Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Ideea de inceput a fost urmatoarea: Am lut cunoscutul Pateric(antologia secolului al V-lea) si am ales unele povestiri.  Le-am recitit, adica am incercat sa le ravad, incadrandu-le in atmosfera oraselor de astazi.  Cu alte cuvinte, am incercat sa vad daca linistea pustiei rezoneaza dupa cincisprezece secole, in vuietul oraselor de astazi.

V. Argiriadis

Text fascinant prin sobrietatea si prospetimea sa reflexiva, de o remarcabila rigoare si profunzime, Explicarea liturgica a lui Nicolae Cabasila, in toate schitele si variantele ei, nu este un simplu comentariu liturgic, ci un veritabil tratat euharistic si mistagogic.  Ne ofera o reflectie critica asupra traditiei mistagogice bizantine, o veritabila decantare si simplificare a ei plecand de la recentrarea euharistic-sacramentala a celebrarii Liturghiei.  Ne ofera meditatia teologica a unui rafinat laic cultivat, in acelasi timp umanist si mistic, scolastic si isihast, un spirit deja premodern, dar integral fidel Traditiei apostolice si patristice a Bisericii asimilate si exprimate intr-un mod personal si elegant inconfundabil, mereu actual.  Intre toate comentariile liturgice scrise de-a lungul mileniului istoriei bizantine cel mai clar, concret si profund, unicul avand si o teologie euharistica si liturgica efectiva, nu este opera unui patriarh sau episcop, ci e, incontestabil, micul tratat al unui umanist laic.

Aparuta cu prilejul anului euharistic din Patriarhia Romana si dedicata memoriei luminoase a tanarului ei traducator interbelic, pr. prof. Ene Braniste, cu prilejul recentei aniversari a centenarului nasterii, traducerea de fata este cea de-a doua etapa a proiectului unei integrale a scrierilor sfantului Nicolae Cabasila demarat in 2010 cu publicarea discursurilor sale teologice.

Noutatea absoluta a editiei de fata o reprezinta restituirea, pe langa cele doua schite preliminare si versiunea definitiva in 53 de capitole, plecand de la un manuscris bizantin, a primei variante a Explicarii in 46 de capitole.  Amplul studiu introductiv, reprezentand o trecere in revista a intregii istorii a receptarii exegezei liturgice a sfantului Nicolae Cabasila in cultura si teologia europeana si in traditia bizantina, ofera, pe langa nenumarate surprize in linie liturgica si dogmatica, reperele indispensabile pentru intelegerea fascinantei geneze intelectuale a unei opere clasice a teologiei bizantine.

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

Am ocolit in titlul acestui volum denumirea consacrata Sapte cuvinte catre tineri, deoarece astazi seria respectiva implica de fapt noua texte, celor sapte cuvinte rostite efectiv (in 1978) adaugandu-li-se nu doar vechiul cuvant suplimentar, ci si un nou cuvant de data mai recenta.

Desigur, cititorii vor tine seama de momentul si de scopul in care predicile mai vechi au fost concepute, in plin regim ceausist, ca reactie impotriva daramarii bisericilor si a educatiei ateiste a tinerelor generatii.  Aceasta nu inseamna catusi de putin ca mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe langa interesul "documentar", valoarea lor intrinseca (spirituala, morala, catehetica) ramane incontestabila. Spiritul si limbajul lor pot constitui pana astazi un model de predica ortodoxa vie, adaptata -fara compromisuri esentiale- receptivitatii tineretului contemporan.

Razvan Codrescu

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoÈ›ilor iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu eÈ™ti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, È™i veÈ›i vedea pe Fiul Omului È™ezând de-a dreapta puterii È™i venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

Doua au fost coordonatele vietii Sfantului Isidor.  Din tinerete a fost dedicat pe de-o parte ascezei, desavarsirii personale si urcusului duhovnicesc, iar pe de alta parte iubirii fata de aproapele si grijii pentru indreptarea si salvarea a cat mai multor suflete, prin epistolele pe care le-a trimis cu dragoste si smerenie. 
In Colectia patristica editata de abatele Migne, in volumul 78, a publicat 2012 scrisori apartinand Sfantului Isidor, dupa o veche colectie de texte, pregatita intre anii 450-550 in Manastirea Achimitilor din Constantinopol.
Corespondenta Sfantului Isidor reflecta o personalitate puternica, cu o remarcabila formatie clasica si teologica.  El se inspira din Sfanta Scriptura, dar si din scriitorii crestini din primele veacuri, cum ar fi Clement Alexandrinul. 
Scrisorile cuprind referinte la numeroase probleme ale mediului, timpului si preocuparilor sale spirituale: preotie, biserica si ierarhia ei, conducerea imperiului, morala, asceza, desavarsirea, dogmatica.  Om plin de curaj si fara prejudecati, Sfantul Isidor ii critica si ii judeca pe imparati, episcopi si dregatori de tot soiul, previne si sfatuieste la toate nivelurile si in orice moment.  Una dintre celebrele sale sentinte ii oglindeste parca intreaga existenta si lupta duhovniceasca: „caci viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata.  Caci viata si tacand foloseste, iar cuvantul strigand supara.  Dar daca si cuvantul si viata se vor intalni, vor face o icoana a toata filosofia”.