Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Nu numai pentru lumea noastra postmoderna, dar si pentru crestinii si Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare si o enigma.  Ne sunt straine atat lumea Sa si Dumnezeul despre Care vorbeste, cat mai ales comportamentul Sau ciudat.  Iisus apare nu doar vestind Imparatia lui Dumnezeu, ci si intrupand aceasta Imparatie.  Accesul la adevaratul Iisus este partial blocat astazi atat de viziunea teologica anistorica a Bisericilor, cat si de imaginea pur istorica a scepticismului modern.  Ambele pun in paranteza atat contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupatia romana, cat si fundalul biblic al aspiratiilor religioase ale poporului Israel.  Restituind cu rigoare acest context istoric si scripturistic indispensabil, cartea de fata respune intr-o perfecta coerenta, in acelasi timp istorica si teologica, povestea lui Iisus din Nazaret de la nastere pana la Cruce, Inviere si Inaltare ca poveste a lui Dumnezeu Insusi venit sa-si instaureze Imparatia pe pamant, ca si in cer, intr-o umanitate si creatie innoite.

O lectura pasionanta si necesara pentru toti cei interesati de crestinism, dar in primul rand pentru crestinii insisi, care uita adeseori ca nu ei definesc crestinismul, ci Iisus Hristos.  Iar Scriptura spune nu povestea crestinului, ci povestea lui Iisus, a carei intelegere corecta este vitala pentru crestinism in toate timpurile, dar poate mai ales in confuziile culturale din zilele noastre.

Maica Magdalena de la manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Essex, a staretului Sofronie — ucenic al Sfantului Siluan —, a realizat un minunat indrumar pentru toti parintii ortodocsi. Acest mic volum cuprinde tot ce este necesar pentru educarea crestineasca a copiilor intr-o familie ortodoxa de astazi.

Servindu-se de un limbaj simplu, maica Magdalena arata cum dragostea si increderea dintre parinti si copii pot fi hranite si mentinute de la nastere pana la varsta maturitatii, mai cu seama de-a lungul anilor dificili ai adolescentei.

O atentie speciala e acordata rolului preotului dintr-o parohie, sfaturilor pe care acesta le ofera deopotriva copilului si parintilor. Prezenta intregii familii la slujbele religioase si dragostea intru Hristos oglindita in primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine, precum si viata de rugaciune din fata icoanelor din casele noastre sunt elementele indispensabile ce sustin educatia crestina a copiilor.

Este interesant de notat ca maica Magdalena se ocupa si de inevitabilele influente exterioare. puterea si influenta televiziunii sau a muzicii pop sunt abordate si ele cu sfaturi precise adresate parintilor, astfel incat acestia sa-si poata indruma copilul spre relatii mai bune, in intelegere reciproca, pentru a nu le pune in primejdie credinta.

Scrisa cu limpezime si cu multa dragoste, aceasta carte ar trebui sa treaca prin mainile tuturor celor interesati de formarea spirituala a copiilor ortodocsi in dificilul context al lumii de astazi.

Centru mistic, dogmatic si liturgic al Ortodoxiei ecumenice, „gradina a Maicii Domnului”, citadela monahismului si spiritualitatii ortodoxe, Sfantul Munte al Athosului n-a incetat de peste o mie de ani sa fascineze si sa intrige.  Din acest spatiu spiritual vine si aceasta carte de „dialoguri” duhovnicesti.  Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei il iau „agorele” monastice de la poalele Athosului, „dialogurile” avand drept obiect al „apologiei” nu „filozofia”, ci „filocalia”, nu barbatul drept al cetatii, ci omul sfant al lui Dumnezeu Cel Sfant.

Impletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) si patosul liric al confesiunii cu incandescenta experientei mistice si rigoarea demonstratiei teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, cea mai prolifica personalitate teologica a Athosului contemporan, alcatuiesc o veritabila „suma” a traditiei spirituale ortodoxe in intreaga ei profunzime si sublimitate.  Pledand cu patos si radicalism in favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplatiei, a introversiunii si personalismului autenticului etos ortodox, ele destrama in termeni implacabili iluziile, platitudinea si inconsistenta „crestinismului” „modern” secularizat al epocii noastre. 

