Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

O povetse înversuri suave È™i delicate, care ne poartă cu blândeÈ›e către port444È›ile iubirii ferecate în inimile noastre, aceea ascunsă adânc È™i aproape uitată; pe care o poÈ›i regăsi, când È™i când, de laÈ™i la o parte treburi È™i griji È™i orice alt gând  È™i, cuibărind în braÈ›e un mic pui de om, te laÈ™i încălzit de bucuria inimii sale ce tresaltă la auzul cuvintelor tale.

De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toÈ›i dorim să fim iubiÈ›i È™i plăcuÈ›i de toÈ›i È™i de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinÈ›i, căci È™i ei sunt mărginiÈ›i de timp È™i de spaÈ›iu, iar sufletul caută la cele veÈ™nice. Inima noastră s-a învăÈ›at să fie iubită È™i plăcută de la inima cea dumnezeiască È™i veÈ™nică, căci È™i noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaÈ›i să fim fiii luminii È™i fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Dacă în noi se iveÈ™te plinătatea dragostei, cu adevărat de toÈ›i vrăjmaÈ™ii se va alege praful. Căci cine îndrăzneÈ™te să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se iveÈ™te plinătatea dragostei dumnezeieÈ™ti, de acolo fuge orice răutate!
De aceea să vă străduiÈ›i, precum È™i singuri vedeÈ›i, când le iubim pe toate È™i nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt paÈ™nice, pline de dragoste È™i bunătate. Să vă rugaÈ›i zi È™i noapte È™i pe copii învăÈ›aÈ›i-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieÈ›ii È™i pacea dumnezeiască.

Pentru a înÈ›elege pe deplin viaÈ›a È™i toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puÈ™i È™i să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toÈ›ii cum arăta lumea „la plinirea vremii,” dar È™i cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)

Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalităÈ›ii sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alÈ›i ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelÈ™ugat È™uvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeieÈ™te pentru toată omenirea, È™i citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toÈ›i sfinÈ›ii È™i fraÈ›ii credincioÈ™i cărora le scrie el.

Florence Morse Kingsley

Vom pă?i din nou, alături de Anne, pe un nou tărâm al bucuriei ?i al imagina?iei, un tărâm plin de peripe?ii ?i de întâmplări nea?teptate. Cu toate că are acum ?aisprezece ani ?i este învă?ătoare în Avonlea, tânăra Anne nu ?i-a pierdut nimic din firea ei visătoare ?i copilăroasă. Fără a-?i nesocoti îndatoririle pe care ?i le împline?te cu multă dăruire, ?inând seamă de idealuri de neclintit, Anne rămâne aceea?i copilă sensibilă, cu suflet curat ?i ginga?, fascinată de cutreierarea potecilor nebătătorite ale tărâmului închipuirilor.

Ni se pare că rugăciunile Sfântului Episcop Nicolae Velimirovici sunt când întrebare a omului, când răspuns al Duhului; când coborâre în sine, când înălÈ›are pe aripile harului; când teologie È™i conglăsuire cu SfinÈ›ii PărinÈ›i, când doxologie È™i împreună cântare cu Puterile cereÈ™ti. Și nu greÈ™im, dacă socotim astfel, pentru că în însăÈ™i taina sfinÈ›eniei lui se ascunde taina rugăciunilor sale.

ApropiaÈ›i-vă toÈ›i cei care simÈ›iÈ›i nevoia înnoirii lăuntrice! GustaÈ›i frumuseÈ›ile negrăite ale harului voi care aÈ›i înÈ›eles, de acum, ce este deÈ™ertăciunea deÈ™ertăciunilor! ÎmbărbătaÈ›i-vă fraÈ›ilor în Domnul, pe cărarea cea strâmtă a Crucii, È™i nu uitaÈ›i vreodată cuvintele Sfântului Nicolae: „Lumea se teme de voi, căci voi putere aveţi, iar ea este neputincioasă.”

Vlădica Danilo nu a fost făcător de minuni, făcătoare de minuni a fost însă puterea Dragostei lui. El era un simplu rugător, dar un rugător ale cărui rugăciuni ştiau să ajungă la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-şi dezamăgea slujitorul credincios. Lucrarea rugăciunilor Vlădicăi izvora din profunzimea credinţei sale şi forţa dragostei sale faţă de Făcătorul şi Părintele său, faţă de Făcătorul şi Părintele celor pentru care se ruga. 
Deseori îl surprindeam pe Vlădica stând îngenunchiat într’una din bisericile Patriarhiei din Peci, punând omoforul său pe capul vreunui credincios care avea trebuinţă de rugăciunea lui şi care credea în puterea acesteia. Vlădica se ruga cu toată fiinţa. La început rostea cuvintele rugăciunii rar şi în şoaptă, iar apoi continua să se roage în gând. Erau momentele când lacrimile, asemenea mărgăritarelor sufletului său, se vărsau din ochii lui. 
Monahia Makaria Obradovici