Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Despre descoperirea lui Dumnezeu în lume, Tâlcuiri la Sfânta Scriptură

La redactarea lucrării mele "Despre Descoperirea lui Dumnezeu" în lume am purces găsind pricină în întrebarea pe care mi-a adresat-o un oarecare domn din Alexandria, anume de cred fără urmă de îndoială în minuni. Pe moment i-am dat răspunsul cuvenit, însă mai apoi, cugetând, am socotit că ar fi bine să pregătesc un Cuvânt referitor la minuni, pe care să-l rostesc de la amvon şi, totodată, să-l tipăresc într-o broşură, spre ajutorarea celor slabi în credinţă şi spre izbăvirea celor vătămaţi de relele învăţături ale unor dascăli iviţi de curând. Insuflaţi deci de aceste gânduri am pornit la lucru.

Cuvântul apărut în broşură a fost retipărit apoi de revista Anatolikos Astir din Constatinopol, împlinindu-mi-se astfel dorirea. Dar după publicare un oarecare prieten, profesor de Studii Elene la Universitatea Ambetio din Cairo, mi-a făcut observaţia că, fiind prea puţin dezvoltat, cuvântul nu mulţumeşte îndeajuns, rămânând în urmă-i multe obiecţii şi neatingându-şi scopul, şi că lucrarea ar fi mai de folos şi mai de valoare dacă subiectul ar fi expus mai cu de-amănuntul.

Am socotit cu dreptate a lua aminte la observaţia primită, astfel că ne-am asumat sarcina de a satisface exigenţele celor puţini la număr, dar cărora nu le-a plăcut cuvântul. Dedicându-ne din nou studiului, pe cât ne-a stat în putere şi pe cât ne-au îngăduit multele noastre ocupaţii, am redactat o a doua parte a lucrării, care a apărut mai întâi în Anatolikos Astir, iar apoi într-o broşură, asemenea părţii întâi. Dar şi această a doua lucrare s-a dovedit nesatisfăcătoare, fiind apreciată ca foarte teoretică, lipsită de probe practice şi de mărturii istorice. În urma acestor sugestii am hotărât să epuizăm – după putere – subiectul şi să aducem criticilor noştri – de va fi posibil – o mulţumire mai deplină. Ne-am asumat astfel încă o dată osteneala scrisului şi am redactat cea de-a treia parte a tratatului nostru Despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume, precum şi epilogul, dând-o spre publicare în această formă.

Prima parte cuprinde, deci, cuvântul despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume, în care dovedim că, din punct de vedere logic, minunile nu sunt imposibile, deoarece nu au existenţă exclusivă şi nici nu ameninţă cu răsturnarea legilor fireşti prin apariţia altor legi mai presus de fire pe care le implică, şi că sunt rodul dragostei Creatorului faţă de însăşi creaţia Sa, pe care nu o părăseşte, ci o conduce spre un sfârşit, având un scop bine definit şi raţional.

A doua parte este o dezvoltare mai pe larg a subiectului, prin metoda dialectică fiind conduşi la concluzia că Dumnezeu Se descoperă în lume.

În partea a treia, aducem dovezi despre Descoperirea lui Dumnezeu în lume din istorie, în primul rând făcând referire la toate profeţiile câte s-au spus de către prorocii de Dumnezeu insuflaţi despre venirea lui Mesia cel aşteptat şi arătând că ele îşi află plinirea în persoana Domnului nostru Iisus Hristos. În al doilea rând supunem atenţiei profeţiile referitoare la necredinţa iudeilor, la patria lor, la chemarea neamurilor şi la pedepsirea neamurilor şi ţărilor ce au pricinuit necazuri fiilor lui Israil. Întru sfârşit am aşezat epilogul, în care adeverim descoperirea lui Dumnezeu în lume pe temeiul Noului Testament.

Aceasta este lucrarea întocmită de noi şi ne vom socoti fericiţi dacă se va aprecia că aduce folos celor ce nu cred în minuni şi nu respectă credinţa.

Mortii Tai vor trai, si trupurile lor vor invia! Desteptati-va, cantati de bucurie, voi cei ce salasluiti in pulbere. (Isaia 26, 19)

In pofida progresului si a succeselor obtinute in cadrul stiintelor psihologiei si a educatiei copiilor, conditiile in care se nasc, se dezvolta si sunt educati copiii astazi devin din ce in ce mai nefaste.

Tematica acestei carti cuprinde principii fundamentale pe care pedagogul trebuie sa le aiba in vedere.  Mai intai, analizeaza familia ca spatiu al influentei pedagogice reciproce si remarca rolul special al mamei si al tatalui in educatia copiilor.  Sunt expuse principiile fundamentale ale asa-numitei educatii anti-despotice sau democratice, precum si importanta incurajarii si a autoevaluarii.  De asemenea,este semnalat modul in care trebuie sa fie transmisa iubirea si cum sa fie legata libertatea de disciplina in cazul copiilor, in cadrul unei cunoasteri si autoeducari continue ale parintilor.  Elementele fundamentale ale intregii educatii sunt dezvoltarea si cultivarea religiozitatii autentice a copiilor inca din frageda copilarie si legatura lor cu viata liturgica si euharistica a Bisericii.

In fine, lucrarea noastra, ca purtatori ai educatiei in Hristos, va aduce roade imbucuratoare, daca invocam puterea si luminarea de la Dumnezeu.  Este de ajuns ca noi sa fim convinsi primii ca aceasta educatie conduce la depasirea de sine si la negarea egocentrismului, la adevarata maturizare duhovniceasca a copilului.

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.

(lipsa text)