Acest volum de pozie cuprinde suma tuturor meditatiilor lirice care urmaresc timpul liturgic al perioadei cuprinse intre Invierea Domnului si Rusalii.

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

În actuala inflaÈ›ie de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esenÈ›ial se arată a fi tot mai stingher È™i tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, StareÈ›ul Mănăstirii LupÈ™a, duhovnic odrăslit din filiaÈ›ia duhovnicească a CuvioÈ™ilor Siluan Athonitul È™i Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenÈ›ei, căutând sensurile adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti, È›el pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut È™i cartea de faÈ›ă, care nu-È™i doreÈ™te să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtăÈ™ire de înÈ›elegeri ale realităÈ›ilor veÈ™nice, aÈ™a cum ni le-au predanisit SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea È›elului de căpătâi: sfinÈ›irea vieÈ›ii noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veÈ™nicie, încă de aici, de pe pământ.

Să ne veselim în Domnul, preaiubiţilor, şi să ne bucurăm, desfătându-ne duhovniceşte, fiindcă ne-a răsărit ziua cea nouă a mântuirii, o zi care a fost pregătită de mult timp, o zi de fericire veşnică. Căci crugul anului ne aduce din nou taina mântuirii noastre, făgăduită de la început, împlinită la sfârşit, care va rămâne veşnică. În această zi, se cuvine să avem sus inimile şi să ne închinăm tainei dumnezeieşti, pentru că ceea ce se face printr-un mare dar al lui Dumnezeu trebuie să fie prăznuit cu mare bucurie de către Biserică.
Căci Dumnezeu Cel atotputernic şi milostiv, a Cărui fire este bunătate, a Cărui voinţă este putere, a Cărui lucrare este milă, îndată ce răutatea diavolului ne-a omorât prin otrava pizmei sale, a hotărât, chiar la începutul lumii, să dea, prin milostivirea Sa, un leac pentru a înnoi omenirea, prevestind şarpelui că, în viitor, urmaşul femeii, prin puterea Sa, va călca mândria vinovatului său cap (cf. Fac. 3, 2), dând de înţeles că, negreşit, Hristos va veni în trup, Care, născut din fecioară, îl va osândi pe pierzătorul neamului omenesc prin nestricată naşterea Sa.

Sfântul Leon cel Mare

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

numaram si coloram (Punct cu punct)

Stareţul (duhovnicul, n.n) este cel ce găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa lui propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-se lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care-şi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această austeră ucenicie, în speranţa ca la capătul unor îndelungate străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poată dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a reuşi să se regăsească pe sine.

F.M. Dostoievski, Fraţii Karamazov

Cartea de faÈ›ă, pornind de la înÈ›elegerile contemporane ale relaÈ›iei dintre femeie È™i Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin vieÈ›uirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un È™ir lung de femei dedicate credinÈ›ei. VirtuÈ›ile È™i purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârÈ™itoare – sunt zugrăvite în rândurile de faÈ›ă cu o pană măiastră. 
Prin neascultare È™i păcat au venit moartea È™i stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire È™i să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar È™i poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

Frica vine adesea din necunoaÈ™tere. Și evităm ceea ce cunoaÈ™tem prea puÈ›in. De aceea este vital să înÈ›elegem, ca să ne putem bucura chiar È™i atunci când vine vorba despre taina morÈ›ii noastre sau, mai exact, despre ieÈ™irea sufletului din trup. Cum o vedem? Poartă către ÎmpărăÈ›ia cerurilor, vestea cea bună, „PaÈ™tile cele frumoase”? Sau gheena focului, durerea amarnică, întristarea cea de nemângâiat, mustrarea conÈ™tiinÈ›ei, ca să nu mai amintim de chinurile cele nesfârÈ™ite? Ateu sau credincios, pe buza vieÈ›ii, când se confruntă cu iminenÈ›a morÈ›ii, care nu ocoleÈ™te pe nimeni, omul devine, fie È™i numai pentru câteva – ultimele – clipe, conÈ™tient că viaÈ›a nu se opreÈ™te aici.

Volumul de faÈ›ă se deschide cu vechi pilde ale Patericului alfabetic È™i tematic, È™i se continuă cu alte 22 de extrase (multe dintre ele traduse pentru prima oară în limba română) din texte hagiografice, omilii ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, povestiri È™i mărturii care ne trezesc È™i ne provoacă să ne luăm în serios viaÈ›a È™i să o preÈ›uim. Aici se găsesc răspunsuri la câteva dintre dilemele subiectului, fă-cându-ne cunoscute trăi-rile È™i vedeniile sfinÈ›ilor ce ne descoperă parcursul sufletului după ieÈ™irea din trup, ce înseamnă Raiul È™i iadul, ÎnfricoÈ™ătoarea Ju-decată, precum È™i îndem-nuri cu privire la pregătirea pentru Marea Trecere.

Acest volum reprezinta editia a II-a a cartii cu acelasi titlu, publicata in toamna anului 2011 la Editura Cuvantul Vietii a Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu prilejul aducerii in Romania a Cinstitului Cap al Sfantului Apostol Andrei.
Chiar daca de atunci nu a mai trecut o lunga perioada de timp, se constata ca intensitatea spirituala a evenimentului a avut un impact deosebit in viata Bisericii si a societatii. De aceea, reeditarea volumului, cu unele adaugiri necesare, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane, se dovedeste binevenita.