Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plineÈ™te‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă È™i de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceaÈ›a iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulÈ›ime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezeÈ™te‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălÈ›a, în zbor, la nepătimire.

Referindu-se la cea mai cunoscută rugăciune creştină – Rugăciunea Domnească –, Părintele Alexander Schmemann oferă câte un scurt comentariu la fiecare cerere cuprinsă în ea. Abordarea cunoscutului teolog este deopotrivă provocatoare şi profundă, dar, mai ales, de o surprinzătoare actualitate.

Discutând în cheie inedită teme precum iubirea, iertarea, păcatul, împărăţia cerurilor sau voia divină, autorul reuşeşte să „deranjeze” comoditatea şi egoismul omului modern şi să readucă la lumină mesajul evanghelic autentic.

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas
Anul aparitiei 2011

Cele mai frumoase rugăciuniale Sfântului Efrem Sirul, alcătuite de Sfântul Teofan Zăvorâtul după asemănarea Psaltirii

După cum Sfântul David este cu deosebire psalmist între Proroci, şi Sfântul Efrem este cu deosebire rugător între Sfinţii Părinţi. Acest Sfânt Părinte poate fi numit, pe bună dreptate, Psalmistul creştinătăţii. În Psalmi, pe lângă rugăciuni avem dogme, avem istorie, avem morală. Toate lucrurile acestea le găsim şi în cartea de faţă, care cuprinde rugăciuni alese din scrierile Sfântului Efrem, după numărul Psalmilor. Am urmărit ca fiecare rugăciune să cuprindă ceva deosebit. Cel care citeşte cu luare‑aminte va băga de seamă lucrul acesta, cu toată aparenta monotonie a stilului – însă chiar şi cel căruia unele rugăciuni i se vor părea monotone trebuie să le citească fără plictis, aşa cum nici cel căruia îi place să se roage nu se plictiseşte să repete de nenumărate ori: „Doamne, miluieşte!” sau „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”
Dorim din toată inima ca oricine va deschide această Psaltire să afle mereu în ea lucrurile de care are nevoie potrivit stării duhului său: fie povaţă, fie umilinţă duhovnicească, fie însufleţire, fie mângâiere şi îmbărbătare. Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Efrem Sirul să ne dăruiască tuturor lucrul acesta Domnul. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Cand omul se instraineaza de Dumnezeu, izvorul vietii, viata pe pamant devine fara sens, sau are drept singur sens satisfacerea propriilor placeri. Dar fiindca sufletul, prin firea sa, are trebuinta de Dumnezeu, singuratatea ajunge de neindurat pentru suflet si pricinuieste nemultumire, descurajare si disperare. Depresia (cuvant modern pentru deznadejde) este un fel de plictiseala avand pricina in om, impreunata cu insuflarea pamanteasca de a trai dupa chipul lumii cazute. Omul modern este inchis ca o pasare in cusca sa, fara alta alternativa decat disperarea pricinuita de lipsa libertatii duhovnicesti.
Invatatura ortodoxa despre deprimare este precisa si imbelsugata. Veacuri la rand ea s-a dovedit valida, daca e aplicata cum invata Sfintii Parinti, ajutand astfel milioane de crestini sa infranga duhul demonic al deprimarii, ajungand la libertate si mantuire.

Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan

În curgerea celor nouă veacuri de când Dumnezeu a rânduit să fie descoperite moaştele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neîncetat izvor de binecuvântare şi însănătoşire trupească şi sufletească pentru toţi cei care în rugăciune au chemat-o pe Cuvioasa să le fie mijlocitoare. Pe drept cuvânt, se poate spune că minunile Sfintei sunt nenumărate precum nisipul mării. Însuşi chipul în care Domnul păzeşte sfintele moaşte ale Cuvioasei, este unul minunat, căci iată, de mai bine de nouă sute de ani ele au rămas nestricăcioase şi binemirositoare.

Te-ai înveÈ™mântat cu smerenia dumnezeiască, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a făcut cuprindere a suspinului Duhului Sfânt, Preacuvioasă Maică Parascheva. De aceea, plecându-ne cu umilinÈ›ă înaintea sfintelor tale moaÈ™te, te rugăm să vindeci orbirea sufletelor noastre mândre È™i să ne arăÈ›i adâncul de smerenie care îÈ›i dă putere să dăruieÈ™ti tuturor milostivire È™i neîncetată mijlocire către Dumnezeu.

Iisus este curăÈ›ia, lumina, sfinÈ›enia de care nu se atinge, nici nu se apropie nimic urât mirositor, păcătos. De aceea, singura È™ansă este aceea de a alerga spre Hristos, de a‑L apuca de picioare, de a nu‑L lăsa È™i de a sta lângă El. Domnul să ne fie în inimă, È™i gândul – tot acolo. Și când păcatul te ademeneÈ™te – alergi înăuntru, acolo unde e Hristos, È™i nu te depărtezi de El. Gânduri îÈ›i dau târcoale, zbiară ca niÈ™te lei înfuriaÈ›i, dar nu se pot apropia, pentru că se tem numai de Domnul; de tine nu le este frică, oricât de curajos ai fi. Oricât de mult ai crede în tine, oricât te‑ai strădui, nu poÈ›i nimic. Doar aleargă spre Hristos, închide ochii È™i rămâi la picioarele Lui. Gândurile umblă de jur‑împrejur, se întărâtă, dar nu se pot apropia È™i pleacă. O altă cale nu există.
Cel mai important este Hristos. Rugăciunea – de dragul lui Hristos, ascultarea – de dragul lui Hristos, nevoinÈ›ele – de dragul lui Hristos, lectura – de dragul lui Hristos, slujbele – de dragul lui Hristos. Dacă nu e Hristos, toate acestea – raportate la veÈ™nicie – nu sunt nimic altceva decât niÈ™te activităÈ›i lipsite de conÈ›inut, căci în veÈ™nicie putem intra numai cu Hristos – El este viaÈ›a veÈ™nică. Toate celelalte sunt goale. Atunci când rugăciunea se face în inimă, nu mai spui niÈ™te cuvinte, ci te adresezi direct Persoanei Sale. La fiecare rugăciune, la fiecare îmbinare de cuvinte, ai o întâlnire. Orice lucrare duhovnicească trebuie să ducă la Hristos. Altminteri se transformă într‑o practică duhovnicească oarecare, în tehnici care s‑ar putea să ne aducă reuÈ™ită parÈ›ială, dar vor fi străine de desăvârÈ™ire, pentru că aceasta e posibilă numai întru Hristos. „Doamne, Iisuse Hristoase...” È™i El vine. Neîncetat El. Acesta este scopul rugăciunii.