Acest volum de pozie cuprinde suma tuturor meditatiilor lirice care urmaresc timpul liturgic al perioadei cuprinse intre Invierea Domnului si Rusalii.

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

În actuala inflaÈ›ie de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esenÈ›ial se arată a fi tot mai stingher È™i tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, StareÈ›ul Mănăstirii LupÈ™a, duhovnic odrăslit din filiaÈ›ia duhovnicească a CuvioÈ™ilor Siluan Athonitul È™i Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenÈ›ei, căutând sensurile adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti, È›el pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut È™i cartea de faÈ›ă, care nu-È™i doreÈ™te să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtăÈ™ire de înÈ›elegeri ale realităÈ›ilor veÈ™nice, aÈ™a cum ni le-au predanisit SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea È›elului de căpătâi: sfinÈ›irea vieÈ›ii noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veÈ™nicie, încă de aici, de pe pământ.

Să ne veselim în Domnul, preaiubiţilor, şi să ne bucurăm, desfătându-ne duhovniceşte, fiindcă ne-a răsărit ziua cea nouă a mântuirii, o zi care a fost pregătită de mult timp, o zi de fericire veşnică. Căci crugul anului ne aduce din nou taina mântuirii noastre, făgăduită de la început, împlinită la sfârşit, care va rămâne veşnică. În această zi, se cuvine să avem sus inimile şi să ne închinăm tainei dumnezeieşti, pentru că ceea ce se face printr-un mare dar al lui Dumnezeu trebuie să fie prăznuit cu mare bucurie de către Biserică.
Căci Dumnezeu Cel atotputernic şi milostiv, a Cărui fire este bunătate, a Cărui voinţă este putere, a Cărui lucrare este milă, îndată ce răutatea diavolului ne-a omorât prin otrava pizmei sale, a hotărât, chiar la începutul lumii, să dea, prin milostivirea Sa, un leac pentru a înnoi omenirea, prevestind şarpelui că, în viitor, urmaşul femeii, prin puterea Sa, va călca mândria vinovatului său cap (cf. Fac. 3, 2), dând de înţeles că, negreşit, Hristos va veni în trup, Care, născut din fecioară, îl va osândi pe pierzătorul neamului omenesc prin nestricată naşterea Sa.

Sfântul Leon cel Mare

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Traducerea s-a facut tinand canoanele imnografiei bisericesti, adica respectand forma prozodica proprie fiecarei specii a genului imnografic.

Acest Paraclis- aducator de multa strapungere , care, la randu-i, naste indrazneala cea buna inaintea lui Dumnezeu- se canta la vreme de grea incercare sau intristare sufleteasca sau de asuprire a deznadejdii ori nevoi ori griji. In Postul Adormirii Maicii Domnului, se canta, intr-o zi, acesta, iar in cealalta, Paraclisul Mic. De-a lungul anului, se obisnuieste sa se cante duminica seara.

Cartea contine paraclisul in notatia bizantina . . . pe Doamna a toata lumea in imne s-o laudam!

Cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii zilelor noastre nu s‑au născut într‑un mediu impregnat de duhovnicie, îndreptându-se către Biserică la o vârstă matură. Omul intră astfel într‑o lume nouă, complet necunoscută, care devine a sa – prefacerea treptată dintr‑un creÈ™tin cu numele într‑un creÈ™tin adevărat petrecându‑se cu multe È™i mari dificultăÈ›i. Ajutorul cuiva care se află în Biserică nu este deloc de prisos pentru un creştin aflat la început de cale, până când el va putea sta pe picioarele sale.

„Noi, creÈ™tinii” – după cum subliniază arhimandritul Lazăr AbaÈ™idze – „avem nevoie, dacă nu de sfaturi, atunci măcar să fim preveniÈ›i, pentru a nu rătăci de la cale È™i a cădea în prăpastie”.

