Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In Viata Sfantului Grigorie Dialogul se povesteste ca o femeie vestita din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiasca o facea insusi Sfantul Grigorie. Deci, in timpul cand se impartea la popor Dumnezeiasca impartasanie, s-a apropiat si femeia aceea sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Si, auzindu-l pe preasfintitul episcop zicand: "Trupul cel de viata facator al Domnului nostru Iisus Hristos Se da..." femeia a inceput a rade. Episcopul, oprindu-si mana, a intrebat-o pe femeie: "Pentru ce ai ras?". Iar femeia a raspuns: "De mirare imi este lucrul acesta, stapane, ca painea aceasta, pe care eu cu mainile mele am facut-o din faina si am copt-o, o numesti Trupul lui Hristos!". Atunci sfantul, vazandu-i necredinta, s-a rugat lui Dumnezeu si indata chipul painii s-a schimbat in trup omenesc. Aceasta minune a vazut-o nu numai acea femeie, ci si toti ceilalti care erau in biserica, si toti I-au dat slava lui Hristos Dumnezeu si s-au intarit in credinta in Preacuratele Taine, intelegand ca sub forma painii Se da Trupul lui Hristos si sub forma adevaratul Sange al Domnului. 

Numai Ortodoxia a păstrat adevărata viziune creştină asupra femeii. Adevăratul creştinism recunoaşte demnitatea fiecărui om. În acest sens, predomină caracterul de universalitate. Creştinismul nu este religia domestică a niciunei familii, nici religia naţională a vreunei naţiuni. Creştinismul nu este limitat la o castă sau la un grup select. Încă de la începuturile sale, a chemat la sine întreaga omenire, a promis mântuirea tuturor oamenilor (Luca 2, 31-32) şi a predicat tuturor naţiunilor (Matei 28, 19). Numai creştinismul le-a arătat oamenilor pe Dumnezeul unic şi universal, Care este Tatăl Ceresc al oamenilor de toate naţiunile, fie că sunt evrei, eleni sau barbari, sclavi sau liberi, bărbaţi sau femei. Astfel, dreptul omului ca făptură a lui Dumnezeu este plasat în creştinism mai presus decât toate drepturile şi privilegiile conferite de descendenţă, clasă, sex sau poziţie socială. Vechiul ideal al omului, definit pe baza acestor condiţii exterioare, nu are nimic în comun cu idealul creştin. Fostele virtuţi păgâne – curajul, bravura, forţa exterioară – sunt înlocuite în creştinism cu virtuţi morale, cum ar fi credinţa, dragostea, smerenia. Puterea exterioară cedează locul puterii morale; duhul triumfă asupra trupului. 

Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...

Lucrarea de fata este o antologie de termeni, cuprinzand sfaturi si invataturi, cuvantari si prorociri extrase din lucrarile Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici si prezentate tematic in ordine alfabetica.  Scopul urmarit nu a fost alcatuirea unui spectru terminologic foarte larg, dupa normele acribiei lingvistice, asa cum se obisnuieste in cazul dictionarelor, ci o abordare selectiva, ce distinge o serie de mari teme ale existentei.