Aceasta carte descrie viata ascetei ortodoxe si marturisitoarei secolului XX.  La varsta de 12 ani a plecat la manastire, unde a fost tunsa calugarita, primind numele de Eufrosina.  Dupa distrugerea manastirii in timpul regimului sovietic, a trecut prin cumplitele deportari si lagare comuniste.  Fiind eliberata in anii de dupa razboi, a locuit in Tula, apoi in satucul Fosforitnii, care se afla in imprejurimile Moscovei.  In anul 1960 a primit schima mare, cu numele Nila.  Dumnezeu a inzestrat-o cu mari daruri: inainte-vederea, vindecarea si prorocirea.  La stareta plina de har ajungeau oameni din toate colturile Rusiei pentru a primi ajutor, mangaiere si vindecare de boli.

Cartea este alcatuita pe baza amintirilor si marturiilor celor care au cunoscut-o pe maica in timpul vietii, fiind completata cu ajutorul scrisorilor si observatiilor fiilor duhovnicesti si oamenilor apropiati staretei.

Parintele Petru Boiarski este unul dintre cei mai mari sfinti preoti de mir din vremurile noastre. L-a slujit pe Dumnezeu cu multa ravna, si pentru aceasta a primit multe harisme, desi era foarte tanar. Dar lucrarea sa a starnit mania diavolului si a slujitorilor sai, care s-au razbunat, si parintele a fost ucis in floarea varstei. Aceasta mucenicie ii fusese descoperita parintelui de DUmnezeu cu multa vreme inainte, dar frica nu l-a invins. El si-a continuat slujirea, cu mult curaj, folosindu-i pe cei care veneau sa-i ceara ajutorul. Si dupa moartea sa, s-a aratat facator de minuni...

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă.

Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. 

Prea adesea convinsi ca rigorismul si triumfalismul pot ascunde lipsa de vigoare duhovniceasca si realism specific crestinismului autentic, nu de putine ori am uitat ca dincolo de Filocalii sau Paterice, dincolo de concordante pe teme sau tratate de teologie stau oameni, oamenii lui Dumnezeu.  Ori aceasta carte a lui Danion Vasile ne umple de uimire prin firescul sau, prin naturaletea pe care ne-o arata.  Ne ofera o sansa de-a ne vedea altfel.  Ai lui Dumnezeu, in ciuda lucrurilor, uneori, monotone, pe care le traim, dar in care facem ce ne este mai la indemana: sa-L cautam, sa-L aflam pe Dumnezeu.

Eroii Pustiei de aproape de prea putine ori au fost iconizati cu atata curaj si ingeniozitate marturisitoare ca in cartea aceasta, veritabil Manual de antiterorism in plan duhovnicesc...

Pr. Constantin Necula

Suntem cu totii pacatosi.  Ne-am obisnuit sa convietuim cu greselile noastre, cu scaderile noastre, cu patimile noastre.  Aceasta carte ne arata cum Dumnezeu bate la usa inimii si le cere sa se schimbe.

Si, in acelasi timp, cartea ne pune inainte cateva modele duhovnicesti.  Ne ajuta sa intelegem ca, printre noi, mai traiesc sfinti...

Interviul din acest volum poate parea socant.  Viata unui tanar non-conformist este plina de peripetii de tot felul.  Dar intalnirea tanarului cu Dumnezeu poate da nadejde multora dintre cititori apasati de diferite patimi.

Cartea de fata nu este marturia unui om care a iesit din labirintul dependentei de droguri.  Ci este spovednia unui tanar cara arata, cat se poate de clar, cum drogurile fura, la propriu, vietile celor dependenti.  Ale celor care s-au crezut independenti, atat de independenti incat au cazut intr-una dintre cele mai viclene curse dracesti.

O carte despre adevăr. O carte despre credinÈ›ă È™i despre perioada în care nedreptăÈ›ile erau virtuÈ›i, iar binele era întuneric. Multul edevăr al zilelor în care sfinÈ›ii închisorilor câÈ™tigau cu preÈ›ul vieÈ›ii libertatea pe care noi astăzi o pierdem încet. Chiar o batjocorim, nefiind conÈ™tienÈ›i ce nestemate poartă. O perioadă comunistă trecută, totuÈ™i actuală mereu. 
Un roman în care am regăsit Petricul celor mai mari eroi (deÈ™i sunt înconjuraÈ›i de smerenie,  dar care au cărat pe bandă suflete în rai), un roman care arată importanÈ›a unui duhovnic, puterea rugăciunii, credinÈ›a È™i dăruirea celor care iubesc mai mult decât se poate explica în mii de mărturii. Despre cei ale căror fapte  strălucesc mai presus de cuvinte.
O carte uÈ™or de citit, dar aÈ™ezată în cel mai preÈ›ios tezaur de valori. Minunea cămării noastre duhovniceÈ™ti. O poveste ce pentru mine a fost cu adevărat reală, poveste amea, a ta, a fiecărui suflet care înÈ›elege că noi nu suntem din lumea aceasta, că iubirea îÈ™i are obârÈ™ia în cer È™i că avem datoria sfântă să fim cu toÈ›ii martiri pentru Hristos... O carte care schimbă, care rămâne, care vindecă È™i iubeÈ™te. O carte care sparge toate barierele È™i aÈ™ază în suflet lacrimile pocăinÈ›ei. Un colind al jertfei È™i iubirii, un colind veÈ™nic de pomenire...

