Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Atunci cand vorbim despre judecare, intelegem patima prin care condamnam, defaimam, umilim pe cineva, fie prin cuvintele rostite, fie prin actiunile noastre, fie chiar si numai prin gandurile pe care le avem.  Este de la sine inteles, ca a critica pe cineva prin cuvinte sau prin diferite actiuni este mai de condamnat decat a judeca pe cineva numai prin gand, pentru ca in cel din ultim caz ne rezumam numai la noi insine neimplicandu-i si pe altii.  Acest lucru nu inseamna insa ca, daca avem ganduri rele despre viata si activitatea aproapelui nostru si il condamnam numai in strafundul sufletului nostru, suntem nevinovati.

Prin urmare, daca dorim ca Dumnezeu sa nu ne condamne in Ziua Judecatii, sa nu cadem in greseli mari si sa nu avem parte de multe intamplari neplacute in viata noastra, sa ne ferim din toate puterile noastre de a judeca atat pe aproapele cat mai ales pe slujitorii sfintiti.  Nimic nu ne indeparteaza mai mult de Dumnezeu cat ne indeparteaza dispozitia sufleteasca egoista, credinta ca suntem mai buni decat altii care nu sunt vrednici decat de jignire si de defaimare.  Sa nu fim aspri in judecatile noastre, ca sa nu fim judecati pentru faptele noastre de catre Dumnezeu in acelasi mod, adica cu asprime, in Ziua Judecatii.

Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptăÈ›im că noi nu vrem să fim deprimaÈ›i, ci că depresia vine de la sine. Suntem È™i noi de vină fiindcă îi deschidem larg uÈ™a să intre.

Să învăÈ›ăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torenÈ›ial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm È™i optimism, cu credinÈ›ă È™i nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm È™i micile, È™i marile noastre depresii, È™i micile, È™i marile noastre probleme È™i evenimentele tulburătoare ale vieÈ›ii noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belÈ™ug, ca să se risipească norii negri ai depresiei È™i să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii È™i ale odihnei sufletelor noastre.

În principal, să învăÈ›ăm să fim oameni ai iubirii È™i ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greÈ™it. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristeÈ›ea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. SimÈ›im veselie în inima noastră chiar È™i în suferinÈ›a noastră. Prin iertare se liniÈ™tesc inimile noastre, diavolul este ruÈ™inat, iar Dumnezeu este slăvit!

Depresia: o boală sufletească generală



Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

2. Întristarea, un sentiment patogen

3. O stare a voinței

4. „... moarte lucrează”

5. Roadă a puÈ›inei credinÈ›e

6. Stare fatalistă/Fatalismul

7. Este păcat

Pricinile depresiei
AÈ™a-zisele încercări ale vieÈ›ii
Problemele insolubile
Chestiunile legate de sănătatea noastră
AÈ™teptările noastre neîmplinite
DiferenÈ›ele noastre faÈ›ă de ceilalÈ›i
Căderile noastre
Observațiile celorlalți
Pricinile imaginare
Tipul de temperament
Timpul liber
Diavolul și depresia


Roadele amare ale depresiei
„Nedumerire cruntă È™i întuneric”
Ne omoară harismele
Alungă pacea sufletului
Ne face viaÈ›a problematică
Lipsă de armonie în relaÈ›iile cu ceilalÈ›i
VrăjmaÈ™ al sănătăÈ›ii noastre
Depresia È™i viaÈ›a duhovnicească


Combaterea depresiei


„Toate le pot în Hristos, Care mă întăreÈ™te” (Filip. 4, 13)
Recursul la pocăinÈ›ă
CunoaÈ™terea de sine È™i hotărâri mântuitoare
Izbăvirea de fatalism
Venirea cu picioarele pe pământ
Împăcarea cu realitatea
„Umblăm prin credinÈ›ă”
Gândul la moarte
„AveÈ›i nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
Combate răul la rădăcina lui
Exerciții de destindere

Sufletul nostru este veşnic şi trebuie să purtăm grijă de el. Ni se pare că viaţa de aici este destul de îndelungată şi mulţi cred că ne-a fost dată pentru desfătări (deşi nu poate să nu observe fiecare dintre
noi că viaţa noastră curge asemenea unui râu rapid sau că se învârte ca o roată, fără să se oprească nici pentru un minut) şi de aceea caută plăceri, sunt grabnici să se dedea la veselii, câtă vreme nu a trecut
timpul, lăsând nevoile sufletului, cele veşnice şicele cereşti, fără de respect şi fără vreo grijă. Câtă înşelare este la mijloc!
Viaţa de aici ni se pare destul de lungă din pricina limitării noastre, din pricina orbirii şi a miopiei noastre. Oamenii experimentaţi [duhovniceşte] spun că viaţa noastră nu este mai mult decât un abur care se arată aşa precum şi dispare: Ce este viaţa noastră? Căci abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere (Iacov 4, 14). Şi toţi oamenii care au ajuns până la o vârstă înaintată, de obicei, spun că toată viaţa
lor trecută li se pare ca un vis.
Sfântul Ioan de Kronstadt

