Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!

Carti online gratuite (nou)

Aventurile Pollyannei continuă în cel de‑al treilea volum al seriei, sub pana autoarei Harriet Lummis Smith. 
Pollyanna are toate motivele să fie fericită, chiar È™i fără ajutorul Jocului Bucuriei. Se căsătoreÈ™te cu Jimmy Pendleton È™i, în ziua nunÈ›ii, mătuÈ™a Polly È™i toÈ›i prietenii lor se află alături de ei ca să le îndrume paÈ™ii în noua lor viaÈ›ă. După o lună de miere plină de peripeÈ›ii, cei doi se mută la New York, unde se aÈ™ază la casa lor È™i descoperă împreună bucuriile È™i micile tragedii ale celui dintâi an de căsnicie. 
Primul apartament, primii oaspeÈ›i, prima cion­dăneală, prima petrecere de aniversare È™i câte alte întâmplări – Pollyanna È™i Jimmy află că iubirea È™i înÈ›elegerea îi vor ajuta să treacă prin toate cu zâm­be­tul pe buze. Iar Pollyanna, aÈ™a cum îi stă în obicei, îÈ™i face noi prieteni È™i îi învaÈ›ă Jocul Bucuriei, în­fru­museÈ›ându‑le astfel vieÈ›ile. 

Jocul bucuriei continuă cu cel de-al cincilea volum, apărut la câÈ›iva ani după Pollyanna È™i comorile ei.
Pentru cei din familia Pendleton lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult, È™i totuÈ™i în casa de peste drum de ei se mută niÈ™te vecini noi – tânăra Lorraine împreună cu tatăl ei. În ciuda reticenÈ›ei È™i a aparentei timidităÈ›i ale tinerei, Pollyanna reuÈ™eÈ™te s-o cunoască È™i să È™i-o facă prietenă, fiind hotărâtă s-o ajute să-È™i depăÈ™ească necazurile.
Ce poate fi mai nobil È™i înălÈ›ător decât a te dărui cu bucurie È™i încredere celorlalÈ›i?
Pollyanna ne surprinde ca întotdeauna prin ma­tu­­ri­­­­tatea gândurilor È™i inocenÈ›a sufletului, prin in­tuiÈ›ie È™i blândeÈ›ea caracterului, moralitatea con­­vingerilor È™i păs­tra­rea idealurilor, care sunt repere perene È™i mai actuale ca niciodată.
Eroina ne învaÈ›ă cum egoismul se preface în al­tru­ism, greÈ™eala – în virtute, indiferenÈ›a – în grijă È™i res­ponsabilitate faÈ›ă de cei din jur È™i cum aceste valori înfrumuseÈ›ează È™i influenÈ›ează nu numai vieÈ›ile per­so­najelor, ci È™i ale cititorilor săi din toate timpurile.

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile. Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă –, nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei. 
Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

S‑au scurs cativa ani de la ultimele aventuri ale Pollyannei. O regasim in pragul unei schimbari: impreu­na cu Jimmy si cei trei copii ai lor, se muta in subur­bia orasului Boston. In noul sau camin, Pollyanna are parte de mici aventuri domestice – uneori hazlii, alteori pline de invataminte – si intlneste prieteni vechi si noi, carora le ofera, prin optimismul si sarguinta ei, un exemplu demn de urmat.
Insa, mai presus de orice, Pollyanna si comorile ei este povestea unei familii fericite, in care atat parintii, cat si copiii invata din greseli si se bucura de fiecare clipa petrecuta impreuna. Pollyanna si Jimmy dovedesc inca o data ca uniti pot invinge orice greutate si ca munca pentru bunastarea celor dragi nu devine niciodata o povara. Pentru Pollyanna, averile lumesti nu au nici o insemnatate: adevarata ei comoara, care ii umple sufletul cu atata lumina incat nu se mai vede nevoita sa joace Jocul Bucuriei, este familia.

Daca Antonel este pilda de adevarata rabdare dusa in mijlocul lumii, fratele Constantin - zis parintele Corbu - este pilda de adevarata rabdare - dusa cu multa abnegatie - in manastire.

