Pace iubită, bunul cel lăudat de toţi, dar de puţini păzit, cum de ne‑ai părăsit de atâta vreme? Și când te vei întoarce la noi? Cât mi‑e dor de tine, mai mult decât altora, și, când ești cu noi, de tine mă îngrijesc, iar când nu ești, înapoi te chem, cu multe plângeri și lacrimi!

În Cuvintele de pace sau de împăcare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) îmbină cugetările morale, dogma­tice și ecleziologice, sprijinindu‑se în egală măsură pe izvorul unic al înțelepciunii sale duhovnicești și pe o trăire creștină autentică.
Deși rostite acum aproape 1700 de ani, totuși, prin mesajul lor profund, ele tratează o problematică general umană și perenă, oferind creștinilor propriul model de abordare a crizelor și încurajându-i pe clerici și pe toți „făcătorii de pace” în fața dezbinărilor din toate timpurile și locurile.
Schismele și dezbinările de tot felul, îngăduite încă, spre vădirea celor încercați (I Cor. 11, 19), ne țin în stăpânirea lor, cum spunea sfântul, şi astăzi – poate mai mult ca niciodată.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante şi vechi icoane ale Rusiei ortodoxe. Istoria acesteia, plină de mulţime de semne harice și de minuni, nespus de folositoare pentru creștini, naște o osebită evlavie către acest odor de neprețuit. 
Descoperită în anul 1295, în împrejurimile cetății Kursk, la rădăcina unui copac, icoana avea să arate încă dintru început minunate semne: apariția unui izvor tămăduitor la aflarea ei, întoarcerea, în mai multe rânduri, în chip minunat, din cetatea Kursk în Pustia Koren, vindecări de orbire etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” îl va salva, de asemenea, de la moarte, în copilărie, pe cel ce avea să ajungă farul luminos al Rusiei creștine – Sfântul Serafim de Sarov, devenind icoana sa de suflet. Cunoscutul sfânt Ioan Maximovici a plecat pe cărările veșniciei rugându-se înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu… 
Minunile icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Rusia, Serbia, Austria, Germania și Statele Unite – loc în care se află astăzi acest vechi odor sfânt, prezentate în cartea de față, sunt întregite de istoria fabuloasă a icoanei și de acatistul celei care arată pururea lumii semnele milostivirii sale...

În cartea de faţă, Tatiana Şişova – cunoscută cititorilor români din cărţile Probleme şi dificultăţi în educarea co­piilor. Îndrumar pentru părinţi È™i Când copilul nu as­cultă, apărute la Editura Sophia – împreună cu prof. dr. Galina Kozlovskaia, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ruşi în psihiatria pediatrică, abordează sub formă de dialoguri o serie întreagă de probleme psihice serioase, care afectează un număr considerabil de copii, de la autism şi hiperactivitate până la depresie sau alte dependenţe. 
Această carte reprezintă o resursă unică, ce oferă, din perspectiva avizată a unor specialişti creştini în sănătate psihică, sfaturi fundamentate pentru cei care se confruntă cu probleme grave, dar mai ales pentru cei care doresc să le preîntâmpine È™i să-i ferească de ele, dacă este cu putinţă, pe cei dragi. 
 
autismul • hiperactivitatea • depresia • nevrozele • narcomania • sinuciderea • dependenţele 
 
Tatiana Şişova este psiholog, membru al Uniunii Scriitorilor Rusiei, autor a numeroase articole şi cărţi de psihologie şi pedagogie, poveşti şi piese de teatru pentru copii. 
 
Prof. dr. Galina Kozlovskaia este p­sihiatru de copii cu o experienţă de câteva decenii. La ora actuală este şefa departamentului de patologie psihică a copilului mic din cadrul Centrului ştiinţific federal de sănătate psihică din Moscova. 

