Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Editia a III-a.

Postul Mare este acel timp privilegiat din cursul anului bisericesc cand pregatirea pentru participarea credinciosilor la drama Patimii si lumina Invierii din Saptamana Mare ia forma unei anticipari ascetice a Pastelui. Pe parcursul a patruzeci de zile de post, priveghere si rugaciune staruitoare acestia lucreaza cu smerenie in ei insisi la curatirea si restaurarea firii intinate si risipite de pacat. Intreg acest efort spiritual al Postului Mare e jalonat si insotit in Ortodoxie de cultul Bisericii cuprins in Triod, una din cele mai profunde si zguduitoare carti.

Triodul explicat al parintelui ieromonah Makarios Simonopetritul ofera in sfarsit o ampla lectura teologica si liturgica acestui monument, prezentandu-l si interpretandu-l dintr-o perspectiva mistagogica, profund duhovniceasca. Analizele fine si precise ale parintelui Makarios evidentiaza impletirea unica intre teologie si cult, imnografie si tipic, intre postul sufletului si postul trupului. Trecand in revista elementele cotidiene si principalele etape ale cursei duhovnicesti a Postului Mare marcate de duminicile lui speciale, in al caror centru se inalta Crucea de viata facatoare, ele se incheie cu o profunda meditatie asupra timpului liturgic si functiei sale mistagogice in cultul ortodox.

Jalon important al unui itinerar spiritual personal care avea sa-l conduca pe autor la initierea in Ortodoxie si monahism la Sfantul Munte, cartea parintelui Makarios e un ghid indispensabil pentru toti cei ce doresc sa aiba o viziune precisa asupra celui mai impresionant si complex monument al spiritualitatii liturgice ortodoxe: Triodul.

Scopul volumului de faÈ›ă este acela de a repune în circuitul teologic È™i duhovnicesc câteva din mărturiile — îngropate în publicaÈ›ii greu accesibile publicului — privitoare la unele din marile figuri È™i personalităÈ›i spirituale ale monahismului românesc din epoca postpaisiană: cuvioÈ™ii Pahomie al Romanului (1660–1724), Antipa de la Valaam (1816–1882), Irinarh Roset (1771–1859), Nifon Ionescu (1807–1901) È™i Nectarie CreÈ›u (1808–1898). Comun tuturor acestora este faptul că, din pricina vicisitudinilor istorice, în special ca urmare a reprimării monahismului ortodox prin măsurile de secularizare impuse de statul modern în secolul XIX, toÈ›i aceÈ™ti mari călugări îmbunătăÈ›iÈ›i, cu viaÈ›a ascetică È™i duhovnicească exemplară, au fost nevoiÈ›i să-È™i lase È›ara È™i să se stabilească, pentru a se putea împlini spiritual autentic, în Rusia, în Palestina sau la Athos care ofereau medii mai prielnice realizării idealului monahal, de unde s-au È™i mutat la Domnul. Memoria lor ne-a fost păstrată de ucenici fideli care au aÈ™ternut în scris vieÈ›ile lor È™i ne-au transmis testamentele lor duhovniceÈ™ti.
 Dincolo de interesul pur documentar, reeditarea lor într-o formă modernă are scopul de a readuce în memoria eclezială a credincioÈ™ilor, a teologilor È™i, nu în ultimul rând, a monahismului actual profilurile câtorva figuri duhovniceÈ™ti exemplare uitate sau mai puÈ›in cunoscute. Căci, aÈ™a cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „e bine ca toÈ›i credincioÈ™ii Bisericii din orice loc să aibă cunoÈ™tinÈ›ă de sfinÈ›ii de pretutindeni, pentru că fiecare sfânt aduce prin faptele lui săvârÈ™ite în alte împrejurări model de fapte pentru orice fel de împrejurări din viaÈ›a lor. Căci faptele sfinÈ›ilor È™i vieÈ›uirea lor străluminată de prezenÈ›a lui Dumnezeu în ei depăÈ™esc determinările locale, ridicându-se la ceea ce poate fi model È™i întărire pentru credincioÈ™ii din orice loc”. 

