Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Părintele Feodor Borodin, popular scriitor creştin şi tată a opt copii, binecunoscut cititorilor români prin lucrarea Cum să creÈ™tem un copil fericit, ne dăruieşte È™i de această dată o carte unică în felul ei. Cu o abordare întru totul adaptată realităţilor lumii contemporane, Pildele lui Hristos ne arată cu simplitate şi însufleÈ›ire cum înţelesurile parabolelor Mântuitorului se pot întrupa în viaţa de zi cu zi, într‑un mod care să le aducă adulţilor revelaţii neaşteptate, dezlegându‑le nedumeririle cu privire la felul în care le‑ar putea transmite copiilor adevărurile veşnice ale Evangheliei.

Această carte folositoare pentru toate vârstele vă va ajuta să explicaţi copiilor lucruri de care bunăstarea lor sufletească depinde în mod fundamental, însă vă va ajuta şi pe voi, cei mari, să descoperiţi adevăruri care vă pot schimba viaţa, dar la care nu aţi avut, poate, niciodată răgazul să reflectaţi.

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

Colecția Materikon 
 
Prin firea lor, femeile sunt chemate să oglindească duhul nelumesc în lumea aceasta vremelnică. Deși adeseori ascunse de privirea obișnuită, prin virtutea smereniei lor, sfintele și dreptele femei au luminat duhovnicește calea către tărâmul ceresc în toate timpurile. Între ele strălucește chipul acestei eroine din zilele noastre, Fericita Eufemia de la Ravanița (Serbia), așa cum este înfățișată în biografia de față, scrisă cu dragoste de credincioasele ei fiice duhovnicești. 
Maica Eufemia a avut un minunat farmec și tărie a duhului. Înfățișarea sa din afară era oglin­direa înclinației sale spre rugăciune. Lucra­rea sa din afară nu avea limite. Ca tânără ne­voi­toare mireană ea a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu din sat în sat; a călăuzit marea ei obște și sute de mireni printre primejdiile trupești și duhovnicești ale celor Două Războaie Mon­dia­le și sub jugul comunist; a întemeiat orfe­li­na­te, a educat tineri și a tradus scrieri patristice pen­tru învățătura duhovnicească a poporului său. 
Lăuntric, stareța Eufemia a trăit în duhul vechilor Părinți ai pustiei: în post, în priveghere de toată noaptea și dormind doar așezată. Pentru aceasta Dumnezeu i‑a dăruit darul înainte‑vederii și al tămăduirii. 
Înnoitoare a șase mănăstiri, ea a reîntemeiat viața mo­nahală chi­no­vială în țara sa în așa măsură, încât rânduiala monahală așezată de ea s‑a folosit în mănăstirile de maici din întrea­ga Serbie. 
 
Ediția de față reprezintă reeditarea volumului "Fericita Eufemia a Serbiei. Viata unei starete apostolice" apărut la Editura Sophia în 2010.

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri È™i am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinÈ›ei care m-a ajutat să traversez toate greutăÈ›ile È™i m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simÈ›it ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu È™tiu dacă vă puteÈ›i închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut È™i ai iubit È™i să o iei de la capăt fără să reuÈ™eÈ™ti să le împărtăÈ™eÈ™ti amintirile din trecut celor care fac parte din viaÈ›a ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăÈ™i un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum È™tiu că dragostea È™i mila, puse în practică din dorinÈ›a de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice È™i pot face minuni. Că poÈ›i depăÈ™i timiditatea, oboseala, teama È™i chiar È™i ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă, doar să tânjeÈ™ti din suflet să ajuÈ›i È™i să fii de folos. Am învăÈ›at între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îÈ›i sunt prieteni sau duÈ™mani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naÈ›ionale. În faÈ›a durerii È™i a morÈ›ii, oamenii sunt egali, È™i majoritatea conÈ™tientizează acest lucru È™i sunt gata să se ajute unii pe alÈ›ii. Am mai învăÈ›at că, unde există credinÈ›ă în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României

Putina teologie pentru ingineri, dar nu numai pentru ei.

Nici teama de pedeapsă, nici speranţa într-o răsplată imediată, nici rezultatul unor raţionamente sofisticate nu trebuie să stea la temelia legăturii noastre cu Dumnezeu, ci o dragoste curată, asemenea celei pe care o simte pruncul pentru părinţii săi, cea care îl face pe micuţ nu să construiască nu ştiu ce scheme logice elegante, nici să efectueze cine ştie ce judecăţi complexe, ci numai să-şi întindă mânuţele pentru a fi luat în braţe, mângâiat şi ocrotit. 
Ce faci însă cu cei care, ca şi mine, prin formaţia lor, prin instrucţia pe care au primit-o şi prin modul în care au fost obişnuiţi să gândească, nu pot accepta decât acele adevăruri care pot fi demonstrate prin raţiune sau experiment? 
Lor le este destinată această carte. 
Nicolae Vladimir Dobre 

Lumea visată de teoria genului este o lume haotică, fragmentată, divizată. Cel dintâi scop şi cel dintâi efect este „­de­structurarea”, adică în esenţă distrugerea. În războiul dus de artizanii teoriei genului, aceştia produc mai întâi de toate ruine.
Nu există noi arhetipuri care să înlocuiască arhetipurile destructurate; omul nou, menit să ia locul celui vechi, se defineşte, aşa cum spune Sartre, „pornind de la nimic”, într‑o ­manieră pur subiectivă, potrivit dorinţelor şi fantasmelor fiecărui individ, fără vreun model care l‑ar putea ajuta să se situeze într‑un fel anume şi care să‑i inspire conduita şi ­dezvoltarea.
***
În faţa tulburărilor intelectuale, etice şi sociale provocate de teoria genului, este imperios necesar să reamintim – acesta fiind subiectul principal al eseului nostru – care este veritabila concepţie creştină despre bărbat şi despre femeie şi despre relaţiile dintre ei. Proiectul fundamental este acela de a defini într‑un mod obiectiv, în lumina Scripturii, a textelor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a datelor istorice, felul în care creştinismul concepe sexele şi genurile şi relaţiile dintre ele.
Jean‑Claude Larchet