„Acesta este felul adevărat de a posti: nu da minţii ­hrana ­voluptăţii simţurilor; să nu uneltească înăuntrul tău boldul desfrânării; mintea să nu cunoască temniţa patimilor; fugi de în­so­È›irea cu cei întinaÈ›i. Prin acestea te vei face însemnat în faţa lui Dumnezeu; prin ele È›i se va aduce cununa dreptăţii.” 
Sfântul Chiril al Alexandriei 
* * * 
Scrisorile pascale se disting, în ansamblul literaturii omiletice, ca un gen literar, prin excelenţă, alexandrin. Originea acestui gen se află în strânsă corelaÈ›ie cu datoria episcopului Alexandriei (instituită prin hotărârea Sinodului I Ecumenic) de a anunţa anual, oficial, data sărbătoririi Paştilor, pe care astronomii alexandrini o aflau în urma unor calcule astronomice complexe. 
Sfântul Chiril (cca. 375/380-444) pare a nu se regăsi pe sine decât în răgazul oferit de alcătuirea acestor Scrisori pascale – cu prilejul cărora, prin arta sa literară unică, dezvoltă, într-un demers exegetic pe marginea citirilor liturgice veterotestamentare proprii perioadei Triodului, temeiurile adevăratei prăznuiri a Sfintelor PaÈ™ti prin nevoinÈ›ă, cumpătare È™i mai ales prin administrarea „medicamentului” postului, „maica a tot lucrul bun”, „duşmanul a tot păcatul”, aducătorul harului înfrumuseÈ›ării în Hristos a omului È™i, totodată, garantul împăcării cu Dumnezeu.

După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii ei pământeşti. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat‑o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S‑a născut din mine şi harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulțime de binefaceri și izbăvire de păcate. 
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, apar­ți­nând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s‑a arătat pentru prima oară în părțile Pskovului, în anul 1420, într‑o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor. 
Credincioșii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupești și sufletești, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă și smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlinește fără zăbavă rugăciunile.

Se cade preotului să fie sfînt şi cu sufletul, şi cu trupul. Să fie stîlp de foc care să lumineze Biserica, adică norodul lui Dumnezeu, şi să fie mai curat decît razele soarelui, ca să nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfînt. Preoţia se face pe pămînt, însă are rînduiala cetelor cereşti. Pentru că nu om, nici înger, nici altă putere zidită poate să o facă, ci singur Preasfîntul Duh săvîrşeşte Liturghia aceasta şi preotul face slujba îngerilor. Pentru aceasta se cade ca şi cel preoţit să pună în mintea lui, cînd face Liturghie, că stă cu îngerii în Cer înaintea lui Dumnezeu; deci se cade să fie curat ca şi îngerii. Oare nu ştiţi că nici un suflet omenesc n‑ar putea să rabde vreodată focul acela al Jertfei, dacă n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Căci, de va cunoaşte cineva în ce chip poate să se apropie de acea fericită şi prea‑curată fiinţă omul ce este încă învelit cu trup şi cu sînge, atunci va vedea bine cu cîtă cinste i‑a învrednicit pe preoţi darul Duhului Sfînt. Pentru că şi sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi s‑au cucerit preoţiei – ca unei înalte, şi cereşti şi dumnezeieşti [vrednicii] – şi că de nevoie se cade şi se cuvine numai sfinţilor să o aibă. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfînt să fugă de Liturghie, ca să nu ardă şi trupeşte, şi sufleteşte! Atîta este mai înaltă preoţia decît împărăţia cîtă osebire este între suflet şi trup. (Sfîntul Maxim Mărturisitorul) 
 
Cuprinde: 34 de predici ale Sf. Ioan Gura de Aur si 11 cuvinte ale multor Sfinti si Dascali 

Ediţie îngrijită de monahul Filotheu Bălan
de la Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Petru Vodă – Neamţ

Cuprinzînd cîntări psaltice, traduse, alcătuite şi exighisite de sfinţii părinţi paisieni:
Iosif Monahul, Macarie Ieromonahul, Visarion Ieromonahul, Calinic Ieromonahul şi de alţi cuvioşi părinţi care au vieţuit în obştile paisiene

„A doua ediţie a Triodului Paisian este mai mult decît o simplă reeditare (atît de dorită şi de mult aşteptată de psalţi). Volumul, apărut în condiţii grafice excelente şi înfrumuseţat cu caligrafie paisiană, aduce la lumina tiparului compoziţii dovedind nu numai sfinţenia, profunzimea teologică şi superba măiestrie a Cuvioşilor melurgi români, dar şi vîrful compoziţional în întreg repertoriul bizantin de gen. Zeci de noi capodopere fac din această ediţie pe drept cuvînt o carte inedită şi un jubileu psaltic.De la apariţia tiparului psaltic în Ţările Române în anul 1820, partiturile psaltice dedicate Triodului de către vechii imnografi ai Bisericii Ortodoxe Române au rămas, în cea mai mare parte a lor, în manuscris. Îndemnat de Cuviosul Justin Pârvu, începînd din anul 2000 am mers pe urma unor valoroase manuscrise alcătuite în obştile paisiene în anii 1820-1830, pentru a strînge o bibliotecă muzicală a obştilor Sfîntului Paisie Velicicovschi (1722-1794), stareţul Mănăstirii Neamţ. Dezideratul era unul extrem de important: practic, tot ce a fost mai valoros şi mai insuflat de Dumnezeu în psaltica românească aparţinuse repertoriului muzical paisian. Căutarea manuscriselor muzicale alcătuite în obştile paisiene începînd cu anul 1758 a devenit o adevărată epopee, fiecare nou martor aflat în vreun fond din vreo bibliotecă reprezentînd, pe de o parte, aflarea unor răspunsuri la întrebări nedezlegate de atîţia ani, iar pe de altă parte, apariţia altor întrebări născute din cercetarea atentă a fiecărui codex. Chiar şi aşa, marea binecuvîntare este aceea că aproape fiecare nou manuscris descoperit aduce un plus compoziţional sau exegetic la tezaurul deja uriaş.Spre diferenţă de prima ediţie, care a apărut în anul 2005 într-un singur volum, această a doua ediţie a fost gîndită să includă cea mai mare parte a partiturilor paisiene descoperite pînă acum în Noua Metodă (sistemul notaţional psaltic folosit în ultimele două secole), iar aceasta a determinat necesitatea împărţirii lor într-o suită de mai multe volume:1. Triodul pînă la Duminica Floriilor
2. Liturghiile Postului Mare
3. Acatistul Bunei Vestiri
4. Săptămîna PatimilorPrimul volum – Triodul pînă la Duminica Floriilor – este în format A4 şi conţine 500 de pagini de muzică psaltică în policromie, în cele mai bune condiţii grafice. 

Se cade preotului să fie sfînt şi cu sufletul, şi cu trupul. Să fie stîlp de foc care să lumineze Biserica, adică norodul lui Dumnezeu, şi să fie mai curat decît razele soarelui, ca să nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfînt. Preoţia se face pe pămînt, însă are rînduiala cetelor cereşti. Pentru că nu om, nici înger, nici altă putere zidită poate să o facă, ci singur Preasfîntul Duh săvîrşeşte Liturghia aceasta şi preotul face slujba îngerilor. Pentru aceasta se cade ca şi cel preoţit să pună în mintea lui, cînd face Liturghie, că stă cu îngerii în Cer înaintea lui Dumnezeu; deci se cade să fie curat ca şi îngerii. Oare nu ştiţi că nici un suflet omenesc n‑ar putea să rabde vreodată focul acela al Jertfei, dacă n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Căci, de va cunoaşte cineva în ce chip poate să se apropie de acea fericită şi prea‑curată fiinţă omul ce este încă învelit cu trup şi cu sînge, atunci va vedea bine cu cîtă cinste i‑a învrednicit pe preoţi darul Duhului Sfînt. Pentru că şi sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu părinţi s‑au cucerit preoţiei – ca unei înalte, şi cereşti şi dumnezeieşti [vrednicii] – şi că de nevoie se cade şi se cuvine numai sfinţilor să o aibă. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfînt să fugă de Liturghie, ca să nu ardă şi trupeşte, şi sufleteşte! Atîta este mai înaltă preoţia decît împărăţia cîtă osebire este între suflet şi trup. (Sfîntul Maxim Mărturisitorul) 
 
Cuprinde: 34 de predici ale Sf. Ioan Gura de Aur si 11 cuvinte ale multor Sfinti si Dascali 

Preacurată și binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, cu umilință vin și cad înaintea ta, căci, iată, sunt împovărat de mulțimea neputințelor și a întunecărilor mele de faptă și de gând. Nu mă trece cu vederea, ci, prin milostivirea și strălucirea ta de Maică și Fecioară, slobozește-mă din strânsoarea necredinței și a beznei sufletești. Fă-mă și pe mine să pricep noianul milei tale și neîncetata dragoste pe care o ai pentru întreaga fire omenească. Îmbrățișează-mă și pe mine cu dumnezeiasca ta smerenie, care nu se scârbește de nimeni, niciodată, oricât ar fi de îndepărtat de Dumnezeu și oricât de mult ar fi zăbovit întru faptele necredinței. 
Ajută-ne tuturor să pricepem că nețărmurita ta dragoste pentru oameni este tăinuită și izvorâtă din dragostea ce I-o porți Fiului tău și Dumnezeului nostru. Tu ești cea care L-ai născut, tu ești cea care I-ai auzit cel dintâi scâncet, tu ești cea care I-ai văzut cel dintâi pas și tot tu ești cea care I-ai auzit cel dintâi cuvânt. Tu ești cea care L-ai hrănit la pieptul tău, tu ești cea care L-a îmbrăcat și tot tu ești cea care I-a pregătit în fiecare zi hrană. Tu ești cea care L-ai îmbrățișat așa cum nimeni altul nu o va putea face, căci îmbrățișarea ta nu era numai cea prin brațele trupului, ci s-a îndumnezeit prin îmbrățișarea Duhului, care a cuprins taina unirii firii omenești și a celei dumnezeiești întru Domnul Hristos, Fiul tău și Fiul Părintelui Ceresc. 
De aceea, tu ești cea mai mare nădejde a firii omenești, iar Duhul Sfânt odihnește desăvârșit întru tine, pentru că nici un om, niciodată, nu va putea cuprinde în făptura sa măsura dragostei tale pentru Dumnezeu și Om. 
 
 
Ediție îngrijită de L. S. Desartovici 
Ilustrațiile și icoana reprodusă pe copertă: Călin Vădan

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

Lavra Sfântului Serghie din Radonej este unul dintre locurile de legendă ale creştinătăţii răsăritene. Alături de pustia Egiptului şi mănăstirile Palestinei, de Athos şi Lavra Peşterilor din Kiev, ea a răspândit învăţăturile Ortodoxiei pe întinderi uriaşe, întărindu‑le prin pilda cetelor de sfinţi – nevoitori ai vieţii de obşte, pustnici sau arhierei – care, pornind de aici, au luminat înaintea oamenilor după porunca lui Hristos și i-au învățat calea Lui. 
Din inima cetăţilor până în pustietăţile codrilor ruseşti, pe urmele celor care fără preget au învăţat, au propovăduit, au purtat mucenicia cea fără sânge, fascinanta călătorie la care ne cheamă această carte ne va purta prin vieţi de sfinţi şi vetre de nevoinţă, hrănindu‑ne sufletul cu pildele ce duc pe calea dreaptă şi cu duhul ce dă viaţă. 
Alături de sfinţi, călătoria nu este niciodată fără folos.

După o veche tradiţie a Bisericii, Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Maicii Domnului încă din timpul vieţii ei pământeşti. Terminând de zugrăvit icoana, apostolul a arătat‑o pe ea Pururea Fecioarei, care a spus: „Harul Celui Care S‑a născut din mine şi harul meu să fie cu această icoană!” Binecuvântarea Maicii Domnului a făcut ca icoana să se umple de har, devenind îndrumătoare a oamenilor pe calea mântuirii, dăruind celor ce cred mulțime de binefaceri și izbăvire de păcate. 
Icoana Maicii Domnului „Caută la smerenie”, apar­ți­nând tipului iconografic al Maicii Domnului Hodighitria, s‑a arătat pentru prima oară în părțile Pskovului, în anul 1420, într‑o vreme în care asupra acelui loc se abătuseră necazuri fără seamăn, poporul, deznădăjduit, cerând atunci în rugăciuni ajutorul Împărătesei cerurilor. 
Credincioșii care se roagă astăzi, plini de evlavie, înaintea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cerând mângâiere în necazuri ori tămăduire în felurite boli trupești și sufletești, dau mărturie că Născătoarea de Dumnezeu, luând aminte la toată inima „înfrântă și smerită”, după cum Cel Preaînalt „a căutat la smerenia roabei Sale” spre a mântui neamul omenesc, le împlinește fără zăbavă rugăciunile.