Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Smerenia este cununa virtuÈ›ilor Un frate l-a întrebat pe un bătrân ce să facă să se mântuiască.Bătrânul a răspuns:‒ Du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-È›i dea plângere în inima ta È™i smerenie È™i ia aminte totdeauna la păcatele tale È™i nu judeca pe nimeni! Să nu ai prieteÈ™ug cu vreun copil, nici cunoÈ™tinÈ›ă cu vreo femeie, nici prieten eretic, È™i taie îndrăzneala de la tine È™i înfrânează-È›i limba È™i pântecele È™i gustă doar puÈ›in vin! Și, de va grăi cineva despre orice fel de lucru, nu te certa cu dânsul, ci, de va grăi bine, zi: aÈ™a este cu adevărat, iar, de va grăi rău, zi: tu È™tii ce spui. Și nu te contrazice cu dânsul pentru cele ce a grăit.‒ Simt dreptatea cuvintelor tale, a spus fratele, dar cum pot învăÈ›a eu toate acestea?‒ Prin smerenie, a răspuns bătrânul È™i a tăcut.

Omule, precum este lumanarea care arde in fata ta, la fel este si viata ta. Cu cat lumanarea arde mai mult, cu atat se micsoreaza mai tare. La fel si tu, cu cat mai mult traiesti, cu atat mai mult se scurteaza vremea vietii tale. Daca lumanarea arde pana la sfarsit si se stinge, la fel se va termina si viata ta omeneasca si vei muri. Dupa cum, stingandu-se lumanarea, ni se pare ca nici nu ar fi fost, asa si atunci cand omul moare si este inmormantat, se pare ca nici nu a existat. Vezi, omule, ce este omul si ce este viata lui!

O, fericită maică Eufrosina, pe pământ nebună pentru Hristos, în ceruri preaînţeleaptă, care ai sfârşit în chip minunat drumul tău pământesc de o sută de ani! Caută acum din înălţimea cerului spre
noi, păcătoşii, care în marea vieţii stăm învăluiţi de patimile şi suferinţele trupeşti, de ocările şi ispitele lumeşti, şi de numeroasele curse diavoleşti. Şi corăbiile sufletelor noastre sunt deja aproape de înec,
căci nu au ancora puternică a credinţei, şi îşi pun nădejdea în puterile lor şi în ajutorul omenesc, iar sfeşnicul iubirii şi al evlaviei s-a stins.
Nu zăbovi, maică Eufrosina, ci ajută-ne nu după vrednicia noastră, ci după milostivirea ta, asemănându-te Atotmilostivului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întăreşte-ne în credinţă, nădejde şi dragoste. Pe cei reci şi împietriţi la inimă încălzeşte-i cu râvna ta, tămăduieşte bolile noastre, ia de la noi necazurile şi tristeţea, dă-ne nouă mână de ajutor pe acest alunecos drum pământesc, ca să ne întărim cu trupul şi cu sufletul, să purtăm răbdători crucea noastră cu nădejdea în Dumnezeu şi, cu grabnica ta mijlocire, să ne învrednicim după moarte de viaţa cea veşnică şi fericită, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Pentru toÈ›i, care scapă cu credinÈ›ă sub acoperământul tău cel puternic, te rogi, ceea ce eÈ™ti bună; că noi, păcătoÈ™ii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu, în nevoi È™i în necazuri, fiind pururi împovăraÈ›i cu multe păcate, Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Pentru aceea, cădem înaintea ta, să ne izbăveÈ™ti pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.