Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte

1. Cine este răspunzător pentru rău?

2. Suntem responsabili pentru toate

3. Influenţa binelui şi a răului

4. Proporţii nebănuite

5. Responsabilitatea familiei

6. Forme de adresare

7. Împreună-răspunzători

8. Biserica: organismul cel mai complex

9. Iubirea

10. Pocăinţa

11. În loc de încheiere

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci un Dumnezeu al celor vii şi viaţa noastră pământească este doar un început, o pregătire pentru viaţa veşnică, fără de sfârşit. Nu a existat şi nu există niciun popor care să nu aştepte viaţa viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc.

Această aşteptare a vieţii veşnice, care de când e lumea şi pământul a existat în duhul omenesc, ca ceva de sus înnăscut în el, a căpătat deplină şi desăvârşită dezvoltare în creştinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeşte, de exemplu, Apostolul Pavel despre înviere şi viaţa viitoare în primele sale epistole către corinteni şi tesaloniceni. Viaţa de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al încrederii depline şi neclintite, pentru că lor le-a fost dat să vadă cu proprii ochi această viaţă de după moarte în persoana lui Hristos Cel înviat.

Oamenii care se apropie de desăvârşire, care au dobândit curăţia inimii şi au dobândit Duhul lui Dumnezeu, aflându-se încă în această lume, au îndrăzneală faţă de Atotţiitorul şi vor intra în cămara Lui, unde sunt Îngerii şi duhurile sfinţilor. Fiind încă în trup, ei ştiu bine că vor împărăţi cu Hristos, pentru că încă de aici, de pe pământ, au cunoscut dulceaţa luminii dumnezeieşti şi efectul puterii Lui.

Slava desarta este una dintre patimile cele mai raspandite, iar lupta impotriva ei e, precum se stie, extrem de grea.  Trecand, foarte adesea, neobservata de cel in care s‑a strecurat, este dificil de recunoscut si de combatut, si poate sa ne lipseasca foarte usor de toate roadele nevointelor si faptelor noastre bune.  In fata ei, singura aparare este respectarea regulilor de viata launtrica pe care, din insuflarea dumnezeiasca si din uriasa experienta pe care au dobandit‑o luptand cu patimile, ni le‑au lasat Sfintii Parinti si Invatatori ai Bisericii.

Aceasta carte reprezinta o culegere de invataturi si povete privitoare la slava desarta, scoase din scrierile catorva dintre cei mai reprezentativi Pa­rinti vechi si noi.  Ele vor fi, fara indoiala, de cel mai mare folos crestinilor ce vor sa se fereasca de uriasele daune pe care le provoaca aceasta patima. 

Popularitatea acestei carti in randul cititorilor, aprecierile deosebite si tirajul mare reflecta o tendinta importanta in societatea actuala - aspiratia omului catre spiritualitate, Dumnezeu si Biserica.  Aceasta denota faptul ca oamenii au revenit la tema vietii religioase si a relatiei omului cu Dumnezeu, intelegand ca o anumita perioada de timp aceasta lume spirituala le-a fost interzisa.  Imbucurator este faptul ca istorisirile parintelui despre dragostea fata de aproapele, providenta lui Dumnezeu, vesnicie, a drumului greu de strabatut spre Dumnezeu si-au gasit ecou in inimile cititorilor, aflati la diferite grade de religiozitate.  Semnificativ este ca aprecierea acestei carti a reunit un numar mare de experti, printre care renumiti oameni de cultura, actori de teatru si cinema si jurnalisti.

Faptul de a intarzia si de a nu-si respecta cuvantul dat reprezinta pentru multi o problema care atrage dupa sine, ca oricare alta problema, nevoia de rezolvare.  Inainte de a ne pune intrebarea: „Ce este de facut cu iresponsabilitatea?”, ar fi bine sa intelegem de unde provine aceasta, fiindca intarzierile si promisiunile neindeplinite nu sunt toate la fel: intentionate sau intam­platoare, constientizate sau neconstientizate, cu urmari grave sau nesemnificative.  Pe deasupra, fiecare tip de intarziere si de promisiune neindeplinita poate fi legat de cauze total diferite.  Fara o calauza este cu neputinta sa ne descurcam in toate labirinturile acestea.

Obiectivul nostru este cel de a pricepe din ce cauza unii oameni intarzie si nu isi indeplinesc promisiunile.  Intr-un fel sau altul, toti suferim din pricina intarzierilor si a promisiunilor neindeplinite, si din acest motiv aceasta carte este importanta pentru oricine.  In urma lecturii ei, putem intelege motivele ascunse ale acestor probleme ce afecteaza intreaga omenire, dar si felul in care putem reduce la minimum efectele lor negative, devenind, totodata, mai toleranti si mai rabdatori cu cei din jur.

(lipsa text)