Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

(lipsa text)

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

(lipsa text)

"Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?
Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii — oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii.
De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini.
Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, „care dintre noi au iesit”(1 In. 2:19), „duhurile inselatoare” (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi."

Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

Desavarsirea, calea si urcarea spre tabor, ca si Schimbarea la Fata, nu cere omului o schimbare a sufletului in alta fata, ci aratarea sufletului in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca. Taborul nu schimba, ci descopera, dezvaluie fata cea adevarata: curata, luminoasa, divina a sufletului. Taborul este culmea curatirii, luminarii si desavarsirii sufletului, iar cartea de fata vrea sa fie calauza noastra spre culmile lui de lumina si bucurie sfanta: ghidul, tipicul, dreptarul dupa care se face pregatirea de calatorie, curatirea, luminarea si sfintirea sufletului, pentru a ajunge la inaltimea culmilor vietii duhovnicesti, la unirea si trairea fericita cu Dumnezeu.

In cantarea serafimilor glasurile oamenilor din biserica se unesc cu ale ingerilor din ceruri.  Cum ingerii inconjura Tronul Mielului si umplu templul cerului prin cantarea lor, si cum ucenicii au intampinat pe Imparatul Cerurilor si Mantuitorul sufletelor, coborat pe pamant, la intrarea in Ierusalim, cu ramuri verzi si cantari de bucurie, asa primesc si astazi toti crestinii, Biserica intreaga, pe Marele Arhiereu, Care nevazut si tainic coboara din cer in Ierusalimul Sfantului Altar, ca sa aduca pentru noi, ca pe o noua Golgota, Jertfa de rascumparare si de impacare…

Indumnezeirea incununeaza nemurirea omului.  Prin Sfanta Impartasanie se implineste fagaduinta de a ne invrednici sa ne facem partasi ai firii dumnezeiesti, de care aminteste Sf. Petru (2:1-4).  Indumnezeirea este cel din urma si cel mai mare har pe care il poate primi omul.  Sfanta Cuminecatura e hrana nemuririi si a vietii divine, puterea sfanta care face din crestini o adunare de dumnezei in jurul lui Dumnezeu.

Preot Ilarion V. Felea