Mai presus de toate, păstrează-ţi pacea inimii. Pune-le pe toate în mâinile Domnului, abandonează-te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale şi vin de la El. Rupe legăturile cu ceilalţi, nu te duce
în ospeţii şi nici nu invita pe alţii. Fugi de toţi, dar iubeşte-i pe toţi, nu interveni în treburi străine şi nu judeca pe nimeni: atunci vei avea pace în inimă. Iar dacă te vei întâlni cu mulţi, vei pierde tot ceea ce ai
reuşit să aduni în inima ta.
Stareţul Mihail al Valaamului

Mii de creÈ™tini au murit fără nicio grijă în arena circurilor păgâne, mii au murit È™i în Colosseum, proslăvindu-L pe Dumnezeu. BărbaÈ›i È™i femei de toate vârstele, din toate statele È™i din toate categoriile sociale au pătimit cu acelaÈ™i curaj pentru Hristos È™i pentru credinÈ›ă.

BărbaÈ›i È™i femei, tineri È™i fecioare, episcopi, prinÈ›i de sânge regal, oameni de rând, servitori, bogaÈ›i È™i săraci, bătrâni È™i copii mici au murit împreună, fără să renunÈ›e la credinÈ›a lor în Dumnezeu. Curajul lor, înălÈ›imea duhului lor, nerăutatea È™i iertarea duÈ™manilor lor în mijlocul celor mai crude chinuri, i-au uimit È™i i-au copleÈ™it pe torÈ›ionarii lor. Marile lor virtuÈ›i au întors spre ei inimile multor păgâni È™i, în cele din urmă, lumea, câÈ™tigată de înălÈ›imea lor spirituală, a căzut la picioarele Crucii, recunoscând învăÈ›ătura Evangheliei ca fiind RevelaÈ›ia.

Sfântul Vasile cel Mare, descriind persecuÈ›ia creÈ™tinilor de către DiocleÈ›ian, scrie următoarele rânduri, care pot fi aplicate în egală măsură persecuÈ›iei creÈ™tinilor de către Nero: „LocuinÈ›ele creÈ™tinilor au fost distruse È™i zăceau în ruine, bunurile lor au fost jefuite, ei înÈ™iÈ™i au fost daÈ›i pe mâna lictorilor, care, furioÈ™i, trăgeau femeile de păr pe străzi È™i nu cruÈ›au nici bătrânii, nici copiii. TemniÈ›ele erau pline de prizonieri, unde erau torturaÈ›i cu brutalitate. MulÈ›i creÈ™tini au fugit È™i s-au ascuns în deÈ™erturi È™i în pădurile sălbatice de torÈ›ionarii lor violenÈ›i.

În acele vremuri înfricoÈ™ătoare, fiul îÈ™i trăda tatăl, iar tatăl îÈ™i denunÈ›a fiul; slujitorii, dorind să dobândească bunurile stăpânilor lor, i-au stigmatizat pe aceÈ™tia, iar fraÈ›ii, uitând de rudenie, au dorit să se distrugă unul pe altul. Cele mai strânse È™i mai sfinte legături de rudenie au fost încălcate, iar duÈ™mănia È™i ura oarbă au umplut inimile oamenilor. Bisericile au fost profanate, altarele răsturnate, sinoadele bisericeÈ™ti dispersate, slujbele È™i Tainele creÈ™tine batjocorite”.

Daca il numesti pe Dumnezeu "Tata" si recunosti asa, cu adevarat, trebuie sa-ti pui nadejdea in El, ca in unicul Tata atotbun, atotputernic, preaintelept, neschimbator in dragoste si in toate desavarsirile. Pune-ti nadejdea in El in privinta bunurilor vietii vremelnice, dar mai cu seama a celor viitoare, de care poti sa te invrednicesti de la Hristos, intipareste-ti bine in inima cuvintele: "Dumnezeu imi este Tata! Tatal nostru Care este in ceruri"! Dar, asa cum prin iubirea Tatalui Ceresc te-ai facut tu insuti fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai ratiune si vointa libera, trebuie nemaidecat sa-ti depui toata silinta pentru a te face partas fericitei si vesnicei mosteniri ceresti. Trebuie sa stii si sa nu uiti niciodata ca tu esti o fiinta cazuta. Si, fiindca, atunci cand ai cazut, ai cazut de bunavoie, bucurandu-te de ratiune si liber arbitru,  tot de bunavoie, cu ratiune luminata de lumina cuvantului lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, tot cu vointa libera, intarita cu harul Duhului Sfant intru Iisus Hristos, trebuie sa te ridici din cadere si sa mergi fara oprire catre viata cereasca, cea fara de sfansit, dispretuind tot ce este pamantesc, ca fiind stricacios si grabnic trecator. Si, mai cu seama, nu te lega de aur si argint, de, mancare si bautura, aceste otravuri din pricina carora neamul omenesc a cazut in haul rautatilor.