A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Atunci cand aflam intelepciunea lui Dumnezeu ne rascumparam timpul vietuirii noastre pe pamant.  SocotiÈ›i, drept aceea, cum sa umblati cu paza, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti./ Rascumparand vremea, ca zilele rele sunt, spune Sf. Pavel in Epistola sa catre Efeseni (Ef 5, 15-16).  Pentru cultura zilelor noastre timpul inseamna bani, dar pentru noi, crestinii, timpul inseamna rascumpararea vesniciei.  In fiecare zi noi incercam sa imputinam pacatul din viata noastra si sa sporim neincetat in inima noastra energia harului lui Dumnezeu, si astfel sa punem pe fiece zi a vietii noastre pecetea vesniciei.  In fiecare zi suntem chemati sa facem o sfanta negutatorie: sa schimbam viata noastra trecatoare cu viata cea vesnica de la Dumnezeu.  In fiece zi primim darul timpului si daca din cele 24 de ore ale zilei punem deoparte cateva minute, sau poate ore, pe care le dam rugaciunii, atunci acest timp pe care il daruim lui Dumnezeu din toata inima va pecetlui fiece zi a vietii noastre si in cele din urma toata viata noastra va fi adumbrita de vesnicie.  Rugaciunile noastre vor ramane vesnic inaintea lui Dumnezeu si ele vor fi mantuirea noastra.

Asemenea Sfantului Pavel pe drumul Damascului, Mitropolitul Antonie L-a in­talnit pe Hristos, Care i S-a aratat, de Care nu se va mai desparti niciodata si a Carui prezenta va fi mereu gata sa ne-o impartaseasca si noua.  Avea darul de a se adresa omului zilelor noastre intr-un limbaj limpede, usor de inteles si intotdeauna de o mare profunzime.  Prin cuvantul sau, credinta crestina, asemenea unui far in intuneric, devenea luminoasa, vie, scotand la iveala cai date prea adesea uitarii.

Mitropolitul Antonie ne arata cum poti fi aruncat incolo si incoace de furtunile existentei si totusi sa‑L pastrezi in sinea ta pe Dumnezeu Care Se afla la temeiul oricarei existente si Care nu te va parasi niciodata.  El ne infatiseaza chipul adevaratului pastor, bine ancorat in viata epocii sale, preocupat sa‑i invete pe oameni cum se poate trai credinta crestina in orice fel de situatie, in orice conditii de existenta.

Cand patrundem in lumea duhovniceasca, traim in Hristos, zburam!  Atunci simtim mari bucurii si ne invrednicim de frumoase trairi duhovnicesti.  Atunci incet‑incet devenim robi ai binelui, robi ai lui Hristos.  Si cand devii rob al binelui, nu poti vorbi de rau, nu poti uri, nu poti minti.  Nu poti nici daca ai vrea.

Acesta este lucrul sfant si frumos, care ve­­­se­leste si izbaveste sufletul de orice rau: stradania de a ne uni cu Hristos, de a‑L iubi pe Hristos, de a‑L dori pe Hristos, de a trai in Hristos, asemenea Apostolului Pavel care spune: Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine.

Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul

Pentru orice creştin ortodox, mănăstirile din Muntele Athos sunt nu doar obiective de pelerinaj, oaze de spiritualitate, care astâmpără setea sufletească a celor atraşi de viaţa monahală autentică, ci şi centrul de excelenţă a monahismului ortodox. 
La Editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apărut lucrarea „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite”, o traducere din limba engleză. Vieţile ctitorilor sunt prezentate în ordin cronologic, începând cu Sfântul Atanasie al Trapezuntului († 1004) şi terminând cu Sfântul Simeon al Noii Tesalii († sec. XVI). Pentru iubitorii de carte de spiritualitate ortodoxă, lucrarea aceasta este o mângâiere sufletească, ce alină pe căutătorii de aur duhovnicesc. Cartea prezintă atât vieţile, cât şi minunile pe care părinţii îmbunătăţiţi ai Athosului le-au săvârşit în timpul vieţii şi după moarte. „Vieţile celor care au zidit mănăstirile athonite” are o bibliografie bogată şi două sute de note bibliografice, ceea ce demonstrează că nu este doar o lucrare aghiografică de popularizare a credinţei, ci una de specialitate, care poate fi citită de orice creştin iubitor al credinţei creştine autentice. Paginile cărţii sunt pline de istorie, de fapte minunate şi de vieţi sfinte, repere pentru omul contemporan care doreşte să fie urmaş al sfinţilor în lumea aceasta şi părtaş alături de ei în Împărăţia lui Dumnezeu.

„Intelegi, oare, ce citesti?", intreaba FIlip pe dregatorul Candachiei care citea din Proorocul Isaia. „Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?" rapunde acesta, aratand cat de necesara este indrumarea in lectura cartilor biblice. Functia comentariilor biblice este tocmai aceasta: de a ajuta pe cititor cu explicatii si informatii suplimentare in lectura Sfintei Scripturi.

Editura BIzantina a inaugurat, cu ani in urma, o serie intitulata Comentari la Noul Testament, in care publica acum Comentariu la Evanghelia dupa Marcu, semnar de unul dintre cei mai mari biblisti ortodocsi ai momentului, Profesorul Ioannis Karavidopoulos, de la Universitatea din Tesalonic, Grecia.

Cartea este folositoare tuturor celor care, citind Sfanta Scriptura, doresc sa si inteleaga ceea ce citesc. Se vor folosi de acest comentariu in mod special preotii, care vor avea un instrument foarte pretios pentru adancirea textului Evangheliei dupa Marcu, in vederea unei bune si documentate pregatiri a predicii.

Nu cred ca mai este cazul sa subliniem utilitatea lucrarii de fata pentru profesorii de teologie, profesorii de religie, studentii teologi si elevii seminaristi, dat fiind faptul ca aceasta vine sa umple un gol in bibliografia de specialitate romaneasca, fiind singurul comentariu orthodox la Evanghelia dupa Marcu publicat la noi.