Asemenea lui Antonel, a parintelui Casian - zis Corbu - si a Ancutei, sunt multi prin mijlocul lumii si prin multele manastiri ale tarii noastre si pe care ii stie numai Bunul Dumnezeu...

Ce e cu mieluţul acesta năzdrăvan? Ce aventuri îl aşteaptă? De ce întâmplări memorabile are parte?
Veniţi, dragi copii, să aflăm ce i se întâmplă eroului din povestea noastră, pe cine întâlneşte şi cum află pe CINEVA care îi va schimba viaţa...

„Indragostit de faptele marete ale trecutului si de farmecul personajelor care le-a savârsit, autorul dezveleste, rând pe rând, chipuri marete ale zamislitorilor, fauritorilor si aparatorilor acestui neam, ale datatorilor de legi si datini, începând cu Traian-Fat-Frumos si Decebal-zmeul-Codrilor si continuând cu Atila-cel-Sângeros, cu Ionita-cel-Frumos, cu descalecatorii Negru-Voda din Fagaras si Dragos-Soarele- Maramuresului. Nu uita nici pe Vlaicu Voda si Bogdan Batrânul, pe Mircea si Alexandru cel Bun, pe Iancu Voda Ungureanu si nici pe Vlad Tepes, razbunatorul tuturor strâmbatatlor...

Domnul Florian Cristescu, binecuvântatul redactor al «Fluierasului», a îmbogatit literatura populara româneasca printr-o foarte pretioasa si folositoare carte, care nu ar trebui sa lipseasca din mâna niciunui carturar român. Ea face cinste autorului deopotriva cu celelalte publicatii ale sale, pretioase si meritorii, care toate, împreuna, îi asigura un loc de cinste în literatura noastra, asezându-l în rândul celor mai de seama povestitori pentru copii si pentru popor.“  (Acad. Prof. Ion Nistor).

*    *    *

„Povestea neamului nostru scrisa pe întelesul tuturor (1920-1929), istorisire retiparita în multe editii si încununata cu lauri academici, preamareste virtutile moldovenilor si muntenilor, ca si ispravile de neasemuita vitejie ale atâtor voievozi întelepti si evlaviosi. Florian Cristescu tinde sa sadeasca în sufletul copiilor sentimentul iubirii de tara. Caldura si naturaletea spunerii, maniera familiala colocviala sunt argumente captatorii ale acestor evocari la gura sobei. “ (D.G.L.R., Academia Româna)

A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată și veselă, un om neînchipuit de leneș care avea un arici trist. De fapt, animalul țepos nimerise în casa lui din greșeală, într-o noapte când s-a speriat de fulger și s-a ascuns sub prima plapumă ieșită în cale.

Ei bine, așa cum ați ghicit, sub acea plapumă se afla chiar omul nostru, care, leneș fiind, nici nu s-a sinchisit de țepii animalului dârdâind de frică. Ariciul a crezut că în sfârșit întâlnise o ființă care îl iubește și hotărî să-și petreacă restul zilelor acolo, alături de acea creatură minunată, pe care o căuta de o mie de ani.

Din câte se vorbește, omul nostru se numea Mandache. Însă numele lui nu contează, îi puteai spune oricum – Pintilie, Ionuț sau Robert –, căci era atât de leneș încât nu răspundea niciodată
când îl strigai. Dacă stăm și ne gândim bine, era unul din acei oameni căruia numele nu-i folosea la nimic.

(Ilustrații de Zelmira Szabo)

prima mea carte de colorat

Micul Anastasie era un copil cuminte şi însetat de înţelepciune. Ca tânăr, s-a hotărât să slujească lui Dumnezeu într-o mânăstire, aşa că a devenit călugăr. Pentru dragostea şi ascultarea lui a primit din cer o mulţime de daruri dumnezeieşti, printre care şi cel al facerii de minuni. Viaţa lui curată l-a arătat oamenilor ca un mare Sfânt al Bisericii, ocrotitor al copiilor şi tămăduitor al bolilor de tot felul.

Textul simplu şi grăitor şi ilustraţiile luminoase în acuarelă poartă sufletul pe alt tărâm, ca un îndemn de a descoperi mireasma sfinţeniei, de care se poate împărtăşi orice copil.

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul