Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim duhovniceşte.
Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învăÈ›ătură È™i cunoaÈ™tere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică È™i în Sfântul Munte, trăind ascetic viaÈ›a în Hristos.
Se È™tie că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că SfinÈ›ii PărinÈ›i au teologhisit nu prin speculaÈ›ii È™i filosofie, ci prin intermediul experienÈ›ei È™i al RevelaÈ›iei. Dumnezeu a descoperit adevărul Său ProfeÈ›ilor, Apostolilor È™i sfinÈ›ilor, iar aceÈ™tia au povăÈ›uit poporul
Domnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinÈ›ii teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginaÈ›ie È™i speculaÈ›ie.
Tocmai acest lucru îl întâlnim È™i la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost RevelaÈ›ia lui Dumnezeu.

Prin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a ProfeÈ›ilor, a Apostolilor È™i a sfinÈ›ilor, este teologia empirică, teologia Luminii È™i a RevelaÈ›iei. Aflându-ne pe acest făgaÈ™, putem spune că era teologia aghiorită. PoziÈ›iile sale teologice È™i modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.

IubiÈ›i părinÈ›i, mame È™i taÈ›i! Domnul, când v-a binecuvântat cu copii, i-a încredinÈ›at pe ei purtării voastre de grijă, v-a lăsat să îi îndrumaÈ›i È™i săîi învăÈ›aÈ›i tot ceea ce este bun È™i de folos, v-a însărcinat să urmăriÈ›i fiecare pas al lor È™i săîi opriÈ›i de la rău; È™i v-a dat această sarcină tocmai vouă, pentru că străinilor copiii voÈ™tri nu le plac atât de mult, nu le sunt atât de dragi È™i atât de apropiaÈ›i, ca vouă. ÎmpliniÈ›i, dar, cu toată atenÈ›ia această sfântă sarcină, încredinÈ›ată vouă de Domnul Dumnezeu, È™i educaÈ›i-i cât mai atent È™i mai sârguincios posibil pe copiii voÈ™tri. ÈšineÈ›i minte că educaÈ›ia neglijentă poate fi foarte dăunătoare pentru copii, căci la ce lucru bun ne putem aÈ™tepta de la acei copii cărora părinÈ›ii nu le-au acordat atenÈ›ie, pe care nu i-au învăÈ›at nimic bun în copilărie È™i ale căror fapte nu le-au urmărit? AceÈ™ti copii, obiÈ™nuiÈ›i încă din copilărie cu samavolnicia È™i trândăvia, când vor ajunge la vârsta maturităÈ›ii, vor deveni niÈ™te membri putrezi ai societăÈ›ii. Nu îi duceÈ›i, aÈ™adar, voi, părinÈ›ilor, în această stare atât de dezastruoasă pe copiii voÈ™tri È™i educaÈ›i-i în frica de Dumnezeu. Încă din copilărie insuflaÈ›i-le că mai mult decât orice ei trebuie să îÈ™i aducă aminte de Domnul, Creatorul È™i Binefăcătorul lor, È™i să trăiască cu fricăînaintea Lui. Mai ales voi, mamelor, atât timp cât copiii voÈ™tri sunt mici, luaÈ›i asupra voastră osteneala de a-i îndruma pe calea credinÈ›ei È™i a evlaviei. Copiii mici întotdeauna sunt sub ochii voÈ™tri È™i vă iubesc sincer, văzând grija voastră, plină de afecÈ›iune, către ei, È™i în nimeni nu au atâta încredere ca în voi.Văzând dragostea È™i încrederea copiilor faÈ›ă de voi, să È™i profitaÈ›i de acestea tot spre mântuirea lor È™i să vă străduiÈ›i să le insuflaÈ›i că prin nimic nu vă aduc atâta plăcere È™i mulÈ›umire, ca printr-o viaÈ›ă plină de virtuÈ›i. 

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

(lipsa text)