Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieÈ›ii. Îi păzeÈ™te de vorbirea neîncetată È™i neînfrânată, de judecarea aproapelui È™i de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăveÈ™te de conflicte È™i de certuri È™i le menÈ›ine necesara liniÈ™te lăuntrică pentru nevoinÈ›a luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naÈ™te cuvântul duhovnicesc.
Când tace monahul È™i când vorbeÈ™te?
Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:
„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbeÈ™te pentru Dumnezeu bine face È™i cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”
Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.