Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Suntem atrasi de duhul lumii acesteia. Ne intereseaza aproape numai ce se intampla in lumea politica, in lumea modei, in lumea sportului, in lumea show-biz-ului. Suntem atat de aglomerati, din pricina serviciului sau a studiilor sau a distractiilor, incat nu mai avem timp sa ne gandim la viata de dupa moarte, la vesnicie.

Aceasta carte arata ca un crestin trebuie sa incerce sa afle raspunsuri la intrebarile sale in paginile Scripturii, in invataturile Sfintilor Parinti si, nu in ultimul rand, din gura duhovnicului. Este adevarat insa ca numarul duhovnicilor iscusiti scade pe zi ce trece, pe masura ce se apropie sfarsitul vremurilor.

Cartea de fata, nefiind un compendiu care sa epuizeze problemele de ordin spiritual - asa ceva nici nu exista -, lasa loc multor intrebari. Dar, cu toate acestea, are marele merit de a ne arata unde trebuie sa cautam jaloane, unde putem afla repere. Suntem chemati la o lupta eroica: aceea de a adapta vremurilor noastre raspunsurile date de sfinti cu secole in urma. Sa incercam sa descoperim in ce mod ar fi prezentat sfintii insisi invataturile lor daca ar fi trait astazi. Cuvintele ar fi fost cu siguranta altele, dar puterea lor ar fi fost aceeasi...

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, È™i de ai avea minte È™i înÈ›elepciune mai multă decât Samson È™i Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas È™i Priam È™i mai frumos decât Narcis, - È™i pe scurt, de ai covârÈ™i pe toÈ›i oamenii în trupeÈ™tile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăÈ™i într-însul te vei întoarce. Dacă pofteÈ™ti, o omule, aur, argint È™i orice altă bogăÈ›ie, care este foarte dorită de cei mai mulÈ›i, caută aici È™i vei afla, nu bogăÈ›ie neasigurată È™i pieritoare, ci veÈ™nică È™i stătătoare. Dacă doreÈ™ti È™i pofteÈ™ti cinste, slavă È™i laudă, aceasta È›i-arată chipul ca să dobândeÈ™ti nu cinstea cea întâmplătoare È™i vremelnică, ci o asemenea cinste È™i slavă, încât să È›i se supuie toate zidirile, demonii să se teamă È™i să fugă, iar Îngerii să È›i se cucernicescă. De voieÈ™ti înÈ›elepciune È™i pricepere, aceasta te face mai înÈ›elept decât Solomon. De pofteÈ™ti sănătate È™i frumuseÈ›e de mulÈ›i ani, aici te învredniceÈ™ti să te faci nemuritor È™i să străluceÈ™ti mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârÈ™it, oricâte bunătăÈ›i pofteÈ™ti, în această carte vei afla meÈ™teÈ™ugul È™i chipul cum să le dobândeÈ™ti.

Sfanta Liturghie este Pastele neintrerupt al Bisericii.  Fiecare Sfanta Liturghie este Inviere, este taina mormantului gol, este Pastele.  Este inceputul si pregustarea veacului celui nou, care patrunde in cel vechi si-l transfigureaza in lumina invierii.  Este prezenta harismatica a Imparatiei viitoare.  Este viata in Rai inca de acum.

Toate evenimentele vietii lui Hristos sunt savarsite la Sfanta Liturghie.  Aici Il vedem pe Domnul cum se naste la Sfantul Proscomidiar, cum iese la activitatea publica prin Iesirea Sfintei Evanghelii, cum propovaduieste prin citirea ei.  Il vedem cum merge spre Patimi la Intrarea Mare, cum se jertfeste pe Sfanta Masa, cum inviaza in noi prin Sfanta Impartasanie si cum se inalta iarasi la ceruri la sfarsitul Sfintei Liturghii.

La Sfanta Liturghie devenim cu adevarat una cu toti atunci cand toti avem aceasta prima si mare, unica iubire-temelie: iubirea pentru Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

La Sfanta Liturghie incepem deja sa schimbam spatiul si sa unim lumea cereasca cu cea pamanteasca.  Avem ambele lumi in noi.  Aducem cerul inchipuit jos pe pamant si ne ridicam pe noi sus la ceruri.  Participam la cultul cel tainic si universal.

Sfanta Euharistie este un Paste neintrerupt al Bisericii.  Fiecare Sfanta Liturghie este Inviere, este Taina mormantului gol, este Paste!

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

Căsătoria este o ceremonie bisericească şi nu o afacere privată. Este un eveniment social, şi nu o chestiune individualistă. Acesta e motivul pentru care atât la începutul Logodnei, cât al Cununiei diaconul se roagă „pentru mântuirea tuturor”, „pentru pacea a toată lumea” şi „pentru tot clerul şi poporul”.
Este limpede faptul că slujba a fost iniţial încorporată în dumnezeiasca Liturghie . De fapt, adevăratul înţeles al Căsătoriei, însăşi sfinţenia ei, nu poate fi apreciată pe deplin în afara contextului ei euharistic. Scopul fundamental al săvârşirii Tainei Căsătoriei în cadrul dumnezeieştii Liturghii a fost recunoaşterea faptului că Euharistia era revelaţia reală, palpabilă a Împărăţiei. Lumânările ţinute adesea de cuplu simbolizează această Împărăţie, aşa cum s-a arătat ea în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 2) la Cincizecime, deşi poate că ele sunt mai degrabă un chip al luminii lui Hristos, centrală în rânduielile de iniţiere pascale din Biserica primară. Dar cuplul ca atare reprezintă organe vii oferite lui Dumnezeu, precum pâinea şi vinul pentru Euharistie, în aÈ™teptarea slăvitei È™i luminatei sale prefaceri. Minunea Căsătoriei face posibilă „o nouă creaÈ›ie”, deÈ™i nu o creaÈ›iei ex nihilo, ci una care rezultă din condiÈ›iile oferite de cuplu. Unul oferă lui Dumnezeu ceea ce are È™i ceea ce este, în vreme ce Dumnezeu preface apa în vin (cf. Ioan 2, 1-11). Urmarea acestei „făpturi noi” este calea către veÈ™nicie, simbolizată de „dănÈ›uirea lui Isaia”, în chip circular. DănÈ›uirea semnifică Biserica, condusă de Hristos, simbolizat la rându-i de Evanghelia ţinută de preot. Hristos conduce cuplul în noua lui viaţă ca pe un microcosmos al Bisericii şi al creaţiei.