Acesta este È™i scopul cărÈ›ii de faÈ›ă: o încercare de a răspunde unei chemări, de a aduce folos cu adevărat sau cel puÈ›in de a‑l ajuta pe aproapele nostru pe calea vieÈ›ii duhovniceÈ™ti È™i a petrecerii în Biserică.

Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, ne arată două căi de mântuire. Una dintre acestea este vieÈ›uirea creÈ™­ti­nă în lume: căsătoria È™i creÈ™terea copiilor în credinÈ›ă È™i evlavie. Cealaltă cale, mai directă, însoÈ›ită de o mai mare renunÈ›are de sine, de nevoinÈ›ă È™i mai multă râvnă, este vieÈ›uirea în curăÈ›ie, monahismul.  
Cartea de faÈ›ă îi înfăÈ›iÈ™ează creÈ™tinului ­zilelor noastre două colÈ›uri de Rai rămase pe pământ după iz­go­nirea omului din fericirea cea dintru în­ceput. Atât vieÈ›uirea în feciorie, în nevoinÈ›a monahală, cât È™i viaÈ›a de familie se bucură de marea binecuvântare a Bisericii.  
Cele două „colÈ›uri de Rai”, fără doar È™i poate, cer sacrificii, însă răsplata e una pe măsură: Cerul...

Frapant în orice cadru spaÈ›io-temporal este nefirescul suicidului, care este – È™i în zilele noastre – o temă importantă atât pentru raÈ›iune È™i morală, cât mai ales pentru spiritualitatea umană. Din păcate, la fiecare deceniu din ultima jumătate de secol se constată o creştere alarmantă a procentului celor care suferă de depresie.

Răspândirea acestui fenomen nu poate trece neobservată, È™i ne pune în situaÈ›ia de a căuta mijloace pentru a rezolva problema depresiei È™i a ameliora sănătatea psihică È™i duhovnicească.

ApariÈ›ia acestui scurt îndrumar este rodul unei iniÈ›iative comune a Departamentului de Statistică È™i Cercetare È™i a Departamentului de Tineret din cadrul Arhiepiscopiei IaÈ™ilor

Viata, minunile si povatuirile duhovnicesti ale unui simplu preot de tara din zilele noastre.

Parintele Dimitrie Gagastathis a fost un astfel de om simplu si slab, ales de Dumnezeu spre a-i lumina pe altii in aceste vremuri grele. Nu avea educatie - nu pute nici macar sa tina o predica asa cum se cuvine - dar, in marea sa simplitate si dragoste fata de Dumnezeu, s-a invrednicit a primi din plin harul lui Dumnezeu si de a se face pe sine o predica vie.

Cuvintele Sfintei Scripturi: Cetatea noastra este in Ceruri(Filip. 31, 20) s-au implinit in omul acesta, care traind in mijlocul grijilor si problemelor vietii de zi cu zi care ne tulbura pe toti, a reusit, datorita marii sale iubiri si devotamentului fata de Dumnezeu, a curatiei pruncesti a inimii sale, a umilintei si smereniei, in acelasi timp sa vietuiasca cu adevarat printre Sfintii din Cer.

Cartea cuprinde, in cea mai mare parte, note autobiografice preluate din corespondenta Parintelui Dimitrie. In aceste note ne sunt relatate numeroase intamplari minunate, extraordinare, care, in plus, sunt redate cu o marenaturalete si simplitate, intamplari care, probabil, i-ar putea soca sau chiar scandaliza pe unii. La urma urmelor, a vietui printre Sfinti este, din pacate, unul din lucrurile cu care societatea noastra nu este obisnuita.

Cititorul, insa, trebuie sa tina seama de faptul ca aceasta istorisire facuta de la un preot simplu si nevinovat, care nu avea cunostinte despre scrierile savante, dar intru care Hristos traieste(Gal. 2, 20) si care a considerat ca o proslavire adusa lui Dumnezeu faptul de a impartasi celorlalti tot ceea ce a experimentat.