Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism. Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos. Deci il putem birui si noi. Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi. Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari. Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor. Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor. Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie. Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne. Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra. Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra. E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.
Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.
Pr. Dumitru Staniloae