Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Arhimandritul Sofronie Saharov, ucenic al Sfantului Siluan Athonitul si pastrator al mostenirii lui duhovnicesti, este una din cele mai importante figuri ale Ortodoxiei secolului XX.  Editor al scrierilor Sfantului Siluan, el a lasat in urma sa si o importanta mostenire teologica.  Iubesc, deci exist este o prima incercare de situare si evaluare a viziunii teologice a arhimandritului Sofronie pentru a determina dimensiunile contributiei sale originale la aprofundarea teologiei ortodoxe contemporane.  Este evidentiat caracterul sintetic al teologiei sale, care integreaza intr-o abordare concreta, organica si vie, pe baza propriei sale experiente duhovnicesti, preocupari si idei din filozofia religioasa rusa, traditia patristica, din monahismul athonit si din teologia ortodoxa contemporana.  In centrul acestei sinteze unice se afla notiunea existentei personale sau ipostatice in dimensiunile ei hristologice, trinitare si antropologice aflate in inima Evangheliei si Traditiei Bisericii.  Realizare si expresie concreta a Iubirii divine si umane, persoana manifesta asemanarea omului cu Dumnezeu prin indumnezeirea lui, intr-un parcurs ascetic si mistic jalonat inevitabil de experientele paradoxale ale golirii de sine, parasirii de Dumnezeu, ascultarii de un povatuitor harismatic si aducerii-aminte de moarte.  La capatul acestor analize, figura arhimandritului Sofronie apare drept cea a unuia din cei mai profunzi teologi ortodocsi ai epocii noastre, creatorul unei sinteze dogmatico-ascetice unice dominate de motivul personalismului existential si de o antropologie spirituala maximalista — sursa de speranta pentru omul dezorientat spiritual al zilelor noastre.

Insemnarile duhovnicesti ale Cuviosului Siluan Athonitul sunt expresia nemijlocita a tulburatoarei experiente duhovnicesti a celei mai remarcabile figuri a spiritualitatii ortodoxe din secolul nostru. Unei lumi coplesite de deznadejde, rod al mandriei si neascultarii, staretul Siluan ii reaminteste in cuvinte simple dar patrunzatoare lectia paradoxala a inaltarii omului la Cer prin pogorarea la Iad, a realizarii urcusului indumnezeitor al sfinteniei prin smerenie si ascultare, al invierii prin moarte, al bucuriei prin plans si lacrimi.
Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul, scrisa de Arhimandritul Sofronie, ucenicul si mostenitorul spiritual al Cuviosului Siluan, pleaca de la convorbirile autorului cu staretul in ultimii ani ai vietii sale pamantesti si schiteaza principalele repere ale itinerarului sau spiritual, descriind pe larg elementele constitutive ale experientei ascetico-mistice pilduitoare a staretului Siluan. Naratiunea si discutiile se impletesc cu subtile si indispensabile explicatii si dezvoltari teologice ale unor aspecte care scapa unei intelegeri superficiale. Scrisa intr-un stil sobru, modern, evitand stereotipiile nivelatore ale cliseelor hagiografice, biografia staretului Siluan se infatiseaza in cele din urma ca un original catehism practic al spiritualitatii ortodoxe.
Viata si invatatura intregeste astfel fericit Insemnarile, alcatuind impreuna primele doua piese ale trilogiei inchinate Cuviosului Siluan de Editura Deisis. Un al treilea volum de Talcuiri teologice grupeaza cele mai importante analize si interpretari date de reputati teologi contemporani principalelor teme ale spiritualitatii Cuviosului Siluan.

Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranţă cel mai mare teolog ortodox al sfârşitului secolului XX. Vastă şi profundă, opera sa exprimă în acelaşi timp sensibilitatea mistică şi rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât şi geniul specific al Ortodoxiei româneşti.

Apărute acum pentru prima dată în româneşte, textele reunite în acest volum reprezintă câteva conferinţe ţinute de părintele profesor Dumitru Stăniloae în Occident în anii ’70. Ele transcriu în termeni simpli, accesibili cititorului modern nespecializat, reflecţia sa personală asupra specificului spiritualităţii ortodoxe. Experienţa duhovnicească a Bisericii întrupată în sfinţenie şi rugăciune apare aici ca manifestare plină de fineţe a „delicateţii” şi gingăşiei umanului transfigurat în a cărei „transparenţă” licăreşte taina supremă a Iubirii Sfintei Treimi. Deschizând umanul spre orizontul Infinitului divin, mistica ortodoxă întemeiază astfel autenticitatea tuturor expresiilor şi dimensiunilor existenţei omului, dovedindu şi relevanţa nedepăşită.