Nu numai pentru lumea noastra postmoderna, dar si pentru crestinii si Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare si o enigma.  Ne sunt straine atat lumea Sa si Dumnezeul despre Care vorbeste, cat mai ales comportamentul Sau ciudat.  Iisus apare nu doar vestind Imparatia lui Dumnezeu, ci si intrupand aceasta Imparatie.  Accesul la adevaratul Iisus este partial blocat astazi atat de viziunea teologica anistorica a Bisericilor, cat si de imaginea pur istorica a scepticismului modern.  Ambele pun in paranteza atat contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupatia romana, cat si fundalul biblic al aspiratiilor religioase ale poporului Israel.  Restituind cu rigoare acest context istoric si scripturistic indispensabil, cartea de fata respune intr-o perfecta coerenta, in acelasi timp istorica si teologica, povestea lui Iisus din Nazaret de la nastere pana la Cruce, Inviere si Inaltare ca poveste a lui Dumnezeu Insusi venit sa-si instaureze Imparatia pe pamant, ca si in cer, intr-o umanitate si creatie innoite.

O lectura pasionanta si necesara pentru toti cei interesati de crestinism, dar in primul rand pentru crestinii insisi, care uita adeseori ca nu ei definesc crestinismul, ci Iisus Hristos.  Iar Scriptura spune nu povestea crestinului, ci povestea lui Iisus, a carei intelegere corecta este vitala pentru crestinism in toate timpurile, dar poate mai ales in confuziile culturale din zilele noastre.

In cazul gandirii crestine astazi, credinta si ratiunea nu doar ca se contrazic mai putin ca oricand, dar insasi problema presupusului lor conflict n-are nici un sens si nici macar n-ar trebui sa se puna.  Ne putem pierde eventual credinta, dar cu siguranta nu pentru ca am castigat in ratiune.  S-ar putea sa pierdem din credinta tocmai pentru ca ne imaginam ratiunea incapabila sa inteleaga o parte — si inca o parte decisiva, chiar cea mai decisiva — din ceea ce viata noastra ne face sa experimentam.  Foarte repede cedam: ratiunea nu intelege totul, suntem nevoiti sa admitem spatii imense care ne raman de neinteles si irationale, pe care le abandonam credintei si parerii; si foarte repede renuntam definitiv sa mai gandim ceea ce am alungat deja din campul sensibilului. Din acest somn al ratiunii se ivesc atunci cosmaruri — ideologice.  Prea repede socotita ca venind de la sine si cu totul naturala, separatia intre credinta si ratiune se naste astfel intai dintr-un deficit de rationalitate, dintr-o capitulare fara lupta a ratiunii inaintea a ceea ce e presupus de negandit.  Dar daca nu ne pierdem credinta dintr-un exces de practica a rationalitatii, s-ar putea, din contra, sa ne pierdem adeseori din rationalitate pentru ca excludem prea repede credinta si domeniul pe care ea il deschide, cel al Revelatiei.  Pierzandu-ne credinta pierdem din ratiune.

