Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Cei care cerceteaza viata monahala din Muntele Athos si faptele curajosilor monahi care au aparat Biserica, realizeaza ca acesti aparatori ai credintei noastre sunt ca vechii asceti ai Egiptului, Muntelui Sinai, Palestinei si Siriei, care au insetat dupa mantuire, sfintenie si cel mai bun drum ascetic al vietii.

Calugarii si pustnicii atoniti sunt deopotriva de vrednici in ceea ce priveste infranarea de la mancare ca si acei asceti de odinioara din Rasarit, cand luam in considerare diferenta conditiilor de clima din Athos care, fiind mai la nord, este rece in timpul iernii, dupa cum este si marea care il scalda de jur-imprejur.  Dimpotriva, tarile din Rasarit, au un climat calduros si uscat, si favorizeaza o mai mare si mai indelugata infranare de la mancare.

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

"Am plecat plin de o bucurie lăuntrică nemaiîntâlnită. Zburam şi mai multe nu. Inima îmi tresălta şi repetam întruna cele pe care le spusese Părintele: "Doamne, Iisuse Hristoase". Auzisem şi în alte rânduri de la părinţi duhovniceşti că trebuie să spunem această rugăciune, însă buzele mele nu prea se îndemnau să o spună. Aveam sentimentul că este un ordin care-mi este impus din exterior, aşa că nu reuşisem niciodată să spun această rugăciune. Acum însă, fără să mă dumiresc cum, în inima mea se aprinsese un foc dumnezeiesc şi, cu dragoste şi recunoştinţă, strigam lăuntric către Dumnezeu tot ceea ce îmi văzuse ochii şi ce-mi auziseră urechile, alături de acest Bătrân călugăr."

Traducere din limba greaca de Cristina Bacanu 

(lipsa text)

Sfantul Nectarie este Sfantul secolului nostru, al secolului al XX-lea. Este sfantul cinstit de toti crestinii ortodocsi si chiar de oameni de altă credintă. Este sfantul minunii si al nădejdii răsădite in fiecare suflet indurerat. Este Sfantul lui Dumnezeu; un om ce a slujit Biserica si care si-a iubit semenii cu dăruire si lepădare de sine. In această carte autorul Sotos Hondropoulos reinvie cu iscusintă literară sfantul chip al acestui luptător ce s-a făcut asemenea ingerilor pentru credintă si virtute , chipul Sfantului a fost incercat in cuptorul răutătii si al vicleniei lumei acesteia, ca aurul lămurita, si care, nelăsandu-se biruit, nu s-a ferit ridicand sa-si ducă crucea si nu s-a plans de clevetirile si nedreptătile ce i s-au făcut. Sufletul său ; cer strălucitor ; nu a cunoscut norii meschinăriei. Următor al lui Dumnezeu si al mucenicilor credintei, a iertat neputintele duhovnicesti si slăbiciunile oamenilor, rugandu-se fierbinte pentru indreptarea si mantuirea lor.