Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Acest volum reuneste predici la Praznicele Imparatesti, la sarbatorile inchinate Maicii Domnului si la Duminicile de peste an rostite de Sfantul Teofan Zavoratul spre folosul duhovnicesc al celor ce inseteaza la cuvintele marilor Parinti ai Ortodoxiei.

Viata crestina seamana cu suisul la deal.  Cel ce suie se osteneste pentru urcus, dar pe masura ce suie i se descopera tot mai multe lucruri, pentru ca orizontul lui devine tot mai larg.  Asa si in crestinism: cu cat sporeste cineva mai mult in viata crestina, cu atat devine mai larga sfera lucrurilor duhovnicesti care este accesibila mintii si perceptiei sale.  Adevarat intelept este numai cel care este desavarsit in viata crestina; fara sa traiesti crestineste nu vei intelege nimic din crestinism.  Ceea ce se cunoaste despre crestinism cu mintea, fara viata crestina, nu seamana deloc cu realitatea.  Oricat de amanuntit si de elocvent ai povesti, de exemplu, ce fel de gust are ananasul, nu poti sati dai seama cu adevarat pana ce nul gusti; asa si cu invatatura crestina – cat timp no aplici in viata ta, nicidecum nai sa te ridici pana la gustul ei.

Când omul aruncă sămânţa în pământ, ea face de la sine rădăcină, tulpină şi boabe, pe când omul se deosebeşte prin conştiinţă şi libertate, şi viaţa lui nu este un şir de fenomene care decurg unul din celălalt în mod necesar, ci un şir de acţiuni întreprinse în mod conştient şi săvârşite din proprie iniţiativă. El îşi trasează dinainte un fel de viaţă, după care îl pune în practică. Şi numai în acest mod viaţa lui este viaţă cu adevărat omenească, raţional‑liberă. Creştinul, care este următor al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie să‑şi obosească mintea trasându‑şi singur felul de viaţă. El are înaintea sa pilda vieţii Domnului Hristos. La aceasta să se uite fiecare şi să trăiască după ea. Pictorul se uită la original şi transpune trăsătură după trăsătură pe pânza pregătită dinainte: şi creştinul trebuie să se uite la trăsăturile vieţii Domnului şi să le transpună în viaţa sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul

„Viaţa creştină, încă de la primii paşi, întâmpină obstacole de diferite feluri şi, cu cât se înaintează mai mult, cu atât mai numeroase sunt acestea. Oricine intră pe această cale trebuie să se înarmeze cu un curaj neclintit pentru a avansa, astfel încât lupta şi obstacolele care îl aşteaptă să nu-l împingă înapoi. Mai presus de orice este să nu te laşi niciodată copleşit de descurajare; nimic nu este mai periculos”. „Lupta duhovnicească nu trebuie întreruptă niciodată, ci reluată fără încetare. Ai căzut? Nu deznădăjdui. Ridică-te din nou cu hotărârea fermă de a nu mai cădea niciodată şi reia lupta cu curaj. Totul depinde de decizia liberă a omului. Dumnezeu Însuşi aşteaptă această determinare, pentru că harul divin nu constrânge câtuşi de puţin voinţa omului, ci îşi dobândeşte eficacitatea din consimţământul liber al voinţei”. Scoală-te! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău, cu tânguire şi lacrimi, ca să aibă milă de tine, ca să nu cazi în răul acesta nesfârşit. Ridică-te! Iată, că celor drepţi, sfinţilor şi tuturor păcătoşilor, care se pocăiesc din inimă, Dumnezeu le promite viaţa, bucuria şi fericirea veşnică. Ei vor fi cu Dumnezeu pentru totdeauna, Îl vor vedea faţă către faţă şi se vor bucura de El pururea, ca de o băutură dulce. Vor fi mângâiaţi, se vor bucura şi se vor veseli neîncetat; vor domni ca nişte regi şi domni pentru totdeauna. 

Priveste in jur si cerceteaza: cu cesunt ocupati toti oamenii, de cine se ingrijesc, pentru cine lucreaza?  Toti, pana la unul, lucreaza pentru pantece si toate ostenelile lor sunt pentru satisfacerea pretentiilor lui: Da-mi sa mananc, Da-mi sa beau.  Si singura fagaduinta doborarii acestui tiran al nostru, cat de mare bine promite sa aduca in viitor! 

Puneti-va acum in acest punct si cugetati: incorto se va indrepta nepotolita sete de activitate a veacului acestuia in veacul celalalt, cand nu va mai fi nevoie sa ne ostenim pentru stomac si, indeobste, pentru lucrurile aceste vieti?  Trebuie sa dam un raspuns de pe acum, ca sa ne pregatim de ceea ce ne asteaptain viitorul nesfarsit.