Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Sfantul Nectarie este Sfantul secolului nostru, al secolului al XX-lea. Este sfantul cinstit de toti crestinii ortodocsi si chiar de oameni de altă credintă. Este sfantul minunii si al nădejdii răsădite in fiecare suflet indurerat. Este Sfantul lui Dumnezeu; un om ce a slujit Biserica si care si-a iubit semenii cu dăruire si lepădare de sine. In această carte autorul Sotos Hondropoulos reinvie cu iscusintă literară sfantul chip al acestui luptător ce s-a făcut asemenea ingerilor pentru credintă si virtute , chipul Sfantului a fost incercat in cuptorul răutătii si al vicleniei lumei acesteia, ca aurul lămurita, si care, nelăsandu-se biruit, nu s-a ferit ridicand sa-si ducă crucea si nu s-a plans de clevetirile si nedreptătile ce i s-au făcut. Sufletul său ; cer strălucitor ; nu a cunoscut norii meschinăriei. Următor al lui Dumnezeu si al mucenicilor credintei, a iertat neputintele duhovnicesti si slăbiciunile oamenilor, rugandu-se fierbinte pentru indreptarea si mantuirea lor.

Evenimentul venirii lui Hristos in lume si al prezentei Lui in Biserica il traim in Sfanta Liturghie.  Pentru ca Sfanta Liturghie este Hristos din mijlocul nostru:  Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.  Amin(Matei 28,20).

Si daca Sfanta Liturghie este Hristos impreuna cu noi, o explicare a Sfintei Liturghii este in realitate cuvant despre Hristos.  Sfintii Evanghelisti si Parintii nostri purtatori de Dumnezeu ne-au vorbit despre Hristos, asa cum acestia L-au trait, aflandu-Se mereu langa ei in Sfanta Liturghie:  Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul vietii.  Si Viata s-a aratat si am vazut-o si marturisim si va vestim Viata de veci...(I Ioan 1, 1-2).

Acest sfant atat de mare, cu atat de multe si mari minuni savarsite in viata lui pe pamant, a ramas in mare parte necunoscut si ascuns, cel putin in ultimele secole.  Acum insa revine si intra navalnic in viata noastra.

Preamilostivul Sfant Partenie savarseste iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioara, coplesindu-i cu binefacerile sale pe cei care se apropie de el cu credinta si-l cheama cheama intr-ajutor.

Il usureaza pe omul nefericit din vremurile noastre de orice fel de boala trupeasca si sufleteasca si, mai ales, il elibereaza de demoni, dar si de boala blestemata care bicuieste astazi omenire, cancerul.

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Viata duhovniceasca nu se rezuma in pastrarea doar a catorva obligatii religioase.  In conformitate cu invatatura Bisericii si cu experienta Sfintilor Parinti, viata duhovniceasca este participarea la Harul Sfantului Duh, Care indumnezeieste.  Din aceasta cauza, nu este corecta tendinta din zilele noastre de a considera curata "spiritualitatea" intalnita intre ortodocsi si cei de alta religie.

"A lăuda eu acum pe Prea Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Efrem Sirul, pentru faptele bune ale lui, cele mari şi minunate, socotesc că-mi este mie lucru nepotrivit si mat presus de vrednicie.  Pentru că el, si sus în cer la Dumnezeu este preamărit, şi jos pe pământ la toată Biserica dreptcredincioşilor este cinstit, încă şi de Sfinţii cei mari care, sau într-o vreme cu el au fost, sau şi după el au strălucit, cu cuvinte de laudă s-a încununat.  A arăta iarăşi folosul ce se pricinuieşte din citirea cuvintelor lui, cele de Dumnezeu insuflate şi din Duhul Sfant, Cel întru dânsul sălăşluit, judec că sunt de prisos.  Că lucrul, fiind de faţă, singur mărturiseşte, încă şi vremea a arătat că decât cuvântul de obşte, nimic nu este mai înţelept.  Că el pe toate le vădeşte, precum şi pe folosul acesta.  Că nimeni, din cei ce cu luarc-aminte s-au îndeletnicit în citirea lor, n-a rămas neîmpărtăşit de schimbarea cea spre mai bine în oarecare faptă bună.  Deci, pe acestea, şi altele ca acestea, care de unii se obişnuieşte pe la începutul cărţilor a se spune, eu, pentru pricinile care am zis, lăsându-le, numai pentru tălmăcitor voi arăta, cine a fost, şi pentru tălmăcire, după care izvoare s-a făcut.  Că acestea socotesc că sunt şi celor de pe urmă dorite a le şti, iar mie, cu cuviinţă, a le vesti."

(losif, Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Neamţ)