Pe cerul cel gandit al Bisericii noastre multe stele prealuminoase, adica Sfinti cunoscuti, fac parte din tagma mirenilor.  In afara de Mucenici si de Noi-Mucenici, care in majoritatea lor sunt mireni, exista si multi mireni sfinti.

Sfintenia, asadar, nu este un privilegiu in exclusivitate al monahilor si al celor sfintiti, ci ea este cu putinta sa fie atinsa de orice crestin care are credinta dreapta si ravna pentru nevointa.

Cu Batranul Arsenie se pare ca se implineste cuvantul evanghelic: "Iata cu adevarat israelitean, intru care nu este viclesug". A fost din fire cinstit, simplu, fara de rautate, bland, ascultator, neagonisitor si, in mod deosebit, un nevoitor cum rar se intalneste. Pentru Batranul Arsenie, intotdeauna da era da, iar nu era nu.

Niciodata nu tinea minte raul, orice i-ai fi facut, niciodata nu se mania, niciodata nu facea rau nimanui. Traia in ascultare cu o desavarsita acrivie, si de aceea, prin ascultarea si desavarsita credinta ce le avea in staretul sau, traia zilnic mai presus de legile firii.

In privegherile pe care le incepea de cu seara, se ostenea peste masura cu mii de metanii si cu starea de toata noaptea in picioare, pana se lumina de ziua. Atat de mult se adancea in rugaciune si se daruia ei, incat de multe ori, cand se apropia timpul lucrului, nu voia sa se dezlipeasca de rugaciune.

Batranul acesta, cu toata simplitatea lui, a prins sensul vietii monahale. S-a predat pe sine in intregime ascultarii si nevointei, de aceea L-a si gasit pe Cel dorit. A gasit inlauntrul sau rugaciunea, L-a gasit pe Dumnezeu.

Monahul Iosif Vatopedinul

In zilele noastre, in ciuda extraordinarului progres al stiintei medicale, bolnavii se inmultesc si apar boli noi.  Aproape fiecare familie a trecut sau trece prin incercarile bolilor.  De aceea este foarte folositor sa cercetam care este cauza bolilor si cum vom putea sa le infruntam duhovniceste, ca sa dobandim folos pentru sufletul nostru.  Asa cum vom vedea, boala, care fie se datoreste pacatului, fie altei pricini, este un mijloc de tamaduire si curatie a sufleului.

Pastrator cu scumpatate si lucrator al traditiei noastre patristice, Staretul Iosif n-a incetat vreodata lucrarea inalta a pocaintei, potrivit terminologiei Parintilor nostri.

Asezand faptuirea drept temelie a contemplatiei, Staretul a strabatut calea vietii duhovnicesti cu multa suferinta, urcand toate treptele scarii duhovnicesti.  Si astfel, cu ajutorul Harului, ajungand purtator de Dumnezeu si minte indumnezeita, ne-a daruit intr-o forma innoita, noua, celor de azi, care suntem mult insetati si lipsiti de invatatura, toata traditia Parintilor celor de demult.  Staretul, dupa ce a strabatut acelasi drum si a facut aceeasi calatorie purtatoare de cruce ca si cei din vechime, impartasindu-ne experientele sale, ne da posibilitatea si noua, celor de azi, sa fim urmasi si continuatori ai Sfintilor nostri Parinti.

Monahul Iosif Vatopedinul

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte, a carui faima a depasit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Parintele Paisie pentru a-l vedea si a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colturi ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Africa. Si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa o intalnire cu parintele.

Aceste epistole s-au scris de fericitul Batran Paisie si au fost trimise catre Sfanta Sihastrie a Sfantului Evanghelist Ioan Teologul.

Epistolele au fost pregatite pentru aceasta editare cu putine luni inainte de adormirea Batranului, dar el ne-a spus ca ele sa se editeze dupa adormirea sa si sa cuprinda si testamentul sau, care legalizeaza si asigura curatia si neschimbarea epistolelor.

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul.  Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti.  Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu".  De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea".  Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura.  Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Volumul al treilea cuprinde subiecte care il pot ajuta pe omul chinuit de pacat sa dobandeasca nelinistea cea buna si sa se nevoiasca duhovniceste pentru a se elibera de legaturile pacatului.  Traind pocainta crestinul se va putea dezbraca de omul sau cel vechi care, precum spune undeva Staretul, este "un chirias rau inlauntrul nostru si, ca sa plece, trebuie sa-i daramam casa si sa incepem sa zidim cladirea cea noua, adica pe omul cel nou".

