este Intelepciunea. Tot timpul sta pe langa Iubire. Doar alaturi de Intelepciune, Iubirea a putut realiza cele mai frumoase lucruri. Si nicio hotarare nu ia pana nu se consulta cu sfetnicul acesta de seama.

      Intelepciunea stie sa ia cele mai bune decizii, gandeste limpede, nu se grabeste cand trebuie sa savarseasca un anumit lucru. Este prietena buna cu Judecatorul virtutilor: Cumpatarea. De altfel orice virtute mai intai trebuie sa treaca pe la Intelepciune, daca doreste sa ajunga la Imparateasa Iubire. Orice fapta buna ai face trebuie sa o treci prin cuptorul intelepciunii.

      Tot timpul este alaturi de Credinta. Cand Iubirea sta pe tronul ei maret, langa ea, pe doua tronuri mai mici, au loc de-a stanga si de-a dreapta Credinta si Intelepciunea.

      Poate te astepti sa ovezi pe Intelepciune, tanara si frumoasa, cu fata stralucind de fericire. Nu, acest sfetnic este mai degraba batran. Dar in acelasi timp este senin, cu parul alb, ochii albastrii ca cerul senin si vocea… da, o voce cristalina, ce parca picura miere. Si da, chiar daca e batrana, este neasemuit de frumoasa: „Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece”. Batrana de ani, dar vesnic frumoasa! Atat de drag imi este sa o privesc si sa o ascult! Parca nu m-as desparti niciodata de ea. Simti ca traiesti in paradis cand te afli in preajma ei!

      „Cine nu are batran, sa-si cumpere!” Cine nu are intelepciune, sa o caute, ca fara ea nu poate intra in Imparatie. Nu desteptaciunea si multa cunostinta te duc la intelepciune. Intelepciunea fara Iubire este nebunie! Intelepciunea departe de Dumnezeu te poate distruge. O viata traita in „frica de Dumnezeu”, adica in staruirea cu credinta, in iubirea fata de Dumnezeu, revarsata cu milostivire si fata de semeni, poate sa te faca sa dobandesti adevarata intelepciune!

      Iti voi prezenta acum o fata extrem de inteleapta! Esti curios sa afli cine este? Sa cunoastem impreuna viata frumoasei si inteleptei Sfinte Ecaterina.

    • Pe 5 septembrie 2012, in sala Teatrului Muzical „Stanislavsk si Nemirovsk – Dancenko” a avut loc desemnarea castigatorilor pentru premiul national „Cartea anului”, unul dintre cele mai valoroase premii literare acordate anual in Rusia.  La concurs au participat peste o mie de carti si serii de carti.
      Dupa cum a anuntat prezentatorul, dupa o luna de zile de dezbateri si de indoieli, cei o suta de membri ai juriului au atribuit acest premiu cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii Icoanei Maicii Domnului din Vladimir.
      De asemenea, la categoria „Proza anului”, a fost nominalizata castigatoare cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri alaturi de cartile Nemtii de A. Terehov si Dansand pana la moarte de V. Popov.
      La inmanarea premiului, presedintele Companiei Nationale de Stat de Televiziune si Radiodifuziune din Rusia, O. B. Dobrodev, a spus: „Sunt mandru si foarte bucuros ca am posibilitatea de a-l felicita pe parintele Tihon pentru acest premiu”.
      Parintele Tihon a multumit, spunand: „Pentru mine este o bucurie neasteptata ca acestei carti, a carei tema principala este legatura tainica a omului cu Dumnezeu, i s-a atribuit o atentie si un interes deosebit din partea juriului si a cititorilor”.
      Aceasta carte,lansata pe piata doar in urma cu un an, a fost, potrivit rapoartelor mass-media, cea mai bine vanduta carte din Rusia in anul 2012.  In acest scurt timp, cartea a fost retiparita de sase ori, ajungand la un tiraj de 1100000 de exemplare si fiind tradusa in engleza, greaca, sarba, romana si in alte limbi.
      Volumul Nesfintii sfinti si alte povestiri, a castigat si premiul intai la concursul „Cartea Runet – 2012”.  Conform rezultatelor votului de pe site-ul Ozon.ru, utilizatorii Runet au votat la categoria „Arta literara” cel mai bun roman cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov), egumenul Manastirii Intampinarii.
      Pe 28 noiembrie 2012, cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, a fost distinsa cu premiul pentru literatura nationala „Marea Carte.

watch series