Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

Multă grijă îl cuprinde pe cineva când este chemat la palat de stăpânitorul sau conducătorul patriei sale. Mai întâi se socoteşte cum să se prezinte mai înţelepţeşte, mai curat şi mai bine. Plecând de acasă, pe drum îşi face bine socoteală cum să se prezinte, să se mişte, să stea şi cum să grăiască înaintea mai-marelui său, pentru a-i bine-plăcea şi a dobândi cele de folos.

Lucrarea de fata este o antologie de termeni, cuprinzand sfaturi si invataturi, cuvantari si prorociri extrase din lucrarile Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici si prezentate tematic in ordine alfabetica.  Scopul urmarit nu a fost alcatuirea unui spectru terminologic foarte larg, dupa normele acribiei lingvistice, asa cum se obisnuieste in cazul dictionarelor, ci o abordare selectiva, ce distinge o serie de mari teme ale existentei.

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse in aceasta carte sunt intamplari reale din viata unor preoti, enoriasi sau mireni. Fiecare dintre ei isi parcurge propriul drum spinos, propriile incercari, isi cauta propria carare spre Adevar.  Cititorii vor face cunostinta cu vietile unor oameni obisnuiti si cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericesti, vor „vizita” obstea sihastriei Optina si vor afla despre vietuirea zilnica a monahilor de pe Sfantul Munte Athos.  Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trairilor interioare ale oamenilor si a cailor Proniei dumnezeiesti in vietile lor.

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.