 Natalie Depraz e unul dintre cei mai importanÈ›i È™i creativi gânditori contemporani afiliaÈ›i direcÈ›iei fenomenologice a filozofiei contemporane.
 Pentru autoare, vitalitatea fenomenologiei e dată de capacitatea ei de a da seama într‑un mod de gândire È™i de viaÈ›ă practic È™i concret de tot ceea ce experiază în fiecare moment subiectul uman È™i mai ales de toate formele posibile de alteritate.
 Centralitatea temelor întrupării, atenÈ›iei È™i inimii în fenomenologia teoretică È™i practică a Nataliei Depraz rezonează deloc întâmplător cu centralitatea lor în teologia creÈ™tină în general È™i în expresia spirituală a Ortodoxiei răsăritene. Primită de PaÈ™tele anului 2004 în Biserica Ortodoxă È™i devenită astfel un fenomenolog creÈ™tin ortodox asumat, Natalie Depraz a prezentat în acelaÈ™i an la Universitatea din Poitiers, în dosarul de abilitare, ciclul de studii despre corpul slăvit care face substanÈ›a volumului de faÈ›ă. Atentă cititoare a sfinÈ›ilor PărinÈ›i, dar È™i a gânditorilor teologici ortodocÈ™i contemporani (Ch. Yannaras, P. Evdokimov, V. Lossky), Natalie Depraz urmăreÈ™te fenomenologic această experienÈ›ă intensificată a corpului.
 „Teofenomenologia” propusă nu vrea să fie nici o teologizare a fenomenologiei, nici o fenomenologizare a teologiei, ci o punere în practică a unui model al co-generativităÈ›ii lor, urmărind în concret în descrierea corpului slăvit co-generarea categoriilor experimentale ale ortodoxiei È™i fenomenologiei. O viziune promiÈ›ătoare È™i luminoasă pentru care cititorul ortodox e dator Nataliei Depraz cu recunoÈ™tinÈ›ă bucuroasă. 

Figura esentiala a Bisericii din secolul II dupa Hristos, Sfantul Iustin Martirul si Filozoful (cca 100–165 d.Hr.) a fost o personalitate unica in felul ei. Destinul si opera sa au fascinat si contrariat din epoca sa si pana in zilele noastre. Dublei sale identitati de crestin filozof si filozof crestin i s-a adaugat aceea de martir pentru Hristos. Un martir paradoxal insa, filozoful crestin Iustin fiind martirizat sub domnia unui imparat filozof (Marcus Aurelius) in urma conflictului cu un alt filozof (Crescent) intr-un proces in care a fost judecat si condamnat la moarte impreuna cu alti sase crestini de un alt filozof ajuns prefect al Romei (Rusticus).

Textele reunite in volumul de fata sub forma unui multiplu dosar — confesiv, hagiografic si liturgic — reflecta strania scindare a memoriei ecleziale a Sfantului Iustin prezent in sinaxare dedublat intr-un Iustin filozoful otravit si un Iustin martirul decapitat. Studiul final prezinta etapele si cauzele acestei deveniri, pledand totodata pentru unitatea constitutiva a destinului si gandirii Sfantului Iustin filozoful-martir. Aceasta in lumina unei intelegeri martirice despre adevarata filozofie, cea care l-a condus pe Sfantul Iustin la intalnirea si moartea sa pentru Hristos, Logosul rastignit.

Consacrat scrierilor duhovnicesti, volumul de fata inaugureaza integrala Scrierilor Sfantului Grigorie Palama (1295–1359) intr-o traducere romaneasca insotita de ample introduceri si alte texte lamuritoare.

Initierea integralei Scrierilor palamite cu operele duhovnicesti, iar nu cu cele polemice, este o optiune deliberata a editorului, bazata pe convingerea ca teologia energiilor necreate se explica cel mai bine plecand de la spiritualitatea isihasta a marelui monah athonit, teolog polemist si ierarh bizantin din secolul XIV.

De-a lungul acestor etape, Sfantul Grigorie Palama a oferit descrierea ideala a trei versiuni de isihasm inteles drept „adevarata filozofie” a vietii crestine, integrata exemplar in viata tainica a Fecioarei Maria in templu (Cuvantul despre intrarea si viata ei in Sfanta Sfintelor): un isihasm anahoretic pentru pustnici (Viata Sfantului Petru Athonitul), un isihasm pentru monahii din manastiri (Tratatul-epistola catre Xeni) si un isihasm laic pentru intelectuali (Tratatul-epistola catre filozofii Ioan si Teodor) — toate expresii ale unei spiritualitati la care sunt chemati toti crestinii. In inima acestor scrieri se afla o originala sistematizare a traditiei isihaste: centrata trinitar, fundamentata antropologic si mariologic, deschisa intelectual.

Astfel intelese, scoase din uitare si ignoranta, din evaluari minimalizante si exaltari triumfaliste, scrierile duhovnicesti ale Sfantului Grigorie Palama vorbesc in acelasi timp despre drama si spiritualitatea unei epoci si raman cea mai buna introducere in teologia si opera sa.