Franturi de cer

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-546-
Status: in stoc

Franturi de cer

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 142

Societatea de astăzi ne cere să arătăm mai mult decât suntem cu adevărat. Dă valoare doar celor care strălucesc. De aceea pierde dimensiunea supraraţionalului. Uită să caute cele care depăşesc percepţia ei limitată.Poziţia fiecăruia în faţa credinţei, a drumului său duhovnicesc, rămâne un drept irevocabil şi totodată o responsabilitate personală.În vreme ce urmărim oameni de toate felurile străbătând cărările vieţii, negreşit în noi se nasc imagini care ne reamintesc cât de determinante sunt alegerile noastre. Că, în cele în urmă, nu suntem cei care credem, nu suntem cei care susţinem ceva, suntem drumurile pe care am ales să umblăm.Deseori spunem minciuni sinelui nostru, străduindu-ne să înfrumuseţăm alegerea greşită. Vorbim încontinuu despre cât de important este să fii sinele tău în aceeaşi clipă când, cei mai mulţi dintre noi, ne prefacem mereu că suntem altcineva. De la cele mai simple lucruri, cum este îmbrăcămintea, locurile în care ieşim, relaţiile noastre cu ceilalţi, până la cele mai importante, cum sunt idealurile şi valorile credinţei noastre… să nu fim noi înşine este destul de obişnuit. Este însă şi foarte epuizant.Aşadar de ce să nu fii simplu sinele tău? Cel mai probabil, motivul pentru care purtăm măşti şi ne prefacem a fi altcineva decât ceea ce suntem, este pentru că nu ştim cine suntem exact. Poate că toate acestea sunt o parte a unei călătorii către descoperirea sinelui nostru, şi după ce purtăm multe măşti, ne dăm seama că nu avem nicio nevoie de ele, fiindcă suntem fericiţi fără să ne prefacem.Uneori nu conştientizăm că am adoptat comportări care nu au legătură cu adevăratul nostru sine. Uneori este mai puţin stresant şi mai uşor să ne prefacem a fi altcineva. Alteori este mai atrăgător, pentru a ne face plăcuţi uneia sau mai multor persoane. Însă ceea ce ignorăm este faptul că pe termen lung nu vom deveni fericiţi şi vom fi mereu închişi în altceva.Adevărul este că cel mai bun dar pe care-l putem face sinelui nostru este să fim autentici. Să străbatem cărarea noastră şi să ne adunăm comoara privind mereu în sus, spre cer! Atunci vom conştientiza că frânturile vieţii noastre sunt cele care ne vor ajuta să creăm cel mai frumos mozaic din cer!Frânturi de cer… împreună cu El!

Pret: 11.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

      Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

    • Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

      Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
      Maicii lui Hristos.

    • Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

      Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

      Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

watch series