Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Nu ştii când a fost ultima oară când ai reuşit să te relaxezi. Nu ştii când a fost prima oară când ai avut timp pentru tine.
Muncă, plata facturilor, casă, familie, copii, bucătărie şi curăţenie, boli, şcoală, doctori… Sunt doar foarte puţine din cele pe care eşti chemat să le împlineşti în fiecare zi…
Îţi voi spune însă o povestioară, Omule…
Era odată un ulcior care îşi iubea foarte mult paharele… Şi se îngrijea mereu să le aibă pline cu apă…
Ulciorul a făcut însă o greşeală. La un moment dat a uitat să meargă el însuşi să se umple cu apă. Şi ulciorul s-a golit. S-a golit străduindu-se să scurgă şi ultima picătură în paharele lui…

Dacă nu ai timp, Omule, fă-ţi timp… Şi mai lasă unele lucruri să întârzie… Nu te simţi vinovat pentru asta, Omule. Ai nevoie de asta pentru a continua să oferi.
De altfel va veni clipa, acea clipă, Omule…, când nicio treabă nu va mai fi terminată, nicio plată nu va mai fi făcută, nicio casă nu va mai fi aranjată…
Va veni clipa când nimeni nu va fi acolo ca să aibă grijă de copiii tăi…

Inima copilului ar trebui sa fie deschisa pentru Dumnezeu mai mult decat inima adultului. Insa in viata reala parintii atenti se confrunta de obicei cu niste fapte triste. Spun „atenti”, pentru ca adesea aceste probleme pur si simplu raman neobservate, cu mirare fiind vazut abia rezultatul – lipsa de rugaciune in viata copiilor mai mari... Atunci cand copilul I se adreseaza lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezinta chiar prima lui rugaciune. Un copil foarte mic participa cu entuziasm la rugaciunea parintilor, mai ales in biserica: el se inchina cu sarguinta, saruta icoanele, imita miscarile fetelor bisericesti, ceea ce nu poate sa nu-i induioseze pe adulti.

Este nevoie ca micutul in fiecare zi sa se roage impreuna cu parintii. Este foarte important! In primul rand, el insusi se va deprinde cu nevointa rugaciunii. In al doilea rand, va vedea exemplul evlaviei. Va sti ca si pentru parinti rugaciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugandu-se cu copilul 5-10 minute, parintii pot sa il lase si sa isi continue rugaciunea.

Eşti păcătos? Nu deznădăjdui. În fiecare zi greşeşti, în fiecare zi fă pocăinţă. Când avem casele dărăpănate procedăm astfel încât atunci când în ele se află mucegai, scoatem părţile mucegăite şi construim altele noi şi niciodată nu încetăm să avem grijă de întreţinerea acestora. La fel trebuie făcut şi în relaţie cu tine însuţi: astăzi ai căzut din cauza păcatului? Înnoieşte-te prin pocăinţă.
Iertarea păcatelor este izvorul sănătăţii şi al mântuirii, recompensa pocăinţei, iar pocăinţa este medicamentul care distruge păcatul. Ea este un dar ceresc, putere minunată, după harul lui Dumnezeu, ea este o putere învingătoare şi asprimea legilor. Pocăinţa nu o respinge pe desfrânată, nu îl alungă pe cel afemeiat, nu o opreşte pe beţivă, nu dispreţuieşte pe închinătorii la idoli, nu nesocoteşte pe clevetitori, nu îi pedepseşte nici pe hulitori, nici pe cei mândri: ea pe toţi îi reface, deoarece este văpaie care curăţeşte păcatele.

Părintele Stefanos intră în salonul spitalului. Afară aşteptau cele patru femei. Două mame şi două surori. Auzeau plânsul prin uşa închisă.— Am rănit-o pe Anastasia. Mi-am părăsit copilul. Am amăgit-o pe Ştefania, pe Emanuela. Am rănit, am rănit atât de mult! plângea Iorgos. Nu merit iubirea lor. Nici mila lui Dumnezeu. Dar îmi arunc sufletul mizerabil în abisul bunătăţii Lui.— Ai venit, fiule. Te-ai întors, spuse emoţionat bătrânul preot. Treizeci de ani te-am aşteptat. Şi m-am rugat. Ştiam că vei veni!Şi-a pus patrafirul peste el.— Linişteşte-te, fiul meu. Dumnezeu le-a luat pe toate pe crucea Lui. Acum eşti curat. Fără pată.Strălucea. Faţa i se liniştise. Lacrimi de pocăinţă îi curgeau din ochi.Singurele cuvinte care au fost schimbate în acel salon au fost „iartă-mă” şi „te iubesc”.Peste puţin s-a adâncit în letargie. Pleca spre veşnicie. În mângâierile copiilor lui, în iubirea lor şi a lui Dumnezeu.Buzele lui şoptiră un „iertaţi-mă” adânc şi îşi închise ochii. Zbură la ceruri.Era 11 mai. Aceeaşi zi în care plecase bunica Areti, îşi aminti Anastasia.* * * L-au condus în călătoria spre lumină.Plângeau, erau îndurerate. Dar era un plâns liniştitor şi dulce. Ştiau că plecase pocăit spre Învierea veşnică…Emanuela se sprijinea între Anastasia şi mama ei.— Ne vom reîntâlni, tată!Elpida dădu din mână în semn de rămas bun.— Ne vom cunoaşte în Rai, tată!Stăteau lângă crucea înfiptă în pământul proaspăt.Anastasia privi în sus. Cerul strălucea senin. I se părea că o vede iarăşi pe bunica Areti zâmbindu-i.„Iar dacă a ta cunună va scoate spini, să nu-ţi fie frică. Trăim pentru Rai. Acesta este nădejdea noastră!”Ochii i se umplură de lacrimi.Acum Iorgos lua cu el cununa ei – cununa ei de nuntă însângerată, cu câteva flori şi nenumăraţi spini care au străpuns-o – şi o înălţa în mâinile lui Dumnezeu.Şi Dumnezeu o va face cunună de sfinţenie.Elpida, copilul Raiului, îşi plecă funtea pe pieptul ei.„Am purtat cununa mea de spini, bunico. N-am refuzat-o”, şopti Anastasia, privind spre cer.Ochii i se luminară.„Pentru că trăim pentru Rai, acesta este nădejdea noastră”.

Traducere: Preot Victor Manolache 

Inceputul vindecarii si al izbavirii sufletului de orice slabiciune duhovniceasca este Taina Marturisirii. Vinddecarea se continua dupa Marturisire prin lupta duhovniceasca. Si cand se va incheia? Cand patima va deveni scarboasa si va inceta sa atraga sufletul. 
Cat timp procesul vindecarii se afla in desfasurare, harul si mila lui Dumnezeu il acopera protecttr pe crestinul nevoitor, cu toate ca acesta primeste rani de la vrajmas, cade si se ridica. Doar cand cade si nu se inalta, adica atunci cand se pravaleste in pacat, mila dumnezeiasca cedeaza. 
Deci ati cazut si v-ati ridicat, ati apucat din nou armele si ati continuat confruntarea cu vrajmasul? Nu deznadajduiti! Domnul este langa voi! 
(Sfantul Teofan Zavoratul)

PrinÈ›esa Simplitate  era cea mai frumoasă regină a pământului, nu pentru podoabele ei scumpe şi pentru frumuseţea trupească, ci pentru ceea ce ascundea în suflet.Povestea ei ne învaţă că adevărata frumuseţe este cea care există în noi.Cea care ştie să iubească şi se inspiră de la Unul, Cel veşnic Frumos, Care şi-a pătat frumuseţea cu Sânge pentru iubirea de oameni…