Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii.  Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste.  Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii.  Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului.  Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul morÈ›ii, este insasi esenta vietii isihaste.

De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas.  Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor.  Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

In aceasta carte autorul redescopera o perspectiva asupra sanatatii, a bolii si a vindecarii pe care lumea secularizata in care traim a pierdut-o cu totul din vedere.  Redescopera adica adevarata perspectiva, aceea care tine seama de situatia noastra de creaturi ale lui Dumnezeu, de realitatea pacatului, dar si de adevarul esential al iubirii nelimitate a lui Dumnezeu fata de noi si al mantuirii noastre in Hristos.

Acest volum prezinta cititorilor o parte insemnata a minunilor, semnelor si vindecarilor daruite de Harul dumnezeiesc celor ce s‑au apropiat de Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul, cerandu‑i ajutorul.

Lectura acestora se dovedeste a fi o adevarata „rapire in Imparatia lui Dumnezeu”. Prin cele descrise ni se dezvaluie ca fiecare dintre noi poate avea parte de lucrarea harica, tamaduitoare a toata neputinta, pentru rugaciunile si cu binecuvantarea acestui Cuvios Parinte, care, vorbind despre toate cu delicatete si gingasie, invata ca nimeni altul cum sufletul omenesc poate trai bucuria vindecatoare a lui Hristos.

Sfântul Luca al Crimeei a alcătuit lucrarea Duhul, sufletul şi trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele ştiinţei contemporane lui, întreita alcătuire a omului. Această lucrare i‑a ajutat – şi continuă să‑i ajute – pe mulţi să primească vestea cea bună a mântuirii şi nemuririi omului – marea sa menire. Sfântul explică în mod simplu şi accesibil deosebirea dintre conceptele „duh”, „suflet” şi „trup”, aducând dovezi indisputabile în favoarea perspectivei creştine asupra omului.

***

„Viaţa trupului È™i a sufletului o putem compara cu ­viaţa cea plină de frumuseţe È™i de taină a strugurelui. Dacă încetează să fie hrănit de seva viţei, de roua care umezeÈ™te puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili È™i va fi condamnat la putrezire. Viaţa boabelor de struguri continuă însă în vinul obţinut din aceÈ™tia. În vin se va regăsi ce e mai de preţ, frumos È™i înmiresmat, ce a luat fiinÈ›ă în rodul viei sub acţiunea binefăcătoare a luminii È™i a căldurii soarelui.
Și precum vinul nu se strică, ci continuă să‑și trăiască viaţa È™i după moartea strugurelui, devenind cu atât mai bun È™i mai de preţ cu cât e mai vechi, tot astfel È™i duhul omenesc nemuritor – È™i după moartea trupului, a creierului È™i a inimii, odată cu încetarea activităţii sufletului – îÈ™i continuă atât viaţa în chip veÈ™nic, cât È™i creÈ™terea nemărginită în direcţia fie a binelui, fie a răului.”
(Sfântul Luca al Crimeei)

EU SUNT CEL CE ESTE. Într-adevăr, El este Ființa. El singur e viu cu adevărat. Orice ființare chemată din adâncul neființei există numai prin voința Sa. Viața mea, până în cele mai mici amănunte, vine numai și numai de la El. El umple sufletul, legându-l din ce în ce mai intim de El Însuși. Contactul conștient cu El pecetluiește omul pentru totdeauna. Un astfel de om nu se va mai depărta de Dumnezeul iubirii pe Care a ajuns să-L cunoască. Mintea sa renaște. Dacă până atunci era înclinat să vadă pretutindeni procese naturale determinate, acum începe să sesizeze totul în lumina Persoanei. Cunoașterea Dumnezeului Personal poartă un caracter personal intrinsec. Asemănătorul recunoaște asemănătorul. Plictiseala de moarte a impersonalului ia sfârșit. Pământul, întregul univers, Îl vestesc: „Cerurile și pământul Îl laudă, marea și toate câte se mișcă în ea” (Psalmii 68, 38). Și El Însuși caută să fie împreună cu noi, să ne împărtășească belșugul vieții Sale (cf. Ioan 10, 10). Iar noi, la rândul nostru, însetăm de acest dar. 
Arhimandritul Sofronie 
 
Icoanele pictate de părintele Sofronie, stilul său pictural, cât și con­cepția sa despre iconografie au un caracter foarte personal. Toate acestea reflectă calea sa unică și evoluția sa, pornind de la avangarda rusă din anii 1920, trecând printr-o perioadă intensă de căutări spirituale care l-au condus la Hristos, și culminând cu expresia iconografică a descoperirilor sale de o viață întreagă... Contribuția sa în iconografie este reîntoarcerea la esențial, redarea unui mesaj minimalist, concentrându-se pe elementele importante: persoana – și cea reprezentată în icoană, și cea care o privește, inspirând o relație vie între acestea. 
Rugăciunea părintelui Sofronie este locul de întâlnire a două realități: Dumnezeul Cel Viu și viața acestei lumi. Tot astfel, în pictură, concepția sa era fundamentată pe ideea pătrunderii veșniciei divine prin contemplarea realității vizibile.

Volumul de fata isi propune sa reuneasca in paginile sale scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul cu privire la viata familiei crestine. Patrunderea spirituala a marelui dascal al Bisericii se vadeste cu stralucire in aceste texte, rezultat al comunicarii vii si iubitoare dintre sfant si fiii sai duhovnicesti. Scrise ?ntr-un limbaj placut si accesibil, ele constituie un excelent indreptar pentru familiile ce navigheaza prin furtunile acestei vieti.

A vă ruga pentru rezolvarea problemelor materiale nu e păcat... Cel ce ne-a învăÈ›at să spunem la rugăciune: „Pâinea noastră cea spre fiinÈ›ă dă-ne-o nouă astăzi” nu Se va simÈ›i jignit când ne vom ruga È™i pentru celelalte lucruri lumeÈ™ti – bineînÈ›eles, încredinÈ›ând deznodământul sfintei Lui voi.
Familia este o cruce pentru cap! RăbdaÈ›i supunându-vă Domnului; făcând tot ce vă stă în putere, încredinÈ›aÈ›i totul în voia lui Dumnezeu.

SunteÈ›i soÈ›ie, sunteÈ›i mamă, sunteÈ›i stăpână a casei. Toate îndatoririle soÈ›iei, mamei, stăpânei casei sunt înfăÈ›iÈ™ate în scrierile SfinÈ›ilor Apostoli. CercetaÈ›i-le È™i apucaÈ›i-vă să le împliniÈ›i cu conÈ™tiinciozitate, fiindcă este îndoielnic că mântuirea se poate rândui fără împlinirea îndatoririlor pe care ni le impun poziÈ›ia socială È™i ocupaÈ›ia noastră. Acestea sunt de la Dumnezeu È™i se pot întoarce ori spre plăcerea Lui, dacă sunt împlinite cu credincioÈ™ie, ori spre jignirea Lui, de nu sunt împlinite.
Sfåntul Teofan Zăvorâtul