A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Teza de doctorat a parintelui Ioannis Romanidis a reprezentat nu doar „o piatra de poticnire”, care a ravasit Facultatea de Teologie din Athena, ci si o „adevarata revolutie, unitatea de masura a celei mai curate ortodoxii bisericesti”, una dintre calauzele restabilirii vietii bisericesti si demersului teologic, hranite de intelegerea autentica a cuvantului patristic.

Cuvantul parintelui Romanidis, asemenea celui pa­tristic, are neindoielnic virtutea de a lumina si a in­cita totodata, trezind in spiritul noilor generatii ne­voia de a descoperi filonul patristic si teologia empirica a curatirii si luminarii inimii si a indumnezeirii, dincolo de stereotipurile si cliseele unei pseudo-teologii straine de invatatura Bisericii primare si de experienÈ›a aducatoare de viata si nestricaciune a Duhului.

Cartea de fata cuprinde, pe de o parte, marturii ale unor diverse persoane care au trecut prin experienta traumatizanta a divortului; acestea, desi marcate mai mult sau mai putin de slabiciuni omenesti si subiectivisme, au insa in comun nazuinta sincera spre o in­­ţte­legere si traire ortodoxa a acestei experiente si a urmarilor ei.  Pe de alta, ea reuneste pareri si sfaturi ale catorva preoti si psihologi ortodocsi cu o bogata experienta in domeniu.

Materialele incluse in aceasta lucrare au fost selectate in asa fel incat sa acopere un spectru cat mai larg de situatii, probleme si perspective, oferind solutii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confrunta, sub o forma sau alta, cu tragedia divortului.

Speram ca publicarea in limba romana a acestei carti care s‑a bucurat de mare succes in Rusia sa ajute la prevenirea sau vindecarea cat mai multor drame familiale si a urmarilor lor.

Dmitry Semenik

Ediția a doua

Sfântul Ciprian al Cartaginei a fost una din personalităţile remarcabile ale Bisericii Creştine din prima jumătate a secolului al III‑lea. Se trăgea dintr‑o familie nobilă şi bogată. A primit o educaţie aleasă, studiind, printre altele, retorica (pe care mai apoi a predat-o). A dus o viaţă îmbelşugată şi, pare‑se, chiar uşuratică până într‑o zi, când, auzind de curăţia şi sfinţenia preotului creştin Ceciliu, a început a‑l frecventa, şi astfel a fost câştigat pentru totdeauna de învăţătura şi Biserica lui Hristos. Ca episcop, Sfântul Ciprian a condus comunitatea creştină din Cartagina, însă de fapt din toată Africa Romană, în vremuri foarte tulburi. A trebuit să înfrunte două persecuţii de amploare, apoi ciuma devastatoare din 252‑254 – pentru care autorităţile romane şi mulţimea păgânilor i‑au făcut vinovaţi pe creştini –, erezii şi invazii ale triburilor deşertului. A primit cununa mucenicească în timpul prigoanei lui Valerian. 

„Ciprian este poate cel mai natural în corespondenţa sa. Aceasta reprezintă un document de primă importanţă. Ciprian are o înaltă conştiinţă atât a drepturilor, cât şi a îndatoririlor episcopului… Corespondenţa sa ne dovedeşte că nu se mulţumea numai cu formularea unor idei generoase, ci acţiona conform principiilor pe care le‑a fixat. Este acelaşi atât în acţiunile, cât şi în scrisorile sale. Conducător înnăscut, a ştiut să creeze unitatea în viaţa sa, să alăture la fermitate blândeţea, la prudenţă entuziasmul, la prevedere abilitatea. Acest om de acţiune este un mistic, pe deplin el însuşi atât la rugăciune, cât şi la lucru…” (Adalbert Hammann, Părinţii Bisericii) 

In centrul vietii crestine a fost intotdeauna Dumnezeiasca Liturghie: Jertfa Trupului si a Sangelui lui Hristos, fara de care impartasirea cu Dumnezeu nu este cu putinta.  A constientiza toata insemnatatea ei, a lua parte la ea cu toata fiinta, cu toata mintea si cu toata inima, este una dintre cele mai mari lucrari ale crestinului - si pe calea ei ne calauzesc predicile cu insuflare dumnezeiasca ale unuia dintre sfintii vremurilor moderne.  Ierarh atat traitor, cat si invatat, a carui propovaduire a fost intotdeauna intarita de vietuire, Serafim al Dimitrovului a reusit sa transmita pastoritilor sai nu simple cunostinte, ci har si putere pentru a trai crestineste in vremuri a caror greutate abia ne-o putem inchipui astazi. 

Incantatoare prin simplitate si frumusete, aceste invataturi ale Sfantului Serafim despre Dumnezeiasca Liturghie vor da cititorului sa guste din puterea care i-a purtat cu biruinta pe noii Mucenici si Marturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria crestinatatii.

Cu dragoste smerita, dar barbateasca, Sfantul Serafim de Sarov vine in ajutorul crestinilor care au de infruntat ritmul debusolant al vietii contemporane.  Cand ne lipseste timpul sau cand nu avem la indemana o bogata literatura duhovniceasca, indrumarile simple si practice ale unuia dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti Sfinti se vor dovedi in numeroase randuri alegerea salvatoare.

Pentru răstimpul de înfrânare şi nevoinţă al Păresimilor, nimic nu-l întăreşte mai mult pe postitor şi nu îi uşurează mai tare sarcina decât cuvintele sfinţilor. În această carte mică, dar bogată în învăţături de mare frumuseţe şi adâncime, ­
patru dintre cei mai mari îndrumători ai Ortodoxiei ne ­arată cum să ne curăţim sufletul pentru a ne împărtăşi cu vrednicie, încât postirea noastră să aibă deplină roadă, şi, lucru de o însemnătate deosebită în aceste vremuri zbuciumate, să dobândim împăcarea cu noi înşine şi cu ceilalţi.
„Fericit omul care stăruie în rugăciuni şi rabdă în postiri şi se bucură în privegheri... ridicându-şi ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce şade pe tronul slavei şi cercetează inimile şi străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucură de bunătăţile cele veşnice şi se face fiu şi frate şi prieten şi moştenitor al lui Dumnezeu. Faţa acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecăţii, şi el va moşteni Împărăţia cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)