La doar 26 de ani tânărul teolog buzoian Olimp Căciulă susținea în 1931 la facultatea de teologie din Atena un strălucit doctorat. Conținutul lui amplificat apărea în același an sub forma unei voluminoase cărți scrise cu remarcabilă erudiție și cuprindere teologică într-o limbă greacă apropiată de cea clasică (katharevusa) cu titlul Dumnezeiasca Euharistie ca jertfă. Olimp Căciulă publica astfel o monografie de pionierat care avea meritul de a fi introdus pentru prima dată în dezbaterea teologică ortodoxă contemporană tema centrală a jertfei euharistice. 
Prompt semnalată și elogios recenzată îndată de la apariție atât la Atena, cât și la Paris, cartea a rămas practic necunoscută și nereceptată în România. Vălul nedrept al uitării s-a așternut în perioada comunistă și peste acest moment de referință din istoria teologiei ortodoxe române contemporane. 
Restituirea ei integrală nu este însă doar un gest obligatoriu de dreptate recuperatoare și de pioasă recunoștință față de luminoasa figură a autorului ei, preotul Olimp Căciulă. Așa cum arată în prefața sa pr. prof. Ioan Ică sr, Olimp Căciulă face parte din constelația de mari teologi ai Românei Mari ca reprezentant de seamă al „interbelicului” teologic românesc, iar lucrarea sa — exemplară pentru nivelul intelectual al „generației de aur” a teologiei ortodoxe românești din care făcea parte — e o contribuție românească vizionară la reorientarea liturgic-euharistică a teologiei ortodoxe contemporane. Ea intră acum în sfârșit în circuitul teologiei românești ca o pledoarie pentru actualitatea de nedepășit — argumentată peste decenii pe larg, în toate conexiunile și dimensiunile ei dogmatice, ecleziologice și duhovnicești, și de pr. Dumitru Stăniloae — a jertfei și Euharistiei pentru viața Bisericii și înnoirea ei în toate timpurile. 
 
Cuprins 
 
Olimp Căciulă și remarcabila generație teologică a României Mari (pr. prof. Ioan Ică sr) 
 
* 
 
Cuvânt-înainte 
Introducere. PROBLEMA EUHARISTIEI CA JERTFĂ 
 
Partea I 
DESPRE JERTFĂ ÎN GENERAL 
 
I. RELIGIE ȘI JERTFĂ 
 
II. ORIGINEA JERTFEI 
1. Teoria oferirii de daruri din interes 
2. Teoria oferirii sacrificiului ca hrănire a divinității 
3. Teoria provenienței sacrificiului din noțiunea de totem 
4. Teoria lui Loisy: originea sacrificiului trebuie căutată în înclinarea omului primitiv spre magie 
5. Unde anume trebuie căutată adevărata origine a sacrificiului 
 
III. FIINȚA JERTFEI 
1. Ființa jertfei în oferirea unui lucru 
2. Ființa jertfei în schimbarea lucrului oferit (prin distrugere, junghiere, ardere) 
 
IV. SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA JERTFELOR IUDAICE 
 
Partea a II-a 
DESPRE JERTFA EUHARISTICĂ ÎN SPECIAL 
 
V. ÎNVĂȚĂTURA BISERICII ORTODOXE DESPRE JERTFA EUHARISTICĂ — ACCEPTAREA EUHARISTIEI CA JERTFĂ 
 
VI. ÎNVĂȚĂTURA BISERICII PROTESTANTE DESPRE JERTFA EUHARISTICĂ — NEGAREA EUHARISTIEI CA JERTFĂ 
Demonstrație istorică a adevărului Euharistiei ca jertfă 
 
VII. JERTFA EUHARISTICĂ ÎN TRADIȚIA PRIMELOR TREI SECOLE ALE BISERICII 
1. Ciprian 
2. Tertulian 
3. Ipolit 
4. Constituțiile Sfinților Apostoli 
5. Origen 
6. Clement Alexandrinul 
7. Irineu 
8. Iustin Martirul 
Părinții apostolici 
9. Ignatie 
10. Barnaba 
11. Clement Romanul 
12. Didahia celor Doisprezece Apostoli 
 
VIII. JERTFA EUHARISTICĂ POTRIVIT SFINTEI SCRIPTURI 
A. Jertfa euharistică în Vechiul Testament 
1. Jertfa prefigurativă a lui Melchisedec 
2. Profeția lui Maleahi 
B. Jertfa euharistică în Noul Testament 
1. Potrivit sfântului evanghelist Luca (a. Evanghelia după Luca / b. Faptele Apostolilor) 
2. Potrivit sfântului apostol Pavel (a. Epistola 1 către Corinteni / b. Epistola către Evrei) 
3. Potrivit evangheliștilor Matei și Marcu 
4. Potrivit evanghelistului Ioan 
C. Instituirea jertfei euharistice și critica raționalistă 
1. Euharistia ca simplă parabolă 
2. Euharistia ca simplă învățătură eshatologică 
D. Religiile de mistere ale Antichității și jertfa euharistică 
1. Misterele eleusine 
2. Cultul zeiței Isis 
3. Cultul Cybelei 
4. Misterele orfice 
5. Cultul lui Mithra 
 
