Traind intr-o perioada apropiata vremurilor noastre, Sfantul Ioan de Kronstadt da marturie prin exemplul sau ca, indiferent de imprejurari, putem duce o viata conforma cu invataturile lui Dumnezeu.  In insemnarile sale duhovnicesti privim uneori ca in oglinda, descoperind situatii ce ne sunt familiare.

Cartea de fata nu este un simplu jurnal, ci un indrumar pentru urcusul duhovnicesc.  Rugaciunea, pocainta, jertfa sunt coordonatele ce ne calauzesc spre acest urcus.  Privind la lupta launtrica a parintelui Ioan, constientizam faptul ca dobandirea acestor virtuti nu este o utopie, ci ceva ce sta in putinta tuturor.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa.

Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala.  De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu.  Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Secolul al XVI-lea a fost secolul marilor prigoane.  Cu toate acestea, s-au pastrat multe istorisiri si povestiri deosebite de la cei care au cunoscut indeaproape dragostea si virtutea Sfantului David, care au auzit invatatura lui si au admirat prezenta sa luminoasa.  Exista asadar, multe date si povestiri care pot completa chiar cu amanunte biografia alcatuita de monahul Hristofor.  Scrisa in limba greaca veche, neinteleasa astazi de oamenii simpli si de tinerii care nu o mai invata in scoli, biografia aceasta prezinta in linii generale viata Sfantului.

Articolele cuprinse in carticica aceasta s-au publicat mai intai in ziarul religios al Atenei Presa ortodoxa.  Ecoul lor a intrecut orice asteptare.  Alcatuite in urma unor indemnuri-rugaminti, si adresate mai ales clericilor, le redau independente unul de altul, ca sa fie mai la indemana celor ce le vor folosi in infruntarea teoriilor potrivnice.  Unii dintre cei care mi le-au cerut, intre care sunt chiar si ierarhi, mi-au declarat ca isi iau raspunderea publicarii lor.

Arhim. Epifanie T. Teodoropulos

Randurile ce urmeaza sunt ale mele si ale tale deopotriva. Ele sunt izvorate din respect, recunostinta si dragoste adanca fata de Staretul Sfintei Manastiri a Cuviosului David, fericitul parinte Iacov Talikis, cel care a adormit spovedind la 21 noiembrie 1991, in cel de-al 71-lea an al vietii sale.

Cuviosul se daruia in intregime rugaciunii si singurul lucru pe care il cerea de la Dumnezeu era sa se poata ruga neincetat.

Dumnezeu a ingaduit sa-l tiranizeze atatea boli, dar i-a daruit si o putere nemasurata in rugaciune.  O traia si se desfata in ea in chip pascal.

Adeseori se lasa prada lacrimilor de bucurie si de recunostinta fata de Dumnezeu.

Noaptea sau dimineata, inainte de a merge la biserica, monahii treceau pe la chilia sa si il vedeau plangand, curgandu-i lacrimile ca paraiasele, insa expresia fetei lui era tot mai luminoasa.

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul.  Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti.  Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu".  De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea".  Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura.  Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Roade ale lucrarii dumnezeiescului Har, care s-a revarsat din belsug asupra Cuviosului Sava, au fost si viata si petrcerea sa mai presus de fire savarsite aici pe pamant.  Iar daca acestea ar fi putut fi spuse in chip suprafiresc prin cuvinte si povestiri, ar fi fost o minune si ar fi adus un mare folos urmasilor.  Dat fiind faptul ca preaslavita sa petrecere este o minunata invatatura si plida de virtute, ne vom stradui dupa putere sa o facem cunoscuta tuturor iubitorilor de intelepciune.  Fara sa trecem nimic cu vederea, vom povesti viata Sfantului fara a da prea multe amanunte, caci un astfel de lucru ar fi foarte obositor si aproape cu neputinta. Nimeni nu le poate sti pe toate.  Si chiar daca le-ar sti, i-ar fi foarte greu sa povesteasca in putine cuvinte toate faptele.  Si aceasta datorita multimii lor.  De aceea vom istorisi acum numai cele pe care le-am putut afla din insesi cuvintele si faptele sale sau din spusele celor care le-au cunoscut bine si ni le-au povestit asa cum s-au petrecut.  Sau mai degraba vom indrepta cuvantul nostru acolo unde insusi Sfantul Sava ne va calauzi si ne va indruma, ca, in felul acesta, sa povestim numai ceea ce ii va bineplacea lui.

Asa precum farurile asezate pe tarmuri povatuiesc pe cei care calatoresc pe mare, tot astfel si farurile duhovnicesti asezate de Dumnezeu povatuiesc pe cei care calatoresc pe marea acestei vieti.  Un astfel de far duhovnicesc asezat intre stancile Katunakiei a fost si Staretul Efrem.

Acesta, raspunzand chemarii lui Dumnezeu inca de tanar, a plecat in Sfantul Munte al Athonului, singurul loc de nevointa care se potrivea nazuintelor sale ascetice.  Aici a trait in desavarsita ascultare fata de staretul sau, Nichifor, virtute care l-a ajutat sa urce foarte repede pe inalte culmi duhovnicesti.

Pronia dumnezeiasca, care pe toate le randuieste cu intelepciune, a adus acest "cerb insetat" de apa Vietii sub indrumarea duhovniceasca a renumitului si mult experimentatului isihast Iosif.  Desi staretul sau era batranul Nichifor, in nevointa duhovniceasca Parintele Efrem a ramas ucenic credincios al Staretului Iosif pana la moartea acestuia.  De la el a invatat lucrarea tainica a rugaciunii mintii, intru care a sporit atat de mult si atat de repede, incat s-a invrednicit inca de tanar sa aiba descoperiri dumnezeisti.

Am pornit proiectul RETETE ISTORICE cu gandul de a readuce la masa cat mai multor romani mangaierea strabunilor prin retete vechi de bucate.

Toate felurile de mancare servite par complicate si scumpe intrucat sunt foarte gustoase, insa nu este asa. Ingredientele necesare le avem de cele mai multe ori la indemana si nu trebuie sa facem o lista lunga de cumparaturi sau nu trebuie sa renuntam la anumite retete pentru ca nu am gasit sa cumparam anumite ingrediente.

Toate retetele sunt originale si provin din cartile de bucate din colectia proprie. Retetele sunt gatite in bucataria proprie, iar experienta si emotia sunt de fiecare data de neuitat.

Norica Birzotescu

Lucrarea de fata a aparut in secoulu al XIX-lea, in urma unui concurs organizat de Patriarhia Constantinopolului spre alegerea celui mai valoros catehism al Bisericii Ortodoxe. De la bun inceput, si-a dobandit recunoasterea oficiala datorita nu numai eruditiei autorului ei, Dimitire Vernardakis, vestit teolog, filolog si istoric al vremii, dar, mai ales, datorita conciziei, claritatii, limpezimii si profunzimii cu care sunt tratate elementele fundamentale ale credintei noastre dreptmaritoarea: Poruncile lui Dumnezeu, Fericirile, Crezul, Sfintele Taine ale Bisericii noastre, la care se adauga trei capitole scrise de catre vrednicul de pomenire, prof. Constantine Cavarnos cu privire la arhitectura, iconografia si imnografia Bisericii.