Laura Oros 

Eu, ca elev, ca student, duceam o viaÈ›ă de Heidelberg. Cântec, băutură, distracÈ›ie. Abia când am fost rănit de moarte pe front È™i Dumnezeu mi-a salvat viaÈ›a când era imposibil, adică niciun medic nu mai spunea că e posibil să mai trăiesc, toÈ›i È™i-au exprimat părerea, ca medici, că cel mult două ceasuri mai am de viaÈ›ă. Două ore. Cam cât se scurge sângele de la un curcan mare. Și Dumnezeu m-a salvat. În două ore, în loc să mor, eram dus de un avion la È™ase sute È™i ceva de kilometri, la un spital militar. Și erau medicii anunÈ›aÈ›i, medicii spitalului, erau toÈ›i în costum de operaÈ›ie. Nici nu m-au identificat măcar, m-au pus imediat pe masa de operaÈ›ie, doar m-au È™ters puÈ›in cu spirt, aÈ™a, ca să... nici nu mi-au luat identificarea pe care o avea orice militar, aceea de metal, cu numele, contingentul, regimentul È™i toate astea. Ei È™tiau că-i urgent. Las că vedem noi cine-i, dacă-l salvăm!
Și atunci, aÈ™a cum un om păcătos s-a gândit încă în avion, dacă Dumnezeu m-a salvat, să-mi ănchin È™i eu viaÈ›a la ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vreau eu. După operaÈ›ie, când am primit nu concediu, ci un fel de învoire cu revenire la spital, m-am dus la Mănăstirea Putna È™i mi-am închinat viaÈ›a lui Dumnezeu...

Părintele Adrias FăgeÈ›eanu 

ToÈ›i cei care au murit în închisoare, È™i care au murit nu numai în închisoare, toÈ›i au dreptul să treacă din suferinÈ›a de aici în rândul sfinÈ›ilor din Sinaxar. (...) SfinÈ›ii nu se fac printr-o declaraÈ›ie oficială. SfinÈ›ii sunt nenumăraÈ›i. Că vor fi trecuÈ›i în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toÈ›i, noi toÈ›i. Ca să creăm o atmosferă în care cele ce se naÈ™te, cele ce pătimeÈ™te pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoÈ™i în rândul sfinÈ›ilor. Asta fiecare poate È™i trebuie s-o facă...

Justiniam Chira, Arhiepiscopul MaramureÈ™ului È™i Sătmarului

EdiÈ›ie îngrijită de Mihaela Raluca Tănăseanu
Volum coordonată de Ciprian Voicilă

Pe fratele Marin Răducă l-am onorat, ca semn al preÈ›uirii pentru mărturia de-o viaÈ›ă pentru credinÈ›ă È™i neam, conferindu-i Crucea Nordului, cea mai înaltă distincÈ›ie a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Nu ca È™i cum fratele Marin ar fi avut nevoie, la venerabila sa vârstă, de astfel de semne ale cinstirii, ci pentru că noi avem nevoie de astfel de modele. Noi avem nevoie să-i onorăm pe cei care au dus crucea mărturisirii în vremuri de prigoană, cu atât mai mult cu cât asistăm, în viaÈ›a publică, la o repudiere din ce în ce mai vehementă a martirilor È™i eroilor noÈ™tri. O vehemenÈ›ă care înceracă să ne deconecteze de la lanÈ›ul de jertfe È™i de experieri ale harului în persecuÈ›ie, rodit în întunericul din temniÈ›ele comuniste...

PS Macarie al Episcopiei Europei de Nord

Cartea aceasta este un manual de rezistenÈ›ă ortodoxă în vremuri de prigoană. Figura lui Marin Răducă este reprezentativă pentru soborul noilor mucenici È™i mărturisitori din secolul XX. Chiar dacă, din pricina corectitudinii politice, mulÈ›i s-au sfiit să alerge la el pentru cuvânt duhovnicesc atâta vreme cât s-a aflat între noi, acum a venit vremea ca mărturia lui să iasă la lumină. Cei nouăsprezece ani de temniÈ›ă prin care a trecut au fost pentru el o universitate a suferinÈ›ei din care a învăÈ›at lucruri de mare folos pentru noi, cei de azi...

