Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...

Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre. Atunci când aceasta simte dulceaÈ›a dumnezeiască, respinge toate desfătările pământeÈ™ti È™i nu găseÈ™te plăcere în nimic pământesc; totul trăieÈ™te în cer, acolo unde-È™i are comoara. Dar ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu se extinde în interior È™i în exterior, pentru că, atunci când tot ceea ce se spune este împlinit înlăuntru, totul din afară este reconstruit după acelaÈ™i duh È™i principii.În acelaÈ™i duh, limba, ochii, urechile È™i toate celelalte simÈ›uri încep să funcÈ›ioneze. În acelaÈ™i duh, toată miÈ™carea È™i toată acÈ›iunea se îndreaptă spre exterior, în intimitate, în familie, la muncă, în societate È™i în toate relaÈ›iile lumeÈ™ti. Pe scurt, atunci, în toate manifestările vieÈ›ii noastre interioare, Dumnezeu este conducătorul tangibil, pecetluit în atenÈ›ia tuturor, după cuvântul Domnului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Oricine caută, găseÈ™te ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (cf. I Corinteni 15, 28). În acest fel, precum în ceruri Domnul Se odihneÈ™te pe heruvimi È™i serafimi, tot aÈ™a È™i în acest suflet, în toate puterile duhului său, devenit conÈ™tient È™i făuritor, dirijează totul înăuntru È™i în afară pentru a-I plăcea numai Lui, iubindu-L din toată inima sa şi din tot sufletul său şi din toată puterea sa şi din tot cugetul său ( cf. Luca 10, 27).

Cu bucurie scriu prologul acestui buchet de întâmplări adevărate ale preaiubitului Serafim Lappas, din care se extrag nu doar învăţături, ci îndeosebi o atitudine de viaţă.

Este neîndoielnic că viaţa de zi cu zi deseori ne întunecă privirea, făurind gânduri şi purtări automatizate. Banalul devine duşmanul prospeţimii şi originalităţii, rutina adversarul înnoirii, suprafaţa subminatoarea adâncimii. Între timp, atât luptele din noi cât şi presiunile exterioare insuportabile conlucrează la a făuri cinism şi pesimism. Sufletul se zbate să răsufle.

Autorul transformă viaţa cotidiană în câmp de aplicaţie a discernământului şi descoperirii adevărului. Şi a ales ca titlu al cărţii o presupunere, lăsându-l pe cititorul inteligent să răspundă la acest silogism. Eu scriu răspunsul meu:

Dacă Raiul există, acesta va trece prin adevăr. Autorul ne ia de mână pentru a ne călăuzi spre o surpriză: adevărul nu este doar cele ce se văd la prima privire.

Dacă Raiul există, avem nevoie de un ansamblu de cunoaşteri tehnice. Autorul ne indică tehnica cugetelor bune şi uimirea doxologică în faţa vieţii.

Dacă Raiul există, avem nevoie şi de ceilalţi acolo. Autorul se străduieşte să ne transmită o privire iubitoare de oameni şi plină de respect faţă de ceilalţi.

Fiindcă lucrarea despre Rai de aici începe. Şi, dacă Raiul în sens etimologic înseamnă grădină, ne va fi foarte greu să-l valorificăm vreodată dacă în prezent, când ni s-a dăruit, făurim în el locuri gloduroase şi jungle impenetrabile.

Printre pasajele foarte puternice ale cărţii am distins parafraza de la Elitis: „Oare cu câtă libertate ne-ai înzestrat, Dumnezeul meu, ca să nu Te vedem?”. Îi rog pe cititori să se gândească la adâncimea acestei constatări.

Modul în care ne vom folosi libertatea ne va îngădui să-L descoperim pe Dumnezeu sau ni-L va ascunde. Acela avea posibilitatea să ne acorde atât de puţină libertate, încât să-L vedem încontinuu. Însă această vedere a Lui ne-ar fi înăbuşit.

Multe din întâmplările cărţii au însuşirea comună de a descrie situaţii în care libertatea este limitată. Meşteşugul autorului ne învaţă cum să extragem concluzii mai adânci, uneori şi contrarii, din cele la care ne îndeamnă impulsul clipei. Căci cultura care ne înconjoară favorizează superficialitatea. Această carte este o călăuză plăcută şi adevărată pentru a evita superficialitatea.

Dar cel mai important este că ţinem în mâini şi un model tipărit al revelaţiei unui alt Dumnezeu, diferit de stereotipurile atât ale credincioşilor, cât şi ale celor indiferenţi. Al unui Dumnezeu care preferă să fim liberi, chiar dacă în felul acesta nu-L vedem.

Un Dumnezeu care ne sprijină neîncetat pentru îngrijirea grădinii din noi, chiar dacă noi refuzăm să-I atribuim Lui răsărirea florilor.

Un Dumnezeu care, dacă ţinem seama fie şi puţin de iubirea Lui, Îl vom găsi. De vreme ce Raiul există…

 

Protopresbiterul Vasilios Thermos

Psihiatru de copii şi adolescenţi

Profesor la Academia Eclesiastică Superioară din Atena

Ascultarea- viaÈ›ă, neascultarea - moarte.

De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun. Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă.

Parintele Efrem Katunakiotul

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privinÈ›a chestiunilor vieÈ›ii interioare bisericeÈ™ti, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri È™i probleme. Pe noi ne înconjoară o mulÈ›ime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.