In prima parte a acestui volum au fost cuprinse cu precadere unele cuvinte din cele pe care ni le-a spus Staretul referitoare la ganduri.

Partea a doua se refera la marea binecuvantare pe care o primeste omul de la Dumnezeu atunci cand este nedreptatit si infrunta duhovniceste nedreptatea.

Partea a treia face referire la pacat, care transforma in iad viata pamanteasca; viata care poate deveni, insa, Rai prin nevointa duhovniceasca.

In partea a patra se arata felul in care puterile intunericului, care actioneaza prin uneltele lor, vrajitorii, inselatii etc., desi sunt cu adevarat foarte slabe, pot deveni tari atunci cand omul le da drepturi asupra sa printr-un oarecare pacat greu, prin care si primeste influenta diavoleasca.

In sfarsit, in partea a cincea se accentueaza ca Taina Marturisirii este absolut necesara pentru iertarea pacatelor si ca tot crestinul care voieste sa umble cu siguranta in viata duhovniceasca trebuie sa aiba un povatuitor duhovnicesc.

Parintii acelei vremi aveau multa credinta si simplitate si cei mai multi aveau putina invatatura de carte.  Dar fiindca aveau smerenie si ravna pentru nevointa, primeau mereu iluminarea dumnezeiasca.  Pe cand in vremea noastra, cand s-au inmultit cunostintele, din pacate ratiunea a zdruncinat din temelii credinta oamenilor si a umplut sufletele de semne de intrebare si indoieli.  Asadar, firesc este sa ne lipsim si de minuni, deoarece minunea se traieste si nu se explica prin ratiune.

Subiectele acestui volum pe de o parte pot ajuta pe cei ce se nevoiesc in lume, sa duca "lupta ce buna" cu mai multa ravna, iar pe de alta parte pot destepta constiintele oamenilor care se chinuiesc departe de Dumnezeu, astfel incat sa devina madulare constiente ale Bisericii si sa se bucure in mica comuniune a familiei lor de pacea si odihna pe care le-o da viata duhovniceasca.  Paralel ele subliniaza ca in cadrul casatoriei este absolut necesara respectarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, care "nu sunt grele".  Daca, de pilda, fiecare din soti isi jertfeste voia proprie si face rabdare, atunci nu se simte asuprit, pentru ca aceasta o face din dragoste, simtind astfel inlauntrul sau o mangaiere placuta.

In acest al cincilea volum sunt cuprinse invataturi ale Staretului cu privire la patimi si virtuti. Aceste cuvinte nu constituie o invatatura sistematica, nici nu se refera pe larg la toate patimile si virtutile, ci ele au fost adunate din raspunsurile Staretului la intrebarile legate de "diagnosticarea" si vindecarea patimilor, precum si de lucrarea virtutii.  Staretul, prin cunoscutul sau tact pastoral, prin pildele potrivite si umorul spontan, aduce insorire duhovniceasca, care ajuta sa se deschida in sufletul nostru florile pocaintei si astfel sa dam rod de virtute.  Ne incurajeaza sa privim in fata pe omul nostru cel vechi si astfel sa ne scarbim de "masca lui cea hidoasa" si sa o lepadam.  Credem ca vorba simpla dar luminata a Staretului ne va ajuta sa ne nevoim si mai mult, pentru a ne slobozi din robia patimilor si a trai libertatea cea in Hristos.

Dintre Parintii nedreptatiti ai Bisericii noastre face parte si Cuviosul Parinte Gheorghe, Hagi-Gheorghe, care este un sfant al vremurilor noastre.  Chiar putem spune ca este un mare sfant, in raport cu starea duhovniceasca a epocii noastre.

Staretul a lasat un nume mare. "Un mare ascet si un aspru postitor", se spunea despre el.  Cu numele sau erau numiti toti cei care posteau cu asprime.  "Acesta este un Hagi-Gheorghe", spuneau.

Hagi-Gheorghe avea pentru toti multa dragoste, o dragoste curata.  Era totdeauna pasnic, ingaduitor si ierta usor.  Avea o inima mare, de aceea ii incapea pe toti, asa cum erau.  Traind o viata ingereasca, s-a induhovnicit, a devenit un inger care zbura spre cer, deoarece n-a tinut nimic pentru sine, nici patimi sufletesti, nici lucruri materiale.  Pe toate le-a lepadat, de aceea a si zburat la inaltime.