IX. FIINȚA EUHARISTIEI CA JERTFĂ 
Expunerea diferitelor teorii cu privire la ființa Euharistiei ca jertfă 
A. Teologii romano-catolici și problema ființei Euharistiei ca jertfă 
A1. În jurul ideii de schimbare 
1. Ființa Euharistiei ca jertfă în schimbarea reală 
a. Ființa Euharistiei ca jertfă în schimbarea reală a elementelor pâinii și vinului 
b. Ființa Euharistiei ca jertfă în schimbarea reală a lui Iisus Hristos 
2. Ființa Euharistiei ca jertfă în schimbarea mistică 
Insuficiența ideii de schimbare pentru explicarea Euharistiei ca jertfă 
A2. În jurul ideii de oferire 
1. Ființa Euharistiei ca jertfă în oferirea lui Hristos de către El Însuși 
2. Ființa Euharistiei ca jertfă în oferirea lui Hristos de către Biserică 
Avantaje și deficiențe ale ideii de oferire aplicată jertfei euharistice 
B. Teologii ortodocși și problema ființei Euharistiei ca jertfă 
1. Macarie Bulgakov 
2. Alexiu Comoroșan 
3. Nikolaos Damalas 
4. Christos Andrutsos 
5. Konstantinos Dyovuniotis 
6. Ioan Mihălcescu 
C. Mărturiile diferitor Părinți și scriitori bisericești de după veacul al IV-lea despre ființa Euharistiei ca jertfă 
Sfântul Ioan Hrisostom 
D. Schița unei teorii corecte despre ființa Euharistiei ca jertfă 
 

 Volumul de față reconstituie și restituie pentru prima dată în limba româna, dar și într-o limbă modernă, principalele monumente care alcătuiesc dosarele canonizărilor succesive, pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului XIV, mai întâi a învățăturii dogmatice și mai apoi a personalității teologico-duhovnicești a Sfântului Grigorie Palama. Amplul studiu introductiv le situează în contextul lor schițând o vastă panoramă istorică, explicitând în același timp și multiplele semnificații puse în joc de acestea atât în epocă, dar și în dezbaterile actuale.
 Cititorul are acces mai întâi la suita Tomosurilor dogmatice din anii 1340–1368 prin care, canonizând învățătura și persoana Sfântului Grigorie Palama drept criteriu, grilă de interpretare, sigiliu și triumf al Ortodoxiei, Biserica bizantină prinsă între islam și romano-catolicism și-a precizat într-un moment critic al existenței sale identitatea spirituală și teologică. Acest amplu dosar dogmatic e urmat de Viața și Slujba Sfântului Grigorie Palama, scrise de ucenicul său, patriarhul Filotei Kokkinos, monumente unice prin profunzimea lor duhovnicească și pe nedrept uitate. Cele două dosare mai mici, al captivității otomane și al celor patru rugăciuni păstrate, vin să întregească portretul marelui ierarh bizantin cu alte câteva aspecte mai puțin cunoscute până acum publicului românesc, completând fericit monumentalele restituiri din volumul de față.
 Momentul în care acesta apare este unul multiplu aniversar, în 2009 împlinindu-se 650 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama și totodată de la înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei; precum și 70 de ani de la apariția la Sibiu a primei monografii moderne despre „viața și învățătura” sa, scrisă de tânărul preot profesor Dumitru Stăniloae, pe atunci în vârstă de numai 35 de ani.