Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Bucura-te, salasluirea lui Dumnezeu, ce ai cuprins in pantece pe Cel necuprins intru toate, in mana Caruia sunt toate si insati tu esti in mainile Lui.  Si graiul este de necuprins cu mintea, si gandul, de neinteles.

Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, singura roaba a Fiului sau si indoita in fire, pentru ca nu se afla maica fecioara, caci fericita feciorie a intrecut nestricaciunea de odinioara din rai.  Bucura-te, Primitoare de Dumnezeu, stea luminoasa a dumnezeiestii vesnicii, a carei vesnicie este cuprinsa in mic pantece si incape intru sine desavarsirile.

Bucura-te, dupa cuviinta si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, oamenilor infricosata unire cu Dumnezeu, prin care cerurile cu cele de pe pamant s-au unit, cele omenesti cu cele dumnezeiesti se impreuna si cele dumnezeiesti cu cele omenesti.

Alexie îl vede cum se îndepărtează în apele învolburate È™i se înspăimântă. Nu vrea să creadă că o excursie frumoasă poate să se încheie cu o tragedie. Se caÈ›ără pe stânci È™i înaintează paralel cu râul, străduindu-se să nu îl piardă din ochi. Dintr-odată locul devine neprimitor È™i ostil. Mai jos pietre imense închid trecătoarea, creând o cascadă puternică. Pericolul ca prietenul lui să fie zdrobit acolo era deja vizibil. Aris se învârte în vârtejul apei È™i simte că i-a sosit sfârÈ™itul. Până aici mi-a fost, se gândi el... Cel care urmează urmele sfinte care pornesc din KoniÈ›a Va descoperi È™i tainele acestora. Sunt taine care nu se spun în cuvinte. Eroii naraÈ›iunii noastre, care sunt niÈ™te copii, Fiecare cu frământările È™i cu problemele lui, Au reuÈ™it să trăiască aceste taine Și să îÈ™i schimbe viaÈ›a pentru totdeauna. Aventura lor cutremurătoare a fost numai începutul... În loc de prefaţă Începutul unei prietenii O călătorie neaşteptată Atunci când s-au cunoscut Capadocia (1840-1850) Hagi-efendi Păcat... de nume Este bine să îţi meargă mintea chiar şi când dai de greu Dumnezeu nu îl binecuvântează pe omul leneş Burţi pline... inimi goale Proşti şi deştepţi Jertfa de sine pentru toţi În „bârlogul” bătrânului Un rămas-bun – o promisiune Ah, această curte! Dacă ar fi avut gură să vorbească Mormântul care izvorăşte viaţă Dumnezeul surprizelor şi al situaţiilor neaşteptate

Cu trupul să lucrăm, iar cu sufletul să ne rugăm. Omul nostru din afară să-și împlinească lucrarea din afară, iar cel lăuntric să se afierosească în întregime lui Dumnezeu la slujire și nicicând să nu se lipsească de această lucrare lăuntrică a rugăciunii minții. După cum ne-a rânduit și Dumnezeul-om Iisus, spunând în Evanghelie: Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns (Matei 6, 6). Cămara sufletului este trupul, ușile sunt cele cinci simțuri trupești. Sufletul intră în cămara sa, atunci când mintea nu rătăcește încoace și încolo după fapte și lucruri lumești”.

Cuviosul Simeon de Daibabe

Avva Zosima este numit de catre Sfantul Teodor Studitul „podoaba a smeritei cugetari”, iar viata lui este infatisata ca pilda vrednica de urmat a statorniciei intru nevointa – alaturi de a celorlalti mari parinti ai pustiei: Antonie, Ilarion, Pahomie, Eftimie, Sava, Dositei, Marcu.

Pilduitoare, in sfarsit, pentru faima Sfantului si pentru pretuirea pe care au avut-o fata de dansul contemporanii sai, este si o intamplare pe care o pastreaza Avva Dorotei.  Era, zice, un frate oarecare, ce a fost stapanit de demonul mandriei.  Si daca ii spunea vreun alt frate ceva, il scuipa si zicea: „Cine este acesta? Nimeni nu este vrednic, fara numai Zosima si ucenicii lui”.

Prin minunatele si cu adevarat folositoarele sale Capete, Avva Zosima ne indeamna spre izbavirea dintru alipirea patimasa de lucrurile materialnice, ca piatra de temelie – dar si criteriu de cunoastere – a adevaratei libertati launtrice; el scoate la lumina valoarea si maretia smeritei cugetari si a blandetii, aratand ca toate cele ce privesc lupta duhovniceasca atarna de voirea omului, fiind de neaparata trebuinta, in acelasi timp, si impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc.

Din veÈ™nicie È™i mai înainte de toÈ›i vecii, Dumnezeul nostru există în Treime: Trei Persoane È™i o singură fire. ÎnÈ›elegerea acestui adevăr sfânt, o dogmă creÈ™tină fundamentală, a fost complet uitată de omenire de-a lungul multor secole. Atât de mult, încât nenumăraÈ›i duÈ™mani ai credinÈ›ei noastre se referă la această dogmă ca fiind lipsită de sens, în timp ce apărătorii creÈ™tinismului, aproape fiind de acord cu aceasta, cer recunoaÈ™terea oarbă a acestui adevăr fără nici cea mai mică aprofundare È™i înÈ›elegere, deoarece presupun că o astfel de înÈ›elegere ar fi complet imposibilă.Desigur, este cu neputinÈ›ă să înÈ›elegem taina Treimii în totalitate, la fel cum este imposibil să înÈ›elegem pe deplin orice, în special dogmele credinÈ›ei. Aprofundarea în această dogmă È™i o înÈ›elegere din ce în ce mai deplină este deosebit de importantă È™i necesară pentru o înÈ›elegere mai corectă atât a Bisericii creÈ™tine, cât È™i a naturii umane în sine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul È™i asemănarea Sa, pentru că numai o fiinÈ›ă ca Dumnezeu poate fi cu adevărat bună.Dumnezeu are o singură fire, dar este o trinitate în persoane. CreaÈ›ia lui Dumnezeu trebuia să fie È™i ea asemenea Lui. Adam È™i Eva erau persoane diferite fiecare în parte, dar împreună trebuiau să fie o singură fiinÈ›ă. Mijlocul realizării acestui scop a fost atributul dumnezeiesc al iubirii. Iubirea reprezintă o putere divină de neînÈ›eles, care realizează unitatea completă È™i absolută a DivinităÈ›ii, în ciuda diferenÈ›ei de personalităÈ›i. Iubirea este atât inerentă lui Dumnezeu, încât Apostolul Ioan susÈ›ine de-a dreptul că Dumnezeu este iubire.

„Abecedarul duhovnicesc” este o mica lucrare a Sfantului Dimitrie, prin care traseaza liniile directionale ale vietii duhovnicesti ortodoxe si care arata intens pecetea gandirii a doi mari Parinti asceti si scriitori, Sfantul Ioan Scararul si Ava Dorotei (sec. al VI-lea).

Nadajduim ca in aceasta carticica, care foloseste din abundenta Sfanta Scriptura si intelepciunea si experienta patristica ortodoxa, fiecare credincios luptator va gasi sfaturi pretioase pentru viata lui duhovniceasca; atat incepatorul, care vrea sa-si traseze drumul sau spre cer, cat si cel inaintat si experimentat, care vrea sa-si reorganizeze puterile lui duhovnicesti si sa-si continue lupta cu si mai multa ravna, lupta care „nu este impotriva carnii si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor acestei lumi de-ntuneric, impotriva duhurilor rautatii care sunt in stihiile ceresti” (Efeseni 6, 12).