ExperienÈ›a acestui om, Iuri Maskov, ne arata foarte concret cum Se descoperă Dumnezeu. Se întâmpla ceva in inima; si, deÈ™i suferinÈ›a ajuta aceasta transformare, nu exista metode infailibile pentru a ajunge la ea. De exemplu, in ultimii È™aizeci de ani s-a publicat multa literatura din Rusia despre oameni aflaÈ›i in suferinÈ›a, care nu s-au convertit. In limba engleza exista o carte foarte interesanta, scrisa de un rus pe nume Marcenko, cu titlul My testimony (Marturia mea).

Marcenko era doar un om onest care n-a putut sa suporte sentimentul înspăimântător ca in Rusia Sovietica totul este fals, ca toata lumea te minte. Ca urmare, a spus adevărul si, din aceasta cauza, a fost trimis in lagăr. AutorităÈ›ile l-au supus interogatoriilor obiÈ™nuite È™i au È›inut sa-i spună: „Daca iÈ›i menÈ›ii ideile, chiar daca ieÈ™i afara, vei reveni aici. De ce sa nu te schimbi È™i sa faci ce fac toÈ›i ceilalÈ›i?”

„Nu pot, a răspuns el, sunt un om cinstit!” Privindu-i pe credincioÈ™i, a ajuns la concluzia ca ei erau singurii oameni fericiÈ›i din lagărele de concentrare, de vreme ce spuneau: „Sufăr pentru Hristos” È™i acceptau ce li se întâmpla. „Nu pot sa fiu nici ca ei, spunea el, deoarece eu nu cred in Hristos”. In felul acesta a ajuns atât de stăpânit de furie, încât atunci când îi vedea pe gardieni îi venea sa-i strivească cu uÈ™ile. Când a ieÈ™it din închisoare, s-a umplut de amărăciune È™i a vrut sa-si ucidă toÈ›i asupritorii. Știa ca se va întoarce înapoi in lagăr. Si, intr-adevăr, după ce a scris cartea, a fost trimis înapoi.

Vedem astfel ca, in cazul lui Marcenko, inima nu s-a înmuiat, ci i-a rămas de piatra. Desigur, inima este ceva foarte complicat È™i poate ca, intr-o zi, el se va schimba. Mărturia lui ne arata ca nu putem trimite un om intr-un lagăr de concentrare È™i sa spunem: „aÈ™a îl vom face creÈ™tin”. Unii devin creÈ™tini, alÈ›ii nu.

Când convertirea are loc, procesul revelaÈ›iei apare intr-un mod foarte simplu; o persoana este in nevoie, suferă È™i atunci, cumva, se deschide o alta lume. Cu cat eÈ™ti mai in suferinÈ›a È™i in dificultăÈ›i si eÈ™ti „disperat” după Dumnezeu, cu atât mai mult El iÈ›i vine in ajutor, Se dezvăluie Cine este È™i iÈ›i arata calea de ieÈ™ire.

Iată de ce nu trebuie sa căutam lucruri spectaculoase, precum minunile. Din întâmplarea cu Sfântul Nichita, relatata mai sus, È™tim ca aceasta este cea mai rea cale de apropiere (de Dumnezeu, n. red.) si duce la înÈ™elare. Calea cea dreapta se afla in inima care încearcă sa se smerească È™i È™tie doar ca suferă È™i ca trebuie sa existe cumva un adevăr mai înalt care nu numai ca o poate ajuta in acesta suferinÈ›a, dar o È™i poate aduce intr-o cu totul alta dimensiune. Aceasta trecere de la suferinÈ›a la realitatea transcendenta reflecta viaÈ›a lui Hristos, Care a murit in suferinÈ›a Sa de pe Cruce, a indurat cea mai îngrozitoare È™i ruÈ™inoasa moarte si, apoi, spre totala nedumerire a propriilor săi Ucenici, a înviat din morÈ›i, S-a înălÈ›at la cer, a trimis Duhul Sfânt È™i a pus începutul întregii istorii a Bisericii Sale.

Iată, in esenÈ›a, ce doream sa va spun despre revelaÈ›ie in Ortodoxie. Dumneavoastră puteÈ›i pune întrebări sau sa comentaÈ›i pe aceasta tema.

Cartea are trei părţi – minunile făcute de sfinţii închisorilor, mărturii ale celor care au trecut prin închisori şi diferite texte despre cinstirea noilor mucenici.

„Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor.” (IPS Arhiepiscop Justinian Chira)