„Traducerea şi editarea acestor texte ale părintelui Stăniloae reprezintă o mare binecuvântare pe care o va înţelege fiecare cititor. Părintele Stăniloae reprezintă un dar preţios al lui Dumnezeu făcut Bisericii noastre şi umanităţii: «Să mulţumim Domnului!»”

Arhim. Gheorghios Grigoriatul

La peste zece ani de la caderea comunismului, societatea si Bisericile din Romania, intrate deja intr-un nou mileniu crestin, evolueaza in interiorul unei strategii dominate de exigentele integrarii europene si euroatlantice. Lunga paranteza rosie din trecutul imediat si ambiguitatile unei tranzitii prelungite fac ca, paradoxal, dupa decenii de regim socialist, romanii sa nu aiba o viziune sociala clara despre noul tip de societate si de comunitate religioasa si despre interactiunile dintre acestea, viziune ceruta de timpul prezent si de noua realitate la care doresc sa participe.

In orizontul generos deschis celui de al III-lea mileniu crestin de momentul simbolic pentru reconcilierea dintre Rasaritul si Occidentul crestin reprezentat de prima vizita a Papei Ioan Paul II intr-o tara ortodoxa in mai 1999, volumul de fata strange la un loc, intr-un spatiu interdisciplinar si ecumenic, teologi si economisti, filozofi si eseisti, clerici si laici, ortodocsi si catolici, animati de raspunderea comuna ce le revine fata de Evanghelie si istorie, fata de Biserica si societate, fata de Revelatie si ratiune intr-o Europa care evolueaza rapid spre uniune si integrare federala in cadrul unei umanitati tot mai globalizate. Reuniti intr-un consiliu de intelepti crestini, ei ofera Bisericilor si societatii romanesti, episcopilor, preotilor, teologilor, tuturor specialistilor interesati si crestinilor din toate confesiunile — angajate solemn prin Declaratia comuna din mai 2000 in sustinerea eforturilor de integrare europeana si euroatlantica ale Romaniei — un instrument de lucru indispensabil pentru analiza si reflectie, pentru studiu si dezbatere, dar si pentru prospectare si actiune pozitiva responsabila privind viitorul societatii si al crestinismului in noua lume plina de sanse, dar si de riscuri, in care a pasit si Romania dupa Decembrie 1989.

Premiera absoluta in cultura teologica si politica romaneasca, volumul de fata grupeaza studii si eseuri de gandire sociala a Bisericii — fundamente, documente, analize, perspective — care se vor tot atatea incitari la reflectie si responsabilitate.

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scopul volumului de faÈ›ă este acela de a repune în circuitul teologic È™i duhovnicesc câteva din mărturiile — îngropate în publicaÈ›ii greu accesibile publicului — privitoare la unele din marile figuri È™i personalităÈ›i spirituale ale monahismului românesc din epoca postpaisiană: cuvioÈ™ii Pahomie al Romanului (1660–1724), Antipa de la Valaam (1816–1882), Irinarh Roset (1771–1859), Nifon Ionescu (1807–1901) È™i Nectarie CreÈ›u (1808–1898). Comun tuturor acestora este faptul că, din pricina vicisitudinilor istorice, în special ca urmare a reprimării monahismului ortodox prin măsurile de secularizare impuse de statul modern în secolul XIX, toÈ›i aceÈ™ti mari călugări îmbunătăÈ›iÈ›i, cu viaÈ›a ascetică È™i duhovnicească exemplară, au fost nevoiÈ›i să-È™i lase È›ara È™i să se stabilească, pentru a se putea împlini spiritual autentic, în Rusia, în Palestina sau la Athos care ofereau medii mai prielnice realizării idealului monahal, de unde s-au È™i mutat la Domnul. Memoria lor ne-a fost păstrată de ucenici fideli care au aÈ™ternut în scris vieÈ›ile lor È™i ne-au transmis testamentele lor duhovniceÈ™ti.
 Dincolo de interesul pur documentar, reeditarea lor într-o formă modernă are scopul de a readuce în memoria eclezială a credincioÈ™ilor, a teologilor È™i, nu în ultimul rând, a monahismului actual profilurile câtorva figuri duhovniceÈ™ti exemplare uitate sau mai puÈ›in cunoscute. Căci, aÈ™a cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „e bine ca toÈ›i credincioÈ™ii Bisericii din orice loc să aibă cunoÈ™tinÈ›ă de sfinÈ›ii de pretutindeni, pentru că fiecare sfânt aduce prin faptele lui săvârÈ™ite în alte împrejurări model de fapte pentru orice fel de împrejurări din viaÈ›a lor. Căci faptele sfinÈ›ilor È™i vieÈ›uirea lor străluminată de prezenÈ›a lui Dumnezeu în ei depăÈ™esc determinările locale, ridicându-se la ceea ce poate fi model È™i întărire pentru credincioÈ™ii din orice loc”.