Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Avem în faÈ›ă o carte impresionantă prin definirea ei, prin conÈ›inut È™i bibliografie È™i foarte bine venită în contextul secularizării de astăzi, când, prin orice mijloace media ateiste, se duce o luptă crâncenă de a se disloca reperele moral-duhovniceÈ™ti, consacrate ontologic, introducându-se tot felul de surogate, care de care mai antinaturale. Părintele monah Serghie, în cuprinsul cărÈ›ii: Dumnezeu, o certitudine, realmente demontează prin consistenÈ›a informaÈ›iilor, concizie, claritate È™i patos misionar, concepÈ›ia darwinistă, fanteziile generate de teoria Big Bang È™i materialismul militant pseudoÈ™tiinÈ›ific (sabotorul creÈ™tinismului autentic), promovând Adevărul Bisericii È™i evidenÈ›iind pe Dumnezeu, drept Cauza necauzată a tuturor celor văzute È™i nevăzute, cum ne spune în preambulul cărÈ›ii.Certitudinea Adevărului absolut, revelarea È™i confirmarea raÈ›ională constă în faptul că Îl afirmă È™i devine o raÈ›ionalitate internă sau o intuiÈ›ie discursivă, intuiÈ›ie – discurs. Această raÈ›iune sau autoidentitate a ei este posibilă dacă îi este dat Infinitul Absolut Actual, cum se exprimă preotul È™i omul de È™tiinÈ›ă martir Pavel Florenski, în lucrarea Stâlpul È™i Temelia Adevărului. Dumnezeul, Cel în Treime proslăvit este Certitudinea, EvidenÈ›a a tot ce există, iar Logosul dumnezeiesc este Adevărul Suprem Întrupat.Părintele Serghie are pagini de o logică inegalabilă, referitoare la subsistemele intelective capabile de a habita calitativ È™i cantitativ biospaÈ›iile create È™i programate de ÎnÈ›elepciunea infinită È™i absolută a Creatorului, cauze din Cauza primă necauzată, ale codului genetic, miliardelor de metabolisme, biocomunicării viului, reglajelor de intrare È™i de ieÈ™ire ale viului etc. Întreaga carte se fundamentează cu date È™tiinÈ›ifice È™i în acord cu izvoarele RevelaÈ›iei biblice È™i patristice, precum È™i a experienÈ›ei sale duhovniceÈ™ti.Îi dorim din toată inima părintelui Serghie să aibă un continuu urcuÈ™ în tainele adânci ale explorării persoanei, a tot ceea ce este viu, contemplând în bunătate È™i credinÈ›ă, comuniunea È™i iubirea Preasfintei Treimi.Preot dr. Nicolae NICOLESCU Lucrarea Părintelui Serghie, pe lângă Apologetica susÈ›inută, deschide noi abordări ale paradigmelor consacrate mediatic în psihologie, biologie È™i astronomie, în lumina adevărului È™tiinÈ›ific, iar argumentaÈ›ia extrem de bogată se adresează facultăÈ›ii de percepere a Adevărului absolut, Superspiritul Cauză Primă. Salvarea istorică a omului vine prin accesarea inteligenÈ›ei sacrului autentic. Cartea răspunde la întrebări puse sau nepuse de cei care mai mult cercetează decât cred, Părintele Serghie apelează la nenumărate informaÈ›ii È™tiinÈ›ifice, la inteligenÈ›a materiei vii care se supune unor reguli ce definesc, de fapt, Îndumnezeirea universului. Chemarea la o cugetare liberă nu este una polemică cu cei care au rătăcit pe cale, ci caută să-i întărească pe cei care au impregnat în propriul suflet pe Dumnezeul real, revelat în Tatăl È™i Fiul È™i Sfântul Duh.  Adrian ALUI GHEORGHE

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

Un frate l-a întrebat pe un stareț (un bătrân):
– Ce faptă bună ar trebui să fac și să trăiesc așa?
Starețul a răspuns:
– Dumnezeu știe ce este bine. Eu am auzit cum unul dintre stareți l-a întrebat pe avva Nesteroi: „Ce faptă bună ar trebui să fac?” Și avva i-a răspuns: „Nu toate faptele sunt egale?”

Scriptura spune:
Avraam era iubitor de străini – și Dumnezeu era cu el; Ilie iubea tăcerea – și Dumnezeu era cu el; David era blând – și Dumnezeu era cu el.

Așadar, vezi, ceea ce își dorește după Dumnezeu sufletul tău, aceea să și faci și să îți păzești inima ta.

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

Ceea ce este valoros la Ortodoxie este că ea îÈ™i mărturiseÈ™te credinÈ›a, acel adevăr revelat de Dumnezeu, pe care nu oamenii l-au inventat în speculaÈ›iile lor despre Dumnezeu È™i credinÈ›ă, ci care a fost adus din cer pe pământ de Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, mintea lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, înÈ›elepciunea lui Dumnezeu. Din acest motiv, veÈ™nicia, fermitatea È™i constanÈ›a religiei noastre ortodoxe credincioase, a credinÈ›ei noastre ortodoxe, a acestui creÈ™tinism autentic È™i adevărat, este determinată de acest principiu.Noi, creÈ™tinii, È™tim că Crezul nostru, în care sunt adunate toate adevărurile fundamentale ale creÈ™tinismului, se încheie prin cuvintele: „AÈ™tept învierea morÈ›ilor È™i viaÈ›a veacului ce va să fie. Amin”. Cuvântul „aÈ™tept” înseamnă nădejde. Și nu numai aÈ™teptare, ci È™i dorinÈ›a din toată inima ca acest lucru să se întâmple mai repede. AÈ™adar, împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine va veni atunci când viaÈ›a va triumfa în cele din urmă asupra morÈ›ii È™i când Adevărul lui Dumnezeu va triumfa asupra nedreptăÈ›ii lumeÈ™ti.Atunci „totul va fi măturat, doar adevărul va rămâne”, spune un proverb. Atunci toată durerea celor necăjiÈ›i va fi acoperită, căci va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut (Apocalipsa 21, 4); veselia cea veşnică va încununa capul lor (Isaia 35, 10). Aici este culmea, cununa È™i împlinirea deplină a nădejdii creÈ™tine È™i biruinÈ›a celor care, în viaÈ›a pământească, au fost persecutaÈ›i, asupriÈ›i È™i alungaÈ›i pentru adevărul lui Hristos.