Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor creștin al Antichității latine târzii și, în același timp, primul mare autor creștin al Evului Mediu. La cumpăna dintre cele două perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexă, în care s‑au întâlnit tradiția vieții creștine și cea, mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman. 
*** 
Într-o epocă ce nu cunoscuse marea schismă a creș­ti­nilor, în destinul Sfântului Grigore cel Mare se unesc Roma și Constantinopolul, vechea lume romană și creștinismul universal. Dialogurile sale despre moarte sunt adevărate punți între lumea de aici și împărăția cerească, prin care sufletul creștin este călăuzit în marea sa trecere. 

Ce se întâmplă când ne zâmbeÈ™te cerul? Ei bine, se ­întâmplă tot felul de lucruri nemaivăzute: Sfântul Gheorghe oferă de mâncare drumeÈ›ilor È™i apoi le cere bani pentru a‑și repara biserica, Pruncul Iisus din icoană dăruieÈ™te o uriaÈ™ă pâine caldă unui copilaÈ™ care Îl iubea mult, broscuÈ›ele fac liniÈ™te la vremea Liturghiei, hoÈ›ia este pedepsită în chip surprinzător sau o viperă simpatică munceÈ™te ca ajutor de brutar la mănăstire. Și câte È™i mai câte alte „zâmbete” nu au loc! Câteva dintre ele sunt adunate în această cărticică, dar sunt convinsă că È™i vouă v‑a zâmbit cerul în fel È™i chip È™i aveÈ›i multe zâmbete de povestit.
Acum, nu È™tiu cum faceÈ›i voi ca să culegeÈ›i ­zâmbetele cereÈ™ti, dar eu am o metodă simplă: îi zâmbesc de cel puÈ›in două ori pe zi, o dată dimineaÈ›a È™i o dată seara, dar È™i ori de câte ori ridic ochii către înălÈ›imi. Nu mă mai satur să‑i zâmbesc. PuteÈ›i încerca È™i voi! Eu am verificat È™i chiar funcÈ›ionează.
Cerul ne zâmbeÈ™te, garantat!

ediția a doua

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă seminÈ›ele È™i paiele; paiele le împrăÈ™tie vântul, iar seminÈ›ele cad la picioarele Stăpânului È™i sunt strânse în jitniÈ›e, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă È™i trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judactă cu noi înÈ™ine È™i noi înÈ™ine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăinÈ›ă. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie È™i omul care s-a făcut rob păcatului.
Sfântul Ioan Maximovici

Cum putem noi, făpturi pământeÈ™ti supuse morÈ›ii, să înÈ›elegem suspinul È™i lacrima cea mai presus de suspin È™i lacrimă care îÈ›i potopesc sufletul? Cum vom cuprinde È™i mărgini în cuvinte seninul È™i strălucirea dumnezeiască a feÈ›ei tale, prin care deopotrivă se fac arătate Răstignirea È™i Învierea Domnului Hristos? Ce vom putea noi spune despre durerea ta pentru noi, care nu-È™i găseÈ™te alinare de la faÈ›a multelor noastre păcate È™i fărădelegi? Și ce vom grăi înaintea dumnezeieÈ™tii tale priviri, care vede în noi cuvântul prin care am fost aduÈ™i la fiinÈ›ă È™i viaÈ›ă prin sfatul È™i lucrarea Preasfintei È™i de viaÈ›ă făcătoarei Treimi? De necuprins inimii pământeÈ™ti este supinul tău, Preacuvioase Efrem, căci neostoitul tău dor este veÈ™nic È™i, prin Duhul Sfânt, s-a făcut una cu cel al Domnului Hristos, Care a grăit Tatălui: „Ca toÈ›i să fie una, după cum Tu, Părinte, Întru Mine È™i Eu întru Tine, aÈ™a È™i aceÈ™tia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Cu adevărat, acestui veac pământesc îi este cu neputinÈ›ă să cuprindă măsura desăvârÈ™ită a acestui suspin È™i dor întru care a înviat din morÈ›i Fiul È™i Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, noi, cei care nu putem lua asupră-ne prihănirea celor pe care le-am săvârÈ™it în afara Evangheliei, te rugăm, Mare Mucenice al lui Hristos, fă tu să răsară întru noi cuget înnoitor È™i nădejde de biruinÈ›ă, învăÈ›ându-ne în taina inimii felul în care se face lucrătoare puterea Sfintei Cruci È™i a numelui Fiului lui Dumnezeu. ÎÈ›i mulÈ›umim, preablândule Părinte Efrem, È™i suntem încredinÈ›aÈ›i că toate acestea deja le săvârÈ™eÈ™ti pentru noi, dintru puterea Mângâietorului Duh, care se arată deplin lucrătoare întru Crucea lui Hristos, proslăvind numele Tatălui È™i al Fiului È™i al Sfântului Duh. Amin

Pe langa cele peste 40 de carti tiparite in timpul vietii, C.V. Gheorghiu a lasat ca mostenire, dupa trecerea sa la cele vesnice, mai multe manuscrise inedite, ce asteapta de decenii lumina tiparului.  Este cazul cartii de fata – Sfantul Ambrozie al Milanului – ce se dovedeste a fi, de departe, cea mai insemnata dintre scrierile cu subiect religios ale autorului, o carte fara egal in literatura de gen.  Cititorul se va putea convinge de acest fapt dupa lectura romanului, care este o fresca vie a realitatilor veacului de aur al Ortodoxiei.

Cartea apare – asa cum nu s-a intamplat cu nici una din scrierile lui C.V. Gheorghiu de dupa plecarea sa in exil – mai intai la Bucuresti, ca un omagiu postum inchinat scriitorului, edi­tia pariziana a romanului urmand sa vada lumina tiparului intr-un viitor apropiat.

Aceasta carte este o continuare si, as putea sa spun, o aplicare practica a primei carti Psihoterapia Ortodoxa. Aceasta carte este oferita poporului lui Dumnezeu cu speranta ca ii va satisface foamea pentru adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Ii ajuta spre tamaduire si indumnezeire. (Mitropolit Hierotheos Vlachos)