Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Băiatul din munÈ›i este o zguduitoare poveste inspirată din realitate, pentru adolescenÈ›i È™i nu numai, despre iubirea creÈ™tină È™i spiritul de sacrificiu, despre rolul familiei È™i bunătatea înnăs­cută a sufletului omenesc, care prin răb­da­re È™i perse­verenÈ›ă poate învinge răul, re­dân­du‑ne dreptul la speranÈ›ă.

Cu o intrigă greu de prevăzut È™i întorsături neaÈ™teptate, ce alcătuiesc hăÈ›iÈ™urile unei drame complexe, autoarea Despina Tympanidou ur­mă­­reÈ™te păÈ›ania unui suflet nevinovat care reu­È™eÈ™te să supravieÈ›uiască, regăsindu‑și graiul pier­dut în circumstanÈ›e tragice, pentru a oferi izbăvire tuturor celor ce aleg să‑i fie în preajmă, într‑o lume care tânjeÈ™te după înfăptuirea învă­È›ăturii evanghelice È™i a cuvântului dătător de viaÈ›ă al lui Hristos.

O poveste despre sensul È™i adevărata menire a familiei.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observaÈ›iilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de faÈ›ă – ce expune experienÈ›a de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparÈ›inând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un preÈ›ios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.

„Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia din casa cărora nu lipseşte icoana Maicii Domnului şi au candelă la icoana ei, şi citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Căci printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor şi Maica noastră a tuturor popoarelor pământului şi a tot sufletul necăjit şi întristat care o cheamă în ajutor.”
Arhimandrit Cleopa Ilie

Poporul nemuritorilor a avut un alt nume - cel de dac.

Fiecare dac ducea pe pamant o lupta plina de incrancenare; existenta fiintei umane este o lupta asemanatoare.  Insa, luptand, dacul nu cauta sa-si castige doar painea ori sa-si apere viata.  Nu lupta nici pentru cuceriri ori bogatii, asa cum, fac aproape toti oamenii.  Daca dacii luptau pe parcursul intregii lor vieti pamantesti, faceau aceasta mai degraba pentru a nu pierde vesnicia.  Scopul lor pe pamant era vesnicia.  Unui asemenea popor, alcatuit doar din oameni indrazneti cu pasiune de vesnicie, merita sa-i fie consacrata o biografie ampla, cu atat mai mult cu cat o astfel de biografie nu exista.

Romanul scriitoarei canadiene L.M. Montogomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetiÈ›e aflate în pragul adolescenÈ›ei, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, dintre care cea mai dureroasă este separarea părinÈ›ilor săi.
Două vacanÈ›e pline de peripeÈ›ii petrecute pe su­perba insulă Prince Edward alături de tatăl său È™i de niÈ™te prieteni poznaÈ™i o vor ajuta să se maturizeze, să‑și depăÈ™ească complexele întreÈ›inute de o bunică egoistă È™i tiranică È™i să devină o tânără puternică È™i întreprinzătoare, ale cărei voinÈ›ă È™i inteligenÈ›ă vor schimba complet viaÈ›a È™i destinul întregii familii.
Bucurându‑se de succes È™i inspirând până astăzi mai multe generaÈ›ii de adolescenÈ›i, povestea acestei eroine a fost, cum era firesc, È™i ecranizată.