Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Volumul Lidia ne invită să fim în continuare părtaÈ™i în minunata călătorie misionară întreprinsă de Apostolul Pavel, refăcând cu mintea traseul punctelor istorice marcate de nemuritoarele sale Epistole È™i coborând mereu, către propriile noastre inimi, în încercarea de a descoperi acolo izvorul de bucurie pură, de nestăvilit È™i netăgăduit al VieÈ›ii celei Noi, pe care el a propovăduit-o cu fiecare fibră a fiinÈ›ei sale.

În Cesareea Antiohiei, însoÈ›it de Varnava, fugind apoi în Listra, ajungând în Ierusalim È™i Galatia, pornind spre Macedonia, împreună cu Sila, Timotei È™i Luca, oprindu-se la Filipi, sau săvârÈ™ind minunile de pe insula Malta, acelaÈ™i Pavel, însuflat de Dumnezeu, vorbeÈ™te tuturor celor care vor să-l asculte „că prin credinÈ›a în Acest Iisus Hristos toate păcatele vieÈ›ii lor de până atunci pot fi iertate, că prin moartea Sa a fost înghiÈ›ită toată amărăciunea gropii, că izvorul cel preacurat dătător de viaÈ›ă vecinică e descoperit nouă tuturor încă din această viaÈ›ă È™i că oricine poate sorbi în voie din această apă vie.”

În oraÈ™ul filipenilor facem cunoÈ™tinÈ›ă cu Lidia, o simplă vânzătoare de purpură, dar care este doar una dintre figurile pe care le vom regăsi, însufleÈ›ite de periplul fascinant al filelor ce se derulează una după cealaltă: Dionisie Areopagitul, Aquila È™i Priscilla din Corint, Sosthenes, argintarul Demetrius din Efes, sora È™i nepotul lui Pavel, prinÈ›ul Agrippa al II-lea, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor.

Volumul de faÈ›a, ni-l dezvăluie pe Pavel, dacă mai era nevoie de această întărire, a fi „un om drept, cu viaÈ›ă sfântă È™i cu dreaptă judecată.” AÈ™a cum, întru Adevăr, suntem chemaÈ›i cu toÈ›ii să trăim È™i să fim, cu bucuria negrăită a certitudinii că moartea nu este sfârÈ™itul.

Anne este cel mai îndrăgit personaj din operele de ficţiune destinate copiilor, de la nemuritoarea Alice încoace. (Mark Twain)

Anne este la cei 17 ani ai săi un boboc ce se deschide delicat spre lume, înfrumuse?ând-o cu parfumul trăirilor sale pe cât de adânci, pe atât de curate ?i de autentice.
Tânăra învă?ătoare modelează sufletele celor mici, hrănindu-i din preaplinul unei inimi ce nu cunoa?te alt ritm decât cel al implicării ?i al dăruirii totale. Debordând de fantezie ?i entuziasm, Anne î?i croie?te pas cu pas drumul către propria sa menire, influen?ând hotărâtor vie?ile tuturor celor ce au bucuria să o cunoască. Chiar ?i pe cele ale cititorilor săi.
Căci reperele pe care această copilă visătoare a reu?it la anii ei să ?i le stabilească deja, sunt astăzi mai actuale ?i mai necesare ca niciodată: „să trăiască gra?ios, frumos, în adevăr, delicate?e ?i generozitate, ?inându-se departe de neadevăr, răutate ?i vulgaritate.’’

O povetse înversuri suave È™i delicate, care ne poartă cu blândeÈ›e către port444È›ile iubirii ferecate în inimile noastre, aceea ascunsă adânc È™i aproape uitată; pe care o poÈ›i regăsi, când È™i când, de laÈ™i la o parte treburi È™i griji È™i orice alt gând  È™i, cuibărind în braÈ›e un mic pui de om, te laÈ™i încălzit de bucuria inimii sale ce tresaltă la auzul cuvintelor tale.

Avem în față un volum încântător și ne așteaptă nu mai puțin de douăsprezece povestiri de citit cu sufletul la gură. Pentru că, deși Avonlea și Anne sunt elementele de legătură, ceea ce ne atrage la aceste povești este relația dintre oameni, iar oamenii nu sunt deloc o ficțiune, chiar dacă numele lor sunt aici doar luate cu împrumut. Suntem puși în fața unei dileme: abia așteptăm să ajungem la finalul povestirii pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că intrigile sunt de minune țesute, dar în același timp parcă am vrea să zăbovim cât mai mult alături de personaje, pentru că autoarea are darul de a le face nemaipomenit de dragi cititorilor. În afară de calitățile și virtuțile care fac oamenii plăcuți și apreciați, Montgomery reușește să ne facă să îndrăgim personajele, de fapt oameni în carne și oase, și prin defectele lor, care sunt de fapt ale fiecăruia dintre noi.

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore.  Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil...

Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul.

Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!".  In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze.

Dan C. Mihailescu

Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia.  Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei.  Il depune cuviincios la picioarele tainei.  Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica.  Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate.

Ciprian Voicila

Și, într-adevăr, este !

Însă, puterea rugăciunii nu stă nici în orele îndelungi petrecute la biserică È™i nici în alegerea cuvintelor potrivite, ci în starea inimii noastre  în timp ce ne rugăm, în curăÈ›ie, simplitate È™i mai ales în încrederea desăvărÈ™ită în bunătatea Tatălui Ceresc, în mâinile Căruia, ar trebui să aÈ™ezăm, fără îndoieli, întreagă viaÈ™a noastră. Cel mai bun exemplu sunt copiii, care cred sincer, fără vreo umbră de îndoială, È™i nădajduiesc spre bine.

Nu în zadar Domnul a spus să fin asemenea pruncilor căci a unora ca aceÈ™tia este ÎmpărăÈ›ia Cerurilor. - Matei 19, 14