La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Curăția inimii este idealul pentru care au luptat toți sfinții. Ea este, în același timp, strădania pe care Dumnezeu o caută cel mai mult la om. Copiii înșiși sunt mai aproape decât oricine de această curăție și merită tot efortul din partea noastră spre a-i ajuta și a-i învăța să o păzească.

Volumul „Curăția” îi introduce pe cei mici în logica Duhului Sfânt, unde nu pot încăpea cearta, răutatea, cuvintele urâte. Harul inimii curate, primit la Botez, poate fi păstrat prin cultivarea bunătății și prin atenția la schimbul de informații și influențe care are loc, prin cele cinci simțuri, între sufletul omului și lumea din afara sa. Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii sunt cele mai eficiente mijloace la care vom apela pentru a curăța și a face să strălucească inima care, inevitabil, se poate murdări atunci când facem greșeli mai mici sau mai mari.

Celor care se străduiesc pentru curăția inimii, Dumnezeu le oferă desfătarea raiului încă din viața aceasta: ei gustă pacea inimii, bucuria, căldura dragostei, credința, blândețea și toate darurile Duhului Sfânt, după cum arată și minunata întâmplare din viața Sfântului Serafim de Sarov, povestită de Motovilov.

Cuprins
Ghicitoare / 4
Cum să „facem rost” de o inimă curată?
Inima curată – darul lui Dumnezeu la Botez / 8
Cum să păzim inima, ca să rămână curată?
Bunica «Închide ușile!» / 10
Ce privim? / 14
Televizorul duhovnicesc / 16
Ce vorbim? Sf. Macarie cel Mare și femeile înțelepte / 20
Cărămida / 24
Cinci „uși” inundate de har / 26
Cum să curățim inima, dacă se murdărește?
O vizită importantă / 32
Spovedania și Împărtășania / 36
De pază la ușile inimii / 37
Cu inima curată, pentru o viață luminată
„Ai văzut înger?” / 38
Bibliografie / 40

Crucea este semnul dumnezeiesc al puterii lui Dumnezeu si al biruintei Lui.  Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.  Atunci cei ce n-au cinstit-o o vor vedea si se vor cai amarnic dar va fi prea tarziu pentru ei.

Fara Cruce n-ar fi existat Jertfa si Invierea!  Fara Cruce nu exista mantuire.  La mantuire nu putem ajunge decat prin Cruce!  Crucea este tiparul care, singurul, ne ingaduie sa intelegem taina lumii si a vietii, e singura cheie de care dispunem.

Intr-o vreme in care tradarea de tara si cedarea suveranitatii a devenit politica de stat, in care Romania a votat la ONU impotriva familiei si a pastrarii valorilor traditionale si in care homosexualitatea a devenit o virtute care te face eligibil, cantecele si poeziile aduc aminte romanilor ca fara radacini, fara istorie, fara credinta, fara trecut, nu vom avea nici viitor.

Jertfele, credinta si dragostea poporului roman ne sunt izvor de intarire, din care ne putem adapa oricand.  Un mod de a sorbi din acest izvor sunt si cantecele si poeziile patriotice, care ne pun in legatura cu toti cei care le-au cantat de-a lungul veacurilor, facandu-ne adevarate transfuzii de dragoste, putere si curaj.

Şcoala noastră de toate nivelurile pune în faţa învăÈ›ăceilor mai multe întrebări la care caută răspunsuri: „Cum să devin mai deştept?”, „Cum să devin mai bogat?”. Iată însă că părintele Octavian MoÈ™in vine, de rând cu alţi preacucernici părinţi, să ajute semenul nostru să caute împreună răspuns la întrebarea, după părerea mea, cea mai importantă: „Cum să devin mai bun?”

Poate exista înÈ›elepciune în afara bunătăţii? În ce măsură un om este bogat, fiind lipsit de harul bunătăţii, blândeţii, generozităţii, îngăduinţei, cumsecădeniei, milosteniei, compasiunii, iubirii?

Sunt întrebări la care încearcă să răspundă de-a lungul acestei cărţi preabunul preot Octavian Moşin. Sunt răspunsuri la întrebări care i s-au pus şi răspunsuri la întrebări pe care şi le-a pus chiar protagonistul acestei culegeri, autorul căutând să afle răspunsuri la ele în cărţile sfinte, dar şi în inima sa. – Nicolae Dabija

Cum învingem depresia? Cum să ne facem mai puține griji și să nu ne stresăm?De ce ne înfuriem atât de ușor și cum ne putem controla?Cum să devenim mai înfrânați, mai cumpătați, mai milostivi, mai râvnitori și mai smeriți?La toate aceste întrebări, cartea de față oferă răspunsuri, de la Sfinții Părinți, Părinți îmbunătățiți contemporani, filosofi și psihologi. Totodată arată limitele psihologiei contemporane și ce putem lua din ea de folos, precum culege albina. Scopul nostru ultim este biruirea celor opt păcate de moarte și urcușul duhovnicesc spre Dumnezeu, către mântuire.