A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Monahul care se nevoieste sa-i placa lui Dumnezeu nu doreste sa vorbeasca, tacerea sa si tainuirea il hranesc si il intaresc in nevointa sa.  El urmareÈ™te nearatarea si ascunderea tainica in viaÈ›a lui Hristos pentru ca astfel se bucura nestingherit de comuniunea cu Dumnezeu.

El traieste darurile ceresti pe acest pamant de aici si inima lui saraca simte ca ceva cu totul strain se intampla cu el.  Ceva foarte maret pe care, daca ar incerca sa-l exprime prin cuvinte, socoteste ca nu poate spune tot, ca descrierea este foarte neputincioasa si palida in fata realitatii.  Pentru aceasta el doreste sa tainuiasca lucrul acela.

Insa acesta este atat de puternic incat de multe ori nu poate fi tainuit.  Iese de la sine si, fara ca monahul sa vrea, se arata.  Fie si in chip saracacios, fara o formulare desavarsita, fara referire foarte exacta a ceea ce traieste.  Simplu, sobru, nemestesugit, cu un glas neoficial si lipsit de arta...

Aceasta carte, tradusa acum pentru prima oara in limba romana, a fost scrisa la Bucuresti,in anul 1805, de catre Episcopul Sofronie de Vrata - canonizat de Biserica Bulgara in 1964- refugiat pe atunci la nord de Dunare. Mai multi istorici, dar si cateca arghiografii mai vechi, sunt de parere ca episcopul bulgar a fost cel caere la hirotonit ierodiacon pe Sfantul Calinic de la Cernica. Sofronie de Vrata afost, dupa unii cercetatori romani si bulgari vituitor o vreme la Manastirea Marcuta, iar mai apoi egumen al Manastirii Mihai Voda - ambele din Bucuresti. A trecut la cele vesnice in 1813, fiind inmormantat in biserica metocului Manastirii Cotroceni, din incinta hanului Serban Voda - astazi disparut.

Marele ierarh si cartura a trait intr-o perioada de nedreptati fara seaman, fiind umilit, batjocorit in fel si chip, stramtorat si asuprit din toate partile. Cununa sfinteniei sale avea sa fie impletita insa tocmai dinaceste impilari si stramtorari ale "pacatosului Sofronie", cum obisnuia sa-si spuna, toate descrise cu o adanca sinceritate si smerenie in paginile acestei carti.

Frate, ai venit la manastire ca sa te mantuiesti, nu ca sa iti pierzi mantuirea; sa muncesti, nu sa trandavesti. Ia aminte la acestea, iubite monah! Le ai pe toate de-a gata: hrana, imbracamintea, casa si pe celelalte. Nu platesti chirie sau alte cheltuieli. Ce iti mai ramane, decat sa te ingrijesti de mantuirea ta si de a aproapelui, rugandu-te lui Dumnezeu atat pentru tine, cat si pentru toti ceilalti?

I-ai fagaduit Lui Hristos in doua randuri sa lucrezi cu credinta si cu dreptate, la botezul si la tunderea ta in monahism. Unde sunt acum fagaduintele tale? Arata-mi-le [din faptele tale]! Si hainele, si fagaduintele tale vor fi puse in fata ta la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos, daca traiesti altfel decat ai promis. Caci L-ai mintit pe Dumnezeu, nu pe oameni. Precum vezi si tu, este un lucru groaznic.

Ia aminte la tine, iubite frate, si tine minte mereu fagaduintele tale. Traieste conform lor, ca sa nu fii osandit la judecata ca un mincinos.

                  Nu exista pacat care sa nu cedeze in fata puterii pocaintei.  Pentru ca pacatul se aseamana cu o mica scanteie, in timp ce iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini.  „Ai pacatuit? Sa nu deznadajduiesti!  Ai savarsit rele nenumarate?  N-ai ajuns inca in iad.  Ori de cate ori ai cadea, de atatea ori sa te si ridici.  Si sfintii au cazut in pacate!”  Pavel a fost hulitor si prigonitor, Petru s-a lepadat de Hristos.  Vamesul s-a facut evanghelist.  Pocainta il face pe pacatos asemenea celui care n-a pacatuit.
 Urmarea pocaintei este spovedania, care la randul ei este „aliatul postului”.  Trebuie doar sa fie facuta la timpul potrivit.  Medicamentul acesta este valabil doar pana la sfarsitul vietii fiecaruia dintre noi.  Dupa trecerea pragului mortii, el nu mai are nicio putere.
Postul este limanul sufletelor.  Fiind liman, omul trebuie s-o primeasca cu bucurie si nu cu tristete.
Cele trei virtuti de mai inainte ne ajuta sa ajungem acolo unde se afla „Imparatul tuturor”.  Biserica este casa Painii duhovnicesti. Acolo se savarseste minunea cea mai mare, acolo se jertfeste Mielul lui Dumnezeu si Se ofera „spre mancare si bautura” credinciosilor.

Preacuviosul parinte Eusebiu s-a facut remarcat in mod deosebit datorita celor 35 de ani de misiune la Spitalul Hipocrat din Atena, ca slujitor al Sfantului Altar si duhovnic harismatic.  Sub epitrahilul preacuviosului parinte, mii de bolnavi internati in aceasta institutie spitaliceasca, precum si multi alti credinciosi din afara acesteia, au renascut duhovniceste, cunoscand viata nou-testamentara in Hristos.  Slujitor neobosit al Vitei-de-vie a lui Hristos, pe durata a trei decenii, parintele Eusebiu a transformat Biserica cu hramul Sfantul Luca, din cadrul Spitalului General Hipocrat din Atena, lacas de inchinaciune ridicat prin eforturile sale, intr-un centru spiritual ortodox al trairii liturgice, al misiunii apostolice si al mangaierii sufletelor celor suferinzi.

Cum să‐I răspundem lui Dumnezeu cu dragoste pentru dragoste È™i cum să ne arătăm vrednici de acest dar dumnezeiesc? Pentru aceasta există o È™tiinÈ›ă, care se cheamă È™tiinÈ›a duhovnicească. Aceasta este È™tiinÈ›a mai presus de toate celelalte È™tiinÈ›e, aÈ™a cum duhul de viaÈ›ă al lui Dumnezeu este mai presus de toate făpturile. Această È™tiinÈ›ă nu este de la om trupesc, ci de la ÎnsuÈ™i Sfântul Duh al lui Dumnezeu. ÎnsuÈ™i Dăruitorul celui mai de preÈ› dar i‐a învăÈ›at pe oameni cum să se învrednicească de acest dar. Dacă doreÈ™ti să pătrunzi această luminoasă È™i dulce È™tiinÈ›ă, binecuvântată fie dorinÈ›a ta!

Sf. Nicolae Velimirovici