A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.

Mersul la biserica este o parte indispensabila a vietii fiecarui crestin, un element definitoriu al caii duhovnicesti: nu numai punct practic de reper, ci si fantana cu apa vie, care curata si hraneste.

Prin invataturile cuprinse in cartea de fata, Sfantul Teofan Zavoratul ne arata cum sa facem ca el sa nu se transforme intr-o rutina, ci sa devina pentru fiecare un izvor de binecuvantare si de putere spre rezolvarea problemelor vietii si continua sporire duhovniceasca.

Arhimandritul Rafail Karelin (n. 1931), cleric al Bisericii Ortodoxe Gruzine, fost profesor de slavonă, istoria religiei şi ascetică al Academiei Teologice din Tbilisi, fiu duhovnicesc al cunoscuţilor stareţi, schiarhimandritul Serafim Romanţov (canonizat în 2010) şi schiigumenul Sava Ostapenko, apropiat al Sfântului Zinovie, Mitropolitul de Tetri-Ţkaro (canonizat în 2010), este unul dintre scriitorii de mare popularitate ai Ortodoxiei contemporane de limbă rusă, autor a peste 30 de cărţi pe diverse teme duhovniceşti.

Această carte este scrisă sub forma unor convorbiri între duhovnic şi ucenicii sau vizitatorii săi. Se cuvine să spunem de la început: atât duhovnicul, cât şi interlocutorii săi sunt persoane reale, nu inventate. Duhovnicul este însuşi părintele Rafail, iar interlocutorii sunt oameni cu care acesta a dialogat despre diferite aspecte ale vieţii duhovniceşti. Discutând cu duhovnicul, vizitatorii îl întreabă, îşi exprimă nedumeririle, polemizează, se mânie, se supără, acceptă, în cele din urmă, unele lucruri, dar cel mai important e faptul că primesc răspuns la întrebările care îi neliniştesc. Probabil că multe dintre ele reprezintă probleme care îi frământă È™i pe cititorii cărÈ›ii de faÈ›ă. De aceea, credem că puÈ›ini sunt cei care vor rămâne fără folos citind‑o. Celor care caută adevărul le va ajuta, la fel cum i‑a ajutat pe cei care au purtat aceste discuÈ›ii cu autorul. Celor cărora adevărul li s‑a descoperit ca viaţă în Hristos în Biserica Ortodoxă le va servi spre rezolvarea nedumeririlor de care se ciocneşte inevitabil orice om raţional îmbisericindu-se È™i a căror înlăturare netezeÈ™te calea urmării lui Hristos.

An aparitie: 2012
Traducere din limba rusă de pr. Nicolae Creţu

Prin nenumaratele minuni si grabnicul sau ajutor, Sfantul Efrem cel Nou a cucerit inimile tuturor celor care s-au apropiat de el si i-au incredintat durerile, necazurile sau problemele lor. Vestea despre minunile sale se raspandeste pe zi ce trece tot mai mult, caci mijlocirile pe care le daruieste indeobste rodesc credinta si bucurie in inimile celor care se aprpie de el.

Negraita iconomie a Duhului Sfant ni l-a descoperit pe Sfantul Efrem cel Nou atat prin grabnicul sau ajutor, cat si prin aratari minunate, toate acestea savarsindu-se pentru a ni se impartasi mai mult din lumina si puterea biruintei dumnezeiesti plinite in trupul si sufletul Marelui Mucenic si Cuvios.

Nici o situatie, pana si cea mai grea, nu vine in viata noastra intamplator.  De obicei, premerg cateva semnale de avertisment: anumite semne, carora trebuie sa le acordam o atentie speciala.  Daca le neglijam, urmeaza un semnal mai puternic, iar cand neplacerile se repeta in mod constant, inseamna ca perseveram in aceleasi greseli.  Incercarile mai grele ale vietii arata faptul ca atentionarile mai putin dureroase nu au avut efectul aÈ™teptat.  Este usor de inteles: o pietricica ce se rostogoleste la vale poate atrage dupa sine o cumplita avalansa – si vinovata nu este pietricica...

A fi nemultumit de o anumita situatie, de o problema care persista si chiar de soarta noastra in general devine adesea un stimul pentru a incepe o etapa noua, asumata si plina de continut.  Cu cat vom continua sa mergem pe aceasta cale mai ferm, cu atat mai interesanta, mai roditoare si aducatoare de bucurii ne va fi viata.  Inainte de toate, important este sa fim cu Dumnezeu!

K.V. Zorin 

Nascute din durerea provocata de constientizarea dramei pe care o traiesc ceilalti, cartile parintelui ­Faros reprezinta adevarate manifeste crestine cu valoare perena.  Printr‑o aplecare parinteasca asupra celor care se apropie de el, inima sa inmulteste talantii, daruiti de Dumnezeu, in sufletele celorlalti.  Pentru parintele ­Faros, viata duhovniceasca reprezinta paternitatea si grija pastorala igemanate, din care razbat responsabilitatea pentru Biserica si gandul ca nu exista lucru mai important decat a cladi fiinta celorlalti, decat a creste in iubirea pentru ceilalti, jertfindu‑te pentru ei.

Aceasta lucrare este o scriere de maturitate, cu amplificate valente filosofice, unde se abordeaza temele grave ale existentei si tema poate cel mai dificil de analizat − iubirea crestina −, cu multa luciditate si, asa cum se impune, in spirit autocritic sever.