Perioada 1821-1859, reprezinta epoca istorica a reorganizarii pe baze moderne a Tarii Românesti, iar revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, a dus la înlaturarea regimului fanariot si la introducerea domniilor pamântene. 
Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Tara Româneasca si în 1832 în Moldova au definit si separat atributiile puterilor Statului, au reglemantat organizarea Bisericii, au reformat administratia, au impus necesitatea refacerii armatei nationale etc.

Autorul s-a aplecat cu responsabilitate asupra temei propuse si a conceput o lucrare foarte interesanta, de o înalta tinuta stiintifica folosind metode de cercetare, pe baza de dovezi istorice, selectând cu marinimie bibliografia.

Pr. Prof. Dr. Stefan Rasceanu (Universitatea din Craiova)

"Predicile lui Antim sunt unul dintre cele mai pretioase monumente in literatura noastra bisericeasca, nu numai pentru ca ele sunt singurele in felul lor, caci de la nici un alt prelat romanesc din trecut nu avem o lucrare in acest fel, dar si pentru valoarea lor reala, pentru caldurea elocintei care, adeseori, minuneaza, si pentru frumusetea, bogatia si cateodata chiar eleganta limbii in care sunt scrise...

In acest mode credem ca predicile Mitropolitului Antim Ivireanul vor putea sa fi cetite si intelese cu usurinta in aceasta editiune nu numai de oamenii de litere, dar si de preotime."

Copil fiind, Hans Christian Andersen era aproape la fel de sarac ca si mica vânzatoare de chibrituri dintr-una dintre povestirile sale. S-a nascut pe 2 aprilie 1805, la Odense, Danemarca. 

Povestile datorita carora îl cunoastem foarte bine în zilele noastre au aparut pentru prima data în 1835; avea treizeci de ani. Aceste povesti minunate erau atât de simple, încât oamenii n-au sesizat cât de bune sunt; si a trecut mult timp înainte ca propriii lui compatrioti sa se lase convinsi ca ghinionistul Hans pe care îl cunoscusera în copilarie era unul dintre cei mai buni povestitori ai lumii.

Pe lânga aceste povestiri "basme populare vechi si basme noi" a scris romane, piese de teatru si jurnale de calatorie.

Ultima sa carte de basme a fost daruita lumii în 1872. Trei ani mai târziu, pe 4 August, a murit, si toata lumea a plâns dupa bietul fiu minunat al cizmarului din Odense. 

Din antichitate si până în zilele noastre, din Orient si până în Occident, preoti, alchimisti si întelepti au cercetat si au folosit virtutile plantelor, forta lor tămăduitoare, pentru a alina suferintele oamenilor. 

Spunând că: „Alimentul să-ti fie medicament!“, Hipocrate este socotit a fi un precursor al „fitonutritiei“. Fitonutrititia se bazează pe calitătile plantelor medicinale si nu numai. În urmă cu circa 900 de ani, Hildegard von Bingen a demonstrat că plantele si Natura, în sine, au o mare putere de a vindeca maladiile de care suferă omul. 

Marele alchimist Paracelsus a demonstrat că din plante se pot extrage diverse substante care se pot transforma în  tincturi, uleiuri esentiale, ce contin oligoelemente si săruri minerale care, folosite cu inteligentă, vor constitui medicamente naturale, care au calitatea de a vindeca si a fortifia organismul uman. Abatele Sebastian Kneipp a scris: „Pentru fiecare boală a crescut o plantă“. „Natura este cel mai bun medic“, ne atentionează si vestitul medic al antichitătii, Galenus. 

Cei care au citit „Cartea-Cărtilor“  –  „Biblia“, în „Facerea“ vor găsi textul: „Si a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau vouă toate ierburile de pe fata pământului si toti pomii care au roade cu sământă în ele. Aceasta să fie hrana voastr㻓. Cautând plantele, adică urmând Natura, îl veti întâlni pe Dumnezeu!  În „Facerea“, se arată, în modul cel mai clar, că hrana de bază a omului trebuie să fie plantele. 

Bolnav fiind, omul tintuit la pat se roagă la Dumnezeu să-l ajute să se însănătosească. Cercetările au arătat că principala cauză a îmbolnăvirilor omului o reprezintă modul gresit de a trăi al fiintei umane, dizarmonia sa fată de natură. Si din natură îsi va trage sevele, pentru a putea trăi...  Un vechi proverb chinezesc spune: „Primele si adevăratele medicamente sunt plantele“. Fitoterapia oferă căi extraordinare pentru a tămădui maladii oricât de grave ar fi ele.

Cartea noastră demonstrează că plantele reprezintă remedii care se găsesc la îndemâna oamenilor, sunt ieftine si, folosite în tratamente, vindecă fără a avea efecte secundare nocive, asa cum se întâmplă cu medicamentele produse sintetic.

Conform programelor scolare in vigoare

Bibliografie scolara clasele I-VIII

Face parte din seria "Clasici romani"

liada (cuvântul vine de la Ilios, al doilea nume al cetatii Troia) cuprinde numai o parte din razboiul troian, care a dainuit zece ani si s-a încheiat cu darâmarea acestui oras. Razboiul, dupa traditie, s-ar fi întâmplat cu vreo 1200 de ani înainte de Hristos si prin urmare cu vreo 300 de ani înainte de vremea când se zice ca ar fi trait Homer. Cu tot valul legendar sub care ni-l înfatiseaza poetii, se pare ca el nu-i lipsit de adevar istoric...

În locul intereselor generale si deci abstracte, politice sau nationale ce vor fi dat prilejul razboiului, poetii au nascocit motive cu totul omenesti din cele mai interesante si mai miscatoare, punând astfel povestirilor lor o temelie neclintita de veacuri. Razboiul troian, dupa ei, n-a fost stârnit din cauzele obisnuite ale razboaielor, ci a fost numai urmarea rapirii frumoasei Elena de catre Paris, fiul regelui din Troia...
Subiectul „Iliadei“ este mânia lui Ahile, pricinuita de cearta pe care a avut-o cu Agamemnon, înselat de Zeus, care voia sa-i dea cinstea cuvenita lui Ahile; înfrângerea suferita de mai multe ori din partea aheilor cu tot ajutorul dat de zeitele Hera si Atena, ca si de Poseidon (pe troieni îi ajutau Apolon, Ares si Afrodita); apoi participarea lui Patrocle la razboi si caderea acestuia în lupta cu Hector; împacarea lui Ahile cu Agamemnon si razbunarea lui Ahile prin uciderea lui Hector. Poema se încheie povestind înmormântarea acestuia din urma. (G. Murnu, Rânduri pentru cunoasterea „Iliadei“ din volumul „Iliada“ – 1943)

Carte de colorat format mare, A4 (21x30 cm) cu